Social Media

ADMINISTRAȚIE

Firma RER și colectarea selectivă, nereguli corectate din mers

Publicat

în

• din cauza unei erori de comunicare, pe anumite străzi din cartierul Chercea nu au fost preluate deșeurile vegetale, la începutul acestei luni • deși locatarii fuseseră informați, prin intermediul înștiințărilor primite în cutia poștală, că acest tip de deșeu se ridică în prima zi de marți a fiecărei luni, programarea era, de fapt, în ultima zi de marți, astfel că oamenii au rămas cu deșeurile în fața porții • RER a admis că ”fluturașii” distribuiți pe străzile în cauză conțineau informații eronate, astfel că zilele trecute au fost distribuite alte înștiințări, de această dată cu informații corecte, pentru ca toată lumea să știe cum trebuie să procedeze
 
 
 
Colectarea selectivă a deșeurilor de către operatorul unic RER Brăila, care se derulează la nivel de municipiu și județ din luna martie a acestui an, a început, în general, bine, însă au apărut și unele probleme cauzate de erori de comunicare, pe care firma în cauză s-a arătat dispusă să le corecteze ”din mers”. O astfel de situație ne-a fost semnalată pe anumite străzi din cartierul Chercea, unde locatarii au fost anunțați eronat, prin înștiințările primite în poștă, la începutul lunii martie, că ridicarea deșeurilor vegetale – frunze, crengi și diverse plante rezultate din curățarea grădinilor și a spațiilor verzi – se va face o singură dată pe lună, în prima zi de marți a fiecărei luni. Ori, programarea pentru acest tip de deșeu era, de fapt, în ultima zi de marți a lunii. Cert este că acei locatari care și-au scos, marți, 2 mai, în fața porții resturile vegetale adunate din curțile și grădinile proprii au avut neplăcuta surpriză să constate că acestea n-au fost ridicate de lucrătorii firmei RER.
În baza unei sesizări primite la redacție, am solicitat un punct de vedere de la conducerea RER referitor la această situație. Ni s-a spus că, așa cum figurează pe site-ul socetății și așa cum au fost anunțați locatarii în cauză, prin intermediul ”fluturașilor” distribuiți la fiecare adresă în parte, deșeurile vegetale se preiau în ultima zi de marți. Totuși, după ce le-au fost arătate înștiințările primite de cetățeni, pe care scrie, negru pe alb, că vegetalul se ridică în prima zi de marți, reprezentanții RER au admis că este vorba despre o eroare de comunicare ce nu le poate fi imputată locatarilor. În consecință, a fost trimisă pe teren o mașină pentru preluarea sacilor cu deșeuri vegetale care încă se mai aflau în fața porților. Totodată, pe străzile în cauză, au fost distribuite, zilele trecute, alte înștiințări, cu informații corecte referitoare la modul cum se preiau deșeurile vegetale, în ultima zi de marți a fiecărei luni.
În altă ordine de idei, în ceea ce privește ridicarea deșeurilor reciclabile din cartierele de blocuri ale municipiului, RER a solicitat autorităților locale să fie sistată această operațiune în zilele de sâmbătă și duminică, pe motiv că Stația de sortare de la Vădeni, unde trebuie duse aceste deșeuri, este închisă la sfârșit de săptămână. Solicitarea RER nu a fost admisă de Primărie, astfel că deșeurile reciclabile vor fi ridicate din zona de blocuri inclusiv sâmbăta și duminica.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile