Social Media

Politică

Deputatul PNL Alexandru Popa le dă dreptate fermierilor nemulțumiți

Timp de citire: 7 minute

* la rândul său agricultor, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, nu s-a ferit recent să le dea dreptate fermierilor și transportatorilor care protestează în România * acesta a afirmat că a făcut parte din echipa de negociere de la Centru cu reprezentanții fermierilor, cu precizarea că a încercat să structureze într-un raport toate problemele ridicate de aceștia * Popa a vorbit despre necesitatea realizării unui plan pe termen lung care să le ofere stabilitate și predictibilitate fermierilor români
 
 
 
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, susține că agricultorii români au dreptate să protesteze în condițiile în care situația lor, în special a celor care au ferme de mici dimensiuni, este una critică. În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la sediul PNL Brăila, la finele săptămânii trecute, Popa a afirmat că a făcut parte din echipa de negociere de la nivel central, care s-a întâlnit cu reprezentanții fermierilor români. Acesta a punctat că a realizat un raport foarte amănunțit privind toate nemulțumirile ridicate de protestatari. Deputatul a ținut să amintească și faptul că a fost acuzat de unii PSD-iști că ar susține protestele sau chiar că s-ar fi aflat în spatele lor. Deși a negat informația, Popa nu s-a ferit să își manifeste susținerea față de fermieri, reamintind că și el activează în acest domeniu.
”Am avut un raport făcut, foarte bine structurat, prin care i-am semnalat domnului președinte toate problemele pe care le-am identificat eu în urma discuțiilor cu fermierii. Aveam nevoie de aceste discuții pentru că nu dețin adevărul absolut, cum cred alții, dar majoritatea problemelor le știam. Sunt fermier. Știți destul de bine că sunt inginer agronom. Știu exact cum merg lucrurile la firul ierbii. Cu toate că am văzut că unii lideri ai PSD prin emisiuni televizate au indus ideea că aș fi fost în spatele protestelor. Nici pe departe! Dacă aș fi fost în spatele protestelor probabil că erau mult mai mari! Dar nu m-am implicat, pentru că nu am vrut să politizez supărarea și necazul oamenilor. Iar despre acei politicieni care ies în online și la televizor să spună că au o amărăciune sau mai știu eu ce mai au dumnealor, că PNL-iștii nu știu ce ar fi făcut și că susțin fermierii ce pot să spun?! Eu o să susțin fermierii întotdeauna. Și îmi asum treaba asta! Și cu bune și cu rele. Pentru că mai devreme sau mai târziu o să mă întorc la meseria pe care o am. Deci probabil acel domn care a ieșit într-o emisiune televizată și a spus că eu susțin fermierii, voalat, că nu mi-a spus numele, probabil că atunci când politicienii vor avea un protest pentru că nu li se vor respecta anumite drepturi, poate că și dumnealui îi va susține. Fiecare cu meseria lui!”, a declarat Popa.
Deputatul a mai adăugat că în urma discuțiilor a venit și cu soluții concrete, chiar dacă a recunoscut că unele dintre acestea ar putea avea nevoie să fie adaptate la legislația în vigoare.
”Eu am expertiza necesară încât i-am prezentat domnului președinte rezolvările pe care le văd eu. Și cum le văd eu. Nu sunt neapărat niște rezolvări foarte bine structurate din punct de vedere al legislației. Dar eu i-am făcut dumnealui un raport. Deci din partea unui om care știe cu ce se mănâncă agricultura. Și știe exact care sunt problemele. Că trebuie să le îmbrăcăm într-o formă legislativă sau într-o formă juridică mai serioasă, cu siguranță le vom îmbrăca. Dar rezolvările astăzi sunt în mâna domnului ministru Florin-Ionuț Barbu. Eu nu m-am aruncat în promisiuni. Nu m-am aruncat în nimic, pentru că nu ține doar de mine. Eu am elaborat un plan. Am scris inclusiv pentru 2024 un plan de guvernare al PNL pe partea de Agricultură. Un plan la care am lucrat 10 persoane. Sper ca într-o lună, o lună și jumătate să fie gata. Vi-l vom prezenta, pentru că nu este un secret. Atunci când va începe campania electorală, cred că o parte din strategia PNL pe partea de agricultură o voi face eu alături de colegii mei”, a mai spus liderul PNL Brăila.
 
Popa: «Da! Fermierii au dreptate! Categoric!»
Întrebat de jurnaliștii prezenți la conferința de presă dacă fermierii români sunt îndreptățiți să iasă în stradă și dacă au dreptate în demersul lor, deputatul brăilean le-a dat dreptate protestatarilor. Popa a afirmat că există probleme foarte grave în special pentru agricultorii care au ferme de dimensiuni mai mici. Parlamentarul a dorit totuși să adauge că fermierii români nu vor milă, ci măsuri concrete care să le asigure o predictibilitate.
”Da! Eu îmi asum. Nu e popular ce spun. Sunt la guvernare cu PSD. Știți că niciodată nu mi-am dorit acest mariaj. A fost un mariaj cu forța. Aceasta a fost situația geo-politică să fim aliați. Nu mi-am dorit niciodată un parteneriat cu PSD, nu îmi doresc și nici nu cred că îmi voi dori vreodată. Dar asta a fost situația. Dar vă pot spune: Da, fermierii au dreptate. Categoric! Nu vreau să atac și să arunc pietre în spatele celor de la PSD pentru că nu e în stilul meu. Ce am de spus, o spun cu subiect și predicat așa cum am făcut tot timpul. Fermierii au dreptate. Problemele sunt unele arzătoare. Am trecut în acel raport inclusiv prețurile care sunt astăzi la vânzarea cerealelor și cum au evoluat ele în ultimii zece ani. Dacă ne uităm acum doi ani de zile, am vândut porumbul cu 1,4 – 1,5 lei. Astă-toamnă l-am vândut cu 0,8 bani”, a declarat Popa.
Deputatul a mai adăugat că deși ferma sa nu are probleme, foarte mulți agricultori tineri, la început de drum, au înregistrat câștiguri foarte mici sau abia dacă mai rezistă.
”Eu nu mă pot plânge în situația mea. Pentru că situația în ferma mea e una mai specială, irigând foarte mult și făcând o tehnologie intensivă. Dar nu trebuie să te uiți doar în curtea ta. Fermierii mici, între 20 și 200 ha, sunt pe buza prăpastiei. Și nu știu ce va urma, dacă nu se vor lua măsuri – dar nu unele care să ne ajute, măsuri pe termen lung. Pentru că fermierul român nu are nevoie nici de milă, nici de ajutor an de an. Are nevoie de o viziune durabilă vizavi de agricultura românească, de dezvoltarea sistemului de irigații. Sunt multe. Cred că aș putea să vă vorbesc o oră vizavi de agricultură. Dar vă spun încă o dată: doleanțele fermierilor sunt bine întemeiate. Pentru că nu mai poți să faci față cheltuielilor. Muncești un an de zile. Iar munca în agricultură, să știți, nu e una foarte ușoară. Eu știu agricultura de când am început-o lângă tatăl meu. De când am început irigatul cu coloană din aceea veche și am ajuns la cel mai modern sistem. Nu sunt oameni care să își asume o muncă în agricultură, decât cei pasionați. Să știți că dacă în agricultură vezi totul ca pe un business și nu iubești meseria pe care o faci, nu vei avea rezultate!”, a conchis Popa.
 
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”

• ”Politica asta de decarbonizare a afectat competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto European”, a punctat europarlamentarul roman • ”De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată”, a adăugat vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European

Publicat

în

Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că propunerea Parlamentului European de reducere a obiectivului privind emisiile de CO₂ ale mașinilor noi poate reprezenta un pas spre salvarea industriei auto europene.

”Poate fi doar un pas simbolic sau poate constitui un moment de cotitură, cu consecințe benefice pentru economie și cetățeni”, a avertizat Mihai Tudose.

”Știm că se vrea eliminarea treptată, în UE, a autoturismelor și autoutilitarelor noi, echipate cu motoare cu ardere internă. Politica asta de decarbonizare a afectat  competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto european.

Pentru a mai repara din răul deja făcut, Comisia Europeană a propus, în decembrie anul trecut, revizuirea obiectivului pentru anul 2035, privind parcul de vehicule și camionete din UE, de reducere a emisiilor de CO₂ nu cu 100%, ci cu 90% față de nivelul de referință din 2021.

Miercuri, Comisia de Mediu din Parlamentul European a votat pentru reducerea țintei inițiale, de 100%, la 87,5% pentru autoturisme și 80% pentru vehiculele comerciale ușoare. Urmează votul în plenul Parlamentului European, în sesiunea din decembrie, pentru ceea ce va constitui mandatul Parlamentului în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene.

La nivel europarlamentar, acordul între Socialiști, Populari și Liberali, pe un subiect atât de sensibil, e considerat un semnal încurajator pentru coaliția pro-europeană, pe fondul renegocierii de poziții, la jumătatea mandatului. Sunt dezamăgit, însă, de lipsa de curaj și ambiție, pe care o trădează diferența infimă față de propunerea Comisiei Europene.

De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată.

Speranța majoră rămâne la Consiliu, unde România și celelalte state membre, producătoare de mașini, trebuie să se bată pentru apărarea industriei auto, prin adecvarea la realitate a obiectivelor de mediu”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.

Citește articolul complet

Politică

Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa

* președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a susținut o conferință de presă, miercuri-seară, în care a vorbit, printre altele, despre unele zvonuri cum că Robert Sighiartău, președintele PNL Bistrița, ar contacta liberali din județul nostru pentru a vedea dacă îl poate schimba din funcție prin identificarea unui contracandidat * Popa a recunoscut că informația a ajuns și la urechile sale și a precizat că nu este prima încercare de-a lui Robert Sighiartău de a interveni la nivelul organizației județene a PNL Brăila, însă fără succes * Popa a precizat că alegerile din PNL încă nu au fost stabilite, dar a indicat că ar putea avea loc la finele anului sau începutul lui 2027 * cât despre anunțul candidaturii lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) la șefia partidului, acesta nu a dorit să comenteze prea mult

Publicat

în

Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, este atacat din interiorul partidului, însă susține că nu se teme. Mai exact, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc miercuri-seară la sediul PNL, Popa a fost întrebat de jurnaliști în legătură cu zvonurile potrivit cărora, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, ar fi contactat mai mulți liberali brăileni pentru a identifica un eventual contracandidat care să îl schimbe din funcție pe șeful organizației județene.

Popa a precizat că i-au transmis și alți colegi această informație și a precizat că îl așteaptă pe Robert Sighiartău și pe colegii pe care îi susține să vină și să candideze împotriva sa.

”Foarte bine face domnul Robert Sighiartău. A vorbit și în 2021 și când au fost alegerile, n-a mai găsit un contracandidat împotriva mea pentru că lucrurile erau clare. Dar hai să vă mai spun ceva: domnul Robert Sighiartău a încercat și în 2021, și în 2022, și în 2023. Știu, de altfel știm cu toți povestea că a tot sunat prin județul Brăila. Dar, domnul Robert Sighiartău este președintele PNL Bistrița, nu PNL Brăila. În județul și în municipiul Brăila, noi ne hotărâm soarta! Nu ne-o hotărăște nici domnul Robert Sighiartău, nici nimeni de la nivel național”, a declarat Popa.

Deputatul PNL Brăila a comparat organizația pe care o conduce cu cea condusă de Sighiartău, precizând că la Alegerile din 2024 a avut un rezultat mult mai bun. Popa a lansat un atac la adresa acestuia, acuzând că întotdeauna Sighiartău a ajuns să ”întoarcă armele” împotriva conducerii partidului.

”Eu, cu colegii mei vom vota. Care este competitiv, să candideze împotriva mea, nu este nicio problemă. Dar, județul Bistrița-Năsăud are 62 de UAT-uri. Partidul Național Liberal are 13 UAT-uri pe care le-a câștigat la Alegerile din 2024. Să nu fiu răutăcios că am auzit că mai avem vreo 7 sau 8 acolo. Asta reprezintă, pe poza din 2024, că 20,9% din UAT-urile din județul Bistrița-Năsăud sunt liberale. În schimb, în județul Brăila – ați văzut și cu ultimele mutări, dar facem abstracție de faptul că au mai trecut 1-2 primari de la alegeri și până în prezent în echipa Partidul Național Liberal -, noi am obținut, în urma Alegerilor din 2024, 20 de primari. Iar 20 de primari din 44 reprezintă 46%. Deci 46% din administrația locală este condusă de primari din partea Partidului Național Liberal. Noi am reușit la Brăila să arătăm că se poate.

Am plecat de la 13 primari, am ajuns la 20 de primari. Avem mai mulți viceprimari decât are Partidul Social Democrat. Avem astăzi, dacă nu greșesc, undeva la 25 de viceprimari. Partidul Social Democrat nu are nici o comună de a mea. A mea impropriu spus, a partidului pe care îl reprezint. Niciun viceprimar numit. Domnul Robert Sighiartău e același care în perioada 2017-2021 a fost secretarul general al partidului. În mandatul domnului președinte Ludovic Orban.(…) În perioada 2017-2021, în momentul în care domnul Orban a fost președinte, mă repet, primul om care l-a trădat pe domnul președinte Ludovic Orban a fost domnul Robert Sighiartău.

Apoi, în perioada 2021-2022, a fost în echipa domnului Florin Cîțu. Dar când s-a apropiat sfârșitul mandatului domnului Cîțu, domnul Robert Sighiartău a ieșit și l-a atacat pe președintele de la cea vreme. Apoi, în perioada 2022-2024, a fost vicepreședinte în mandatul domnului Ciucă. În momentul în care a plecat domnul Ciucă, unul dintre cei mai acizi contestatari ai dumnealui a fost domnul Robert Sighiartău. Cu tot respectul pentru domnul președinte Ilie Bolojan: să aibă grijă, personajul acesta este toxic. Unde ajunge, se termină orice povest. (…) Îl aștept pe domnul Robert Sighiartău, alături de 2-3 pe care îi sună din județul Brăila. Vă dau un exemplu: a sunat doi colegi și mi-au spus trei că au fost sunați”, a mai spus Popa.

Alegerile în PNL ar putea avea loc la finele lui 2026 sau începutul lui 2027

Întrebat în legătură cu motivele posibilelor intervenții ale lui Robert Sighiartău în Brăila, Popa a afirmat că este vorba despre o istorie mai veche.

”Nu știu. Probabil are frustrările trecutului. Dar vă spun: îl aștept pe domnul Robert Sighiartău cu cine vrea dumnealui să îmi fie contracandidat. Suntem un partid liber, nu avem nicio problemă, îl aștept. Dar domnul Robert Sighiartău să înțeleagă – și alții care mai sunt amatori -, că la Brăila, noi ne hotărâm soarta.

Iar PNL Brăila, din momentul în care eu am fost ales președinte, nu a avut interferențe nici de la București, și nici de la Partidul Social Democrat. Repet, în momentul în care colegii mei intră într-o sală și votează pe altcineva, trebuie să facă un pas în spate. Atâta timp cât mă votează pe mine, voi rămâne președintele PNL”, a spus Popa.

În același context, Alexandru Popa a precizat că încă nu au existat discuții definitorii la Centru, însă cel mai probabil alegerile din PNL vor avea loc fie la sfârșitul acestui an sau la începutul lui 2027.

Întrebat despre candidatura lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) pentru funcția de președinte al PNL la nivel național, Popa nu a comentat foarte mult subiectul și s-a ferit să își manifeste în vreun fel susținerea.

”Domnul Tișe, să vedem ce platformă va avea. N-am discutat cu dumnealui, nu știu despre ce e vorba. Vom vedea la momentul oportun. Să vedem proiectele. La momentul ăsta avem un președinte. Trebuie să vedem cine va candida”, a conchis Popa.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧