Social Media

CULTURĂ

Corala „Camerata” a Centrului de Creație Brăila și-a reluat activitatea

Publicat

în

• toți cei care vor să-și dezvolte aptitudinile interpretative și memoria muzicală, iubitorii de muzică din Brăila, pot deveni membri ai Coralei „Camerata” • înscrierile se fac la sediul instituției din Piața Traian nr. 2
 
Start înscrieri pentru persoanele care vor să facă parte din Corala „Camerata”.
Astfel, Consiliul Județean Brăila, Primăria Municipiului și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila aduc la cunoștința iubitorilor de muzică, reluarea activității Coralei „Camerata” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila. 
„Cu o îndelungată și prestigioasă activitate, ce a transformat muzica corală în adevărate momente înălțătoare, Corala „Camerata” își redeschide porțile tuturor categoriilor de iubitori ai acestei arte, muzicieni și amatori, indiferent de naționalitate, religie și domiciliu”, precizează surse din cadrul Centrului de Creație Brăila.
Persoanele care doresc să devină membre ale Coralei „Camerata” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila sau cei ce doresc să-și dezvolte auzul muzical, vocea, simțul ritmic, memoria muzicală și  aptitudinile interpretative se pot înscrie la sediul Centrului de Creație, din municipiul Brăila, Piața Traian, nr. 2. Înscrierile au început încă de luni, 15 ianuarie 2024 și vor continua pe tot parcursul anului.
Mai multe detalii se pot obține de la numărul de telefon 0239.614.710/email cult.traditional@gmail.com sau consultând pagina de facebook a organizatorului Centrul.de.Creatie.Braila.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile