Social Media

ADMINISTRAȚIE

Drumul ce va lega Brăila de Autostrada Soarelui. Încă un pas

Publicat

în

* ordinul de începere a studiului de fezabilitate pentru drumul TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu – A2 a fost semnat, ieri, la Ialomița, în cadrul unui eveniment la care au participat șefii de CJ din județele Galați, Brăila, Călărași și Ialomița * lungimea drumului va fi de 142 km, iar valoarea investiției se ridică la circa 500 milioane de euro
 
 
 
Se fac pași pentru realizarea unui obiectiv major de investiții: drumul de mare viteză ce va lega Brăila de Autostrada Soarelui. Ieri, la Ialomița, președinții Consiliilor Județene din Galați, Brăila, Călărași și Ialomița au semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru studiul de fezabilitate TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu – A2
“Cel mai mare ADI din România, cea mai mare asociere la nivel național, 4 Consilii Județene fac demersuri importante pentru ca regiunea de Sud-Est să se dezvolte. Astăzi am semnat ordinul de începere al Studiului de Fezabilitate pentru aproximativ 142 de kilometri de drum. Faptul că am trecut de la proiectele noastre mici, ale județului, la proiectele mari de infrastructură este de bun augur, pentru că aceste proiecte vor aduce o dezvoltare durabilă și grandioasă pentru toată regiunea. Este una din misiunile noastre pentru următorul mandat, am început cu cele două proiecte mărețe, acest drum expres și cu aeroportul de la Braniștea, vor veni și alte proiecte împreună cu celelalte entități administrative ca să gândim și să punem în aplicare proiecte care sunt necesare nu numai brăilenilor și gălățenilor, ci întregii regiuni”, a transmis Francisk Chiriac, președintele CJ, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
Lungimea drumului ce va lega cele patru județe este de 142 km și noua șosea de mare viteză va face conexiunea orașului Slobozia cu Galați și Brăila, cu Autostrada Soarelui (A2) și apoi cu Dunărea, via Călărași. Investiția totală se ridică la aproximativ 500 milioane de euro. Proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, iar perioada de implementare este de 210 zile de la data ordinului de începere a prestării serviciilor.
Reamintim că, luna trecută, mai exact pe 27 ianuarie, s-a semnat contractul
pentru studiul de fezabilitate TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu – A2, în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Brăila și la care a fost prezent și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Proiectul se derulează prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) formată din CJ Galați, CJ Brăila, CJ Călărași și CJ Ialomița.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile