Social Media

LOCAL

Exerciții tactice și intervenții antiteroriste! Jandarmii vor fi în plină acțiune la Sala Polivalentă

• vineri, începând cu ora 11:00, la Sala Polivalentă, jandarmii vor prezenta o parte din activitatea lor, pentru a marca Ziua Jandarmeriei Române, iar cei prezenți vor putea urmări exerciții tactice și intervenții antiteroriste, o simulare a unei situații operative

Publicat

în

Exerciții tactice și intervenții antiteroriste! Jandarmii vor fi în plină acțiune la Sala Polivalentă
ZIUA JANDARMERIEI ROMÂNE – 3 Aprilie

Jandarmii brăileni vor prezenta exerciții specifice în cadrul evenimentelor organizate de Ziua Jandarmeriei! Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila invită întreaga comunitate a județului, să li se alăture la sărbătorirea celor 176 ani de la înființarea Jandarmeriei Române.

Evenimentul va avea loc vineri, 3 aprilie, începând cu ora 11:00, la Sala Polivalentă Danubius.”Ne dorim să fim mai aproape de oameni și să împărtășim, într-un cadru deschis și prietenos, o parte din activitatea noastră. Cei prezenți vor putea urmări în interiorul Sălii Polivalente exerciții tactice și intervenții antiteroriste, o simulare a unei situații operative, precum și demonstrații de dresaj canin. De asemenea, pe platoul din fața sălii vor fi expuse mijloacele auto de intervenție, iar în foaierul sălii vor putea fi descoperite echipamentele și tehnica din dotare”, este mesajul transmis de jandarmi.

Reprezentanții Jandarmeriei Brăila au pregătit ateliere interactive dedicate copiilor, însă invitația este adresată întregii familii. Sunt așteptați, alături de cei mici, și părinții și bunicii, pentru a petrece împreună momente speciale și a descoperi mai bine universul Jandarmeriei. ”Este o ocazie de a ne cunoaște mai bine, de a dialoga și de a celebra împreună valorile care ne unesc: siguranța, responsabilitatea și respectul față de comunitate. Vă așteptăm cu drag!”, mai spun jandarmii.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile