Politică
Liderul PNL, Alexandru Popa, alături de fermierii din Bordei Verde
• aceștia nu vor panouri fotovoltaice pe pășunile comunei •anunțul a fost făcut joi seară de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care a precizat că a participat la o întâlnire cu agricultorii din comuna condusă de PSD-istul Dumitru Rotaru • potrivit parlamentarului, fermierii sunt supărați că primarul dorește să scoată din circuitul agricol un teren de 250 ha, pentru a se realiza acolo un parc de panouri fotovoltaice • Popa s-a arătat total împotriva demersului, punctând că tocmai astfel de gesturi riscă să împingă fermierii să plece din țară pentru că nu își vor mai putea întreține familiile • PNL-istul s-a oferit să le pună la dispoziție agricultorilor sprijin juridic, pentru a-și apăra drepturile în instanță, dacă situația nu se va rezolva în alt mod
Situație problematică în comuna Bordei Verde, în urma unor nemulțumiri apărute în rândul fermierilor din zonă, din cauză că Primăria dorește să implementeze un proiect care i-ar lăsa fără pășuni. Subiectul a fost făcut public de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, în cadrul unei conferințe de presă, în care a precizat că a participat la o întâlnire cu fermierii și că oamenii s-au plâns că vor fi lăsați în curând fără principala lor sursă de venit, deoarece primarul Dumitru Rotaru (PSD) dorește să implementeze un proiect privind transformarea a aproximativ 250 de hectare de teren în spații pentru panouri fotovoltaice.
”Astăzi (n.r. – joi, 25 ianuarie) am fost invitat în comuna Bordei Verde. Ieri (n.r. – miercuri, 24 ianuarie) am primit un telefon din partea fermierilor de acolo, care mi-au semnalat o situație, pot spune, foarte gravă. Am avut o întâlnire cu dumnealor la Căminul Cultural. Au fost, cred, peste 100 de persoane, dacă nu chiar 200 de fermieri și crescători de animale din localitate. Mi-au semnalat faptul că domnul primar (n.r. – Dumitru Rotaru) vrea să scoată din circuitul agricol circa 250 de hectare, pe care vrea să le transforme în spațiu pentru panouri fotovoltaice. Acolo să se creeze un mare parc de panouri fotovoltaice. O să am o discuție și cu primarii mei, să evităm acest tip de mișcări în comunele în care avem crescători. Pentru că inima satului românesc sunt crescătorii de animale. De mii de ani facem treaba asta ca nație și nu trebuie să îi îngrădim în nici un fel prin aducerea acestor panouri fotovoltaice. Înțeleg că aduc venituri substanțiale pentru bugetul local față de chiria pe care o plătesc fermierii. Dar pentru cine mai aduc aceste venituri, dacă oamenii care mai cresc animale în mediul rural vor fi goniți pur și simplu pentru a face interesele unor multinaționale?! Vă spun cu mâna pe suflet că nu vom mai avea sat românesc în Județul Brăila. Și nu este prima comună în care mi-a fost semnalat acest lucru. Dar în celelalte comune nu am ajuns încă”, a declarat Popa.
Acesta a mai adăugat că i-a invitat pe fermierii din Bordei Verde la sediul PNL pentru a discuta mai departe în legătură cu acest subiect. Popa s-a oferit să le acorde asistență juridică agricultorilor care se simt neîndreptățiți de această mutare a primarului din comună.
”Dacă au nevoie le vom angaja și un avocat. Pentru că nu mi se pare normal și corect să vitregești oamenii din localitate, care cred în tine, că le-ai fost conducător atâția ani, pentru interese personale și pentru interesele unor multinaționale”, a mai adăugat parlamentarul.
Decizia urmează să se ia în Consiliul Local, unde PSD-iștii dețin majoritatea
Alexandru Popa a explicat că acest subiect se va tranșa într-o primă etapă în Consiliul Local Bordei Verde, unde PNL-iștii au doar doi reprezentanți. Mai precis doi consilieri PMP, dar care au trecut în tabăra liberalilor cu restul organizației de acolo, după cum a afirmat deputatul. Popa s-a arătat dezamăgit că nu i-au fost transmise aceste probleme mai rapid. Explicația sa a fost aceea că în trecut PNL Brăila a negociat cu PSD-ul și nu a avut candidat la Primărie, astfel că nu a obținut nici vreun fotoliu de consilier în comună.
”Astăzi Consiliul Local de acolo este format din nouă consilieri ai PSD, doi consilieri PMP pe care noi ni-i asumăm, pentru că acea organizație a venit către noi. În ceea ce privește PNL, deși am avut o luptă foarte dură cu PSD, nu i-am pus candidat domnului primar acolo, pentru că fratele dumnealui era președintele PSD (n.r. – senatorul Ion Rotaru). Am crezut «noi» că e mai bine să nu îl deranjăm. Dacă aveam și eu un consilier local de la început, probabil că îmi semnala mult mai des ilegalitățile care se produc acolo. Nu este doar o mutare politică, așa cum le-am spus și dumnealor. Sunt un om crescut între oameni. Un om care le știe problemele și cu siguranță, chiar dacă era un primar al PSD, îi atrăgeam atenția să îndrepte acest lucru. Într-o comună în care nu ai crescători de animale și vrei să ai un venit mai mare, înțeleg. Dar am văzut oameni de 30, 35 de ani, de 40, chiar de 50 de ani care din asta își hrănesc familiile. Și dacă nu îi lași să își continue activitatea pe care au avut-o din moși strămoși, cu siguranță vor lua calea Occidentului. Și așa avem puțini tineri în Județul Brăila. Nu trebuie goniți și aceștia. Nu doar că trebuie să îi aducem înapoi, dar trebuie să îi păstrăm și pe cei pe care îi avem astăzi”, a mai adăugat Popa.
Întrebat de jurnaliști la ce se referă când vorbește despre faptul că PNL nu a avut candidat în comună ”pentru a nu deranja”, acesta a explicat că făcea referire la fosta conducere a organizației și că în cazul său un astfel de scenariu nu se va mai repeta.
Politică
Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”
• ”Politica asta de decarbonizare a afectat competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto European”, a punctat europarlamentarul roman • ”De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată”, a adăugat vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că propunerea Parlamentului European de reducere a obiectivului privind emisiile de CO₂ ale mașinilor noi poate reprezenta un pas spre salvarea industriei auto europene.
”Poate fi doar un pas simbolic sau poate constitui un moment de cotitură, cu consecințe benefice pentru economie și cetățeni”, a avertizat Mihai Tudose.
”Știm că se vrea eliminarea treptată, în UE, a autoturismelor și autoutilitarelor noi, echipate cu motoare cu ardere internă. Politica asta de decarbonizare a afectat competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto european.
Pentru a mai repara din răul deja făcut, Comisia Europeană a propus, în decembrie anul trecut, revizuirea obiectivului pentru anul 2035, privind parcul de vehicule și camionete din UE, de reducere a emisiilor de CO₂ nu cu 100%, ci cu 90% față de nivelul de referință din 2021.
Miercuri, Comisia de Mediu din Parlamentul European a votat pentru reducerea țintei inițiale, de 100%, la 87,5% pentru autoturisme și 80% pentru vehiculele comerciale ușoare. Urmează votul în plenul Parlamentului European, în sesiunea din decembrie, pentru ceea ce va constitui mandatul Parlamentului în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene.
La nivel europarlamentar, acordul între Socialiști, Populari și Liberali, pe un subiect atât de sensibil, e considerat un semnal încurajator pentru coaliția pro-europeană, pe fondul renegocierii de poziții, la jumătatea mandatului. Sunt dezamăgit, însă, de lipsa de curaj și ambiție, pe care o trădează diferența infimă față de propunerea Comisiei Europene.
De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată.
Speranța majoră rămâne la Consiliu, unde România și celelalte state membre, producătoare de mașini, trebuie să se bată pentru apărarea industriei auto, prin adecvarea la realitate a obiectivelor de mediu”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.
Politică
Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa
* președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a susținut o conferință de presă, miercuri-seară, în care a vorbit, printre altele, despre unele zvonuri cum că Robert Sighiartău, președintele PNL Bistrița, ar contacta liberali din județul nostru pentru a vedea dacă îl poate schimba din funcție prin identificarea unui contracandidat * Popa a recunoscut că informația a ajuns și la urechile sale și a precizat că nu este prima încercare de-a lui Robert Sighiartău de a interveni la nivelul organizației județene a PNL Brăila, însă fără succes * Popa a precizat că alegerile din PNL încă nu au fost stabilite, dar a indicat că ar putea avea loc la finele anului sau începutul lui 2027 * cât despre anunțul candidaturii lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) la șefia partidului, acesta nu a dorit să comenteze prea mult
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, este atacat din interiorul partidului, însă susține că nu se teme. Mai exact, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc miercuri-seară la sediul PNL, Popa a fost întrebat de jurnaliști în legătură cu zvonurile potrivit cărora, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, ar fi contactat mai mulți liberali brăileni pentru a identifica un eventual contracandidat care să îl schimbe din funcție pe șeful organizației județene.
Popa a precizat că i-au transmis și alți colegi această informație și a precizat că îl așteaptă pe Robert Sighiartău și pe colegii pe care îi susține să vină și să candideze împotriva sa.
”Foarte bine face domnul Robert Sighiartău. A vorbit și în 2021 și când au fost alegerile, n-a mai găsit un contracandidat împotriva mea pentru că lucrurile erau clare. Dar hai să vă mai spun ceva: domnul Robert Sighiartău a încercat și în 2021, și în 2022, și în 2023. Știu, de altfel știm cu toți povestea că a tot sunat prin județul Brăila. Dar, domnul Robert Sighiartău este președintele PNL Bistrița, nu PNL Brăila. În județul și în municipiul Brăila, noi ne hotărâm soarta! Nu ne-o hotărăște nici domnul Robert Sighiartău, nici nimeni de la nivel național”, a declarat Popa.
Deputatul PNL Brăila a comparat organizația pe care o conduce cu cea condusă de Sighiartău, precizând că la Alegerile din 2024 a avut un rezultat mult mai bun. Popa a lansat un atac la adresa acestuia, acuzând că întotdeauna Sighiartău a ajuns să ”întoarcă armele” împotriva conducerii partidului.
”Eu, cu colegii mei vom vota. Care este competitiv, să candideze împotriva mea, nu este nicio problemă. Dar, județul Bistrița-Năsăud are 62 de UAT-uri. Partidul Național Liberal are 13 UAT-uri pe care le-a câștigat la Alegerile din 2024. Să nu fiu răutăcios că am auzit că mai avem vreo 7 sau 8 acolo. Asta reprezintă, pe poza din 2024, că 20,9% din UAT-urile din județul Bistrița-Năsăud sunt liberale. În schimb, în județul Brăila – ați văzut și cu ultimele mutări, dar facem abstracție de faptul că au mai trecut 1-2 primari de la alegeri și până în prezent în echipa Partidul Național Liberal -, noi am obținut, în urma Alegerilor din 2024, 20 de primari. Iar 20 de primari din 44 reprezintă 46%. Deci 46% din administrația locală este condusă de primari din partea Partidului Național Liberal. Noi am reușit la Brăila să arătăm că se poate.
Am plecat de la 13 primari, am ajuns la 20 de primari. Avem mai mulți viceprimari decât are Partidul Social Democrat. Avem astăzi, dacă nu greșesc, undeva la 25 de viceprimari. Partidul Social Democrat nu are nici o comună de a mea. A mea impropriu spus, a partidului pe care îl reprezint. Niciun viceprimar numit. Domnul Robert Sighiartău e același care în perioada 2017-2021 a fost secretarul general al partidului. În mandatul domnului președinte Ludovic Orban.(…) În perioada 2017-2021, în momentul în care domnul Orban a fost președinte, mă repet, primul om care l-a trădat pe domnul președinte Ludovic Orban a fost domnul Robert Sighiartău.
Apoi, în perioada 2021-2022, a fost în echipa domnului Florin Cîțu. Dar când s-a apropiat sfârșitul mandatului domnului Cîțu, domnul Robert Sighiartău a ieșit și l-a atacat pe președintele de la cea vreme. Apoi, în perioada 2022-2024, a fost vicepreședinte în mandatul domnului Ciucă. În momentul în care a plecat domnul Ciucă, unul dintre cei mai acizi contestatari ai dumnealui a fost domnul Robert Sighiartău. Cu tot respectul pentru domnul președinte Ilie Bolojan: să aibă grijă, personajul acesta este toxic. Unde ajunge, se termină orice povest. (…) Îl aștept pe domnul Robert Sighiartău, alături de 2-3 pe care îi sună din județul Brăila. Vă dau un exemplu: a sunat doi colegi și mi-au spus trei că au fost sunați”, a mai spus Popa.
Alegerile în PNL ar putea avea loc la finele lui 2026 sau începutul lui 2027
Întrebat în legătură cu motivele posibilelor intervenții ale lui Robert Sighiartău în Brăila, Popa a afirmat că este vorba despre o istorie mai veche.
”Nu știu. Probabil are frustrările trecutului. Dar vă spun: îl aștept pe domnul Robert Sighiartău cu cine vrea dumnealui să îmi fie contracandidat. Suntem un partid liber, nu avem nicio problemă, îl aștept. Dar domnul Robert Sighiartău să înțeleagă – și alții care mai sunt amatori -, că la Brăila, noi ne hotărâm soarta.
Iar PNL Brăila, din momentul în care eu am fost ales președinte, nu a avut interferențe nici de la București, și nici de la Partidul Social Democrat. Repet, în momentul în care colegii mei intră într-o sală și votează pe altcineva, trebuie să facă un pas în spate. Atâta timp cât mă votează pe mine, voi rămâne președintele PNL”, a spus Popa.
În același context, Alexandru Popa a precizat că încă nu au existat discuții definitorii la Centru, însă cel mai probabil alegerile din PNL vor avea loc fie la sfârșitul acestui an sau la începutul lui 2027.
Întrebat despre candidatura lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) pentru funcția de președinte al PNL la nivel național, Popa nu a comentat foarte mult subiectul și s-a ferit să își manifeste în vreun fel susținerea.
”Domnul Tișe, să vedem ce platformă va avea. N-am discutat cu dumnealui, nu știu despre ce e vorba. Vom vedea la momentul oportun. Să vedem proiectele. La momentul ăsta avem un președinte. Trebuie să vedem cine va candida”, a conchis Popa.






















