ECONOMIC
Începe construcţia pieţei de gros de lângă Târgul Obor
• cel puţin asta a promis primarul Marian Dragomir, care a anunţat, ieri, că a cerut Administraţiei Pieţelor să demareze de urgenţă procedurile în SEAP pentru a stabili un constructor în vederea realizării obiectivului • deşi ar mai fi făcut unele modificări, Dragomir susţine că a preferat să nu mai aducă schimbări proiectului aprobat de fostul CLM, astfel încât investiţia să poată fi pornită mai repede • tot la capitolul pieţe, primarul a ţinut să explice cum se vor derula lucrările pentru modernizările de la Microhală
Primarul Marian Dragomir a afirmat, ieri, că are în plan să meargă mai departe în acest an cu modernizarea spaţiilor destinate comercianţilor, astfel că a solicitat deja urgentarea procedurilor pentru realizarea pieţei de gros de pe Şoseaua Râmnicu Sărat, lângă Târgul Obor. Proiectul este unul mai vechi, propus de către consilierii municipali liberali în urmă cu două mandate. Chiar şi aşa, acesta a fost aprobat abia la jumătatea anului 2015, tot la propunerea PNL-iştilor, în frunte cu fostul viceprimar Alexandru Dănăilă.
Edilul-şef a punctat că ar mai fi adus câteva modificări proiectului, însă a ales să meargă pe varianta deja adoptată de fostul CLM, astfel încât demersurile pentru realizarea pieţei de gros la Brăila să nu mai întârzie.
“Poate cel mai important lucru vizavi de modernizările pe care le avem în plan este faptul că am avut o discuţie săptămâna aceasta cu cei de la Administraţia Pieţelor şi vor demara de urgenţă procedurile pentru stabilirea constructorului – tot în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), pentru piaţa de gros. Pentru modernizarea Oborului. Îmi doresc ca la aprobarea bugetului să alocăm în totalitate suma de bani pe care Primăria o are de dat către Piaţă. Astfel, în acest an, să demareze construcţia pieţei de gros”, a declarat Dragomir.
Din punctul de vedere al primarului, proiectul nu a aparţinut doar liberalilor, ci a fost o propunere mixtă PSD – PNL.
“Având în vedere faptul că a fost alocată deja o primă parte de bani către piaţa de gros în mandatul domnului primar Aurel Simionescu, diferenţa o vom aloca în mandatul meu. Vorbim de un proiect avansat. Poate că aş fi avut şi eu o viziune legată de modificarea lui, dar cred că nu e cazul să mai pierdem acum încă un an cu acest lucru. Pentru că oricum au mai fost şi alte modificări aduse în trecut. Consider că este absolut necesar să dăm drumul acestui proiect pentru a vedea dacă presiunea unor angrosişti pe pieţele din oraş va avea un alt efect prin mutarea lor în această piaţă de gros”, a mai adăugat edilul-şef.
Ce prevedea proiectul adoptat de CLM în 2015
Piaţa de gros va fi situată în incinta Târgului Obor (şoseaua Râmnicu Sărat, nr. 111C). Potrivit raportului proiectului aprobat în şedinţa CLM din luna iulie 2015, propunerea liberalilor viza transformarea suprafeţei de teren de 28.404 mp aflată în domeniul public al municipiului într-o piaţă de gros modernă şi funcţională. Întregul teren a fost structurat în 15 zone funcţionale, fiecare dintre acestea fiind reprezentative pentru câte o activitate comercială, circulaţie carosabilă şi pietonală, parcări, spaţii verzi prevăzute cu mobilier urban. Despre aceste zone a vorbit şi primarul Marian Dragomir.
“Proiectul conţine o zonă de alimentaţie publică. De asemenea, o zonă de vânzare legume, una de vânzări auto, o alta pentru un târg acoperit pe modelul eternului târg de la Obor pe care îl avem acum. O zonă de vânzare cherestea şi baloţi de paie, una pentru parcare vizitatori, o zonă de vânzare articole dogărie, butoaie şi alte lucruri specifice. Zona târgului duminical, o zonă pentru vânzare produse sezoniere (struguri, varză, pepeni în anumite momente), eterna zonă pentru vânzarea animalelor, atunci când nu avem interdicţie de la Direcţia Sanitar Veterinară. De asemenea, o zonă de vânzare cereale. Sectoarele sunt delimitate, au alei de acces auto”, a declarat edilul-şef, punându-ne la dispoziţie şi schiţa proiectului unde se poate observa delimitarea.
Trebuie precizat că investiţia în proiectul aprobat de fostul CLM Brăila era estimată undeva la 1,5 milioane de euro.
Dragomir explică cum vor decurge lucrările la Microhală
În paralel, Marian Dragomir a ţinut să anunţe că lucrările la modernizarea Pieţei Microhală au fost demarate şi că deja a început dezasamblarea tarabelor. Primarul a dat asigurări că nu a dorit să afecteze prea mult activitatea comercianţilor din zonă, astfel că a încercat să ia toate măsurile necesare în acest sens.
“În urma discuţiilor cu toţi comercianţii de la Piaţa Microhală am stabilit să îşi poată defăşura activitatea tot în zonă, deoarece nu au vrut să se mute în altă locaţie. Astfel, deja li se amenajează tarabe în imediata vecinătate, tot pe un teren care aparţine pieţei. Aceştia vor putea desfăşura acte de comerţ fără probleme. Accesul la cele două supermaketuri din zonă şi la magazinele care au închiriat spaţii comerciale de la Piaţă va fi posibil pe aproape toată perioada desfăşurării lucrărilor. O singură interdicţie va exista timp de aproximativ 4 zile, când se va monta acoperişul. În rest, vor fi prevăzute alei de trecere, marcate corespunzător. Vrem ca în perioada lucrărilor piaţa să câştige în continuare bani de la comercianţi. Atât de la cei care vând la tarabe, cât şi de la cei care au spaţii comerciale închiriate”, a mai adăugat sursa citată.
De asemenea, Dragomir a punctat că deşi la proiectul de investiţii a fost estimată o perioadă de implementare de 5 luni, în urma discuţiilor cu proiectantul, constructorul şi Administraţia Pieţelor a primit “asigurări ferme” că termenul ar putea fi scurtat la 3 luni şi jumătate.
ECONOMIC
Parteneriat strategic important. România, poarta de intrare în UE pentru Kawasaki
* este vorba despre un memorandum semnat la Tokyo între Transgaz, prin semnătura directorului general, Ion Sterian și Kawasaki Heavy Industries, prin
Motohiko Nishimura, Președintele Companiei Solutii Energetice si Inginerie Maritima Kawasaki * companiile vor colabora pentru a realiza transportul pe scară largă al hidrogenului gazos prin conductele onshore pe care Transgaz le are pentru Europa Centrală și de Est
Săptămâna trecută, mai exact pe data de 20 octombrie, la Tokyo, în Japonia, în cadrul Forumului pentru Inovare România – Japonia, SNTGN Transgaz SA și Kawasaki Heavy Industries au semnat un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului.
Din partea Transgaz, Memorandumul a fost semnat de brăileanul Ion Sterian, Director General al SNTGN Transgaz SA, iar din partea Kawasaki Heavy Industries de Motohiko Nishimura, Președintele Companiei Solutii Energetice si Inginerie Maritima Kawasaki. Memorandumul de Înțelegere a fost semnat în prezența oficialilor guvernamentali din Japonia și România.
Prin semnarea acestui memorandum, companiile stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii energetice conexe și al dezvoltării de proiecte comune România–Japonia.
Mai exact, companiile vor colabora pentru a realiza transportul pe scară largă al hidrogenului gazos prin conductele onshore pe care Transgaz le are pentru Europa Centrală și de Est. Ca primă fază a acestei colaborări, Kawasaki intenționează să înceapă testele demonstrative în România pentru transportul onshore al hidrogenului pur folosind compresorul său de hidrogen centrifugal (KM Comp-H 22).
Această demonstrație va fi prima inițiativă din lume care vizează realizarea transportului pe scară largă de gaze cu hidrogen prin conducte. Demostrația se va desfășura în cadrul proiectului intitulat “România / Proiect demonstrativ de studiu de fezabilitate privind lanțul de aprovizionare cu hidrogen: Compresor centrifugal pentru transportul terestru al hidrogenului gazos”. Proiectul a fost selectat pentru a face parte din programul “Co-creare orientată spre viitor cu Sudul Global” (inclus în bugetul suplimentar pentru anul fiscal 2024 al Ministerului Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia – METI), care vizează sprijinirea reconstrucției Ucrainei și consolidarea colaborării cu țările din Europa Centrală și de Est.
Prin intermediul acestui proiect demonstrativ, Kawasaki își va valorifica expertiza acumulată de-a lungul anilor în domeniul compresoarelor centrifuge pentru hidrogen, contribuind astfel la realizarea unui transport terestru eficient al hidrogenului gazos, precizează compania.
„Reducerea costurilor de furnizare a hidrogenului este esențială pentru adoptarea pe scară largă a energiei pe bază de hidrogen la nivel mondial. Ca un mijloc de a realiza acest lucru, așteptările cresc pentru conductele onshore capabile să transporte eficient volume mari de hidrogen. Una dintre provocările cheie pentru realizarea unor astfel de conducte este nevoia de tehnologie care poate comprima în mod eficient volume mari de gaz hidrogen pur la presiuni ridicate într-un spațiu limitat.
Prin acest proiect demonstrativ, Kawasaki își va folosi expertiza în compresoarele de hidrogen centrifuge dezvoltate de-a lungul anilor pentru a ajuta la realizarea unui transport eficient pe gaz pe bază de hidrogen onshore”, transmite grupul japonez. Kawasaki își propune să stabilească transportul pe gaz pe bază de hidrogen la scară largă prin conducte și, prin legarea acestei tehnologii cu gama sa diversă de produse pe bază de hidrogen (turbine, motoare, nave de transport, rezervoare etc.), să construiască un lanț de aprovizionare cu hidrogen, contribuind astfel la realizarea unei lumi neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.
Potrivit directorului general al Transgaz, colaborarea dintre cele două companii, susținută de guvernele României și Japoniei, este estimată la 21 de milioane de euro, valoare care include echipamentele, tehnologiile și activitățile de cercetare și testare.
„Prin semnarea acestui MoU, atât Transgaz, cât și Kawasaki Heavy Industries își propun să materializeze conceptul Transgaz privind transportul de hidrogen gazos la scară largă prin conducte terestre utilizând compresorul centrifugal de hidrogen al KHI, într-un sistem sigur, în buclă închisă”, a explicat Ion Sterian.
ECONOMIC
Începe vaccinarea gratuită la ovine și caprine în județul Brăila
• după ce a decimat peste 8.000 de oi și capre din șapte localități ale județului Brăila și a ruinat mai mulți proprietari de animale, virusul variolei ovine mai este activ doar în Urleasca, unde sunt în curs de sacrificare circa 450 de oi • de miercuri, 28 octombrie, se începe vaccinarea gratuită a animalelor din localitățile Măxineni, Salcia Tudor și Siliștea, informează DSVSA Brăila
Vești bune pentru zootehniștii din județul Brăila! Au sosit dozele de vaccin împotriva variolei ovine și caprine.
Apărut, pentru prima dată, la Măxineni, virusul variolei ovine și caprine a făcut ravagii în mai multe localități ale județului Brăila, spulberând afaceri de familie și ducând la uciderea a peste 8.000 de oi și capre din mai multe exploatații de animale.
După Măxineni, au fost confirmate focare de variolă ovină și caprină în localitățile Gemenele, Râmnicelu, Tufești, Romanu, Tudor Valdimirescu, Unirea și, recent, la Urleasca, unde sunt în curs de ucidere circa 450 de capete ovine de la o stână cu mai mulți proprietari, precizează surse din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila.
Practic, ploaia de marți, 27 octombrie, i-a împiedicat pe medicii veterinari să ducă la bun sfârșit acțiunea demarată.
Duminică, 25 octombrie 2026, au sosit la Brăila 25.000 de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprrine (VOC), după ce, săptămâna trecută, primele doze de vaccin au fost trimise în județele Tulcea și Constanța – cele mai afectate de temutul virus.
La Brăila, vor avea prioritate la vaccinare zonele în care au existat focare de variolă, astfel că, într-o primă etapă, vor fi vaccinate animalele din localitățile Măxineni, Salcia Tudor și Scorțaru Nou.
Este vorba de vaccinarea profilactică de urgență, în baza căreia sunt trimise în România, de către Comisia Europeană, circa 1,3 milioane de doze de vaccin – prea puține, ținând cont de faptul că, în toată țara, sunt peste 11 milioane de capete ovine și caprine. Numai în județul Brăila sunt peste 300.000 de oi.
Potrivit DSVSA Brăila, singurul focar activ de variolă este cel de la Urleasca, dar, cu toate acestea, măsurile adoptate de autorități pentru eradicarea virusului rămân în vigoare la nivelul întregului județ. Sunt vaccinate, cu precădere, cu titlu gratuit, animalele din exploatațiile/stânele situate în jurul focarelor, autoritățile urmând să definitiveze, totodată, dosarele pentru despăgubirea proprietarilor afectați.
Din păcate, aceștia vor primi despăgubiri doar pentru animalele identificate cu crotalii. Pe de altă parte, la ora actuală sunt permise doar transporturile de animale vii către abatoare, însoțite de avize și documente sanitar-veterinare emise de medicii de circumscripție și avizate de DSVSA Brăila.Exporturile de ovine și caprine sunt în continuare blocate.
Eradicată încă din anul 1957, variola ovină și caprină (VOC) a reapărut, anul acesta, în mai multe state europene, inclusiv în România. Impactul a fost unul devastator, pentru că a afectat exporturile de animale, dar și micile afaceri. Odată confirmat focarul de variolă, toate oile și caprele din exploatația/stâna afectată sunt ucise, potrivit procedurilor.























