Ziua Veteranilor de Război, celebrată la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ziua Veteranilor de Război, celebrată la Brăila

 

Ziua Veteranilor de Război se serbează în fiecare an pe 29 aprilie, încă din anul 2007. Anul acesta, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război (ANVR) - Filiala Brăila organizează câteva evenimente dedicate celor care ne-au apărat ţara în vreme de război.
Astăzi, puteţi vizita expoziţia "Însemne şi Simboluri", în cadrul căreia sunt expuse fotografii, uniforme şi medalii, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati". Aceasta este organizată de ANVR - Filiala Brăila împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. Tot azi, are loc şi "Masa rotundă", o întâlnire cu veteranii, la sediul filialei ANVR.
Mâine, se va desfăşura Adunarea Festivă, în cadrul căreia se vor acorda diplome şi insigne tuturor participanţilor. De asemenea, se va da citire Ordinului de avansare în grad şi de acordare a decoraţiilor.
Şi, pentru că anul 2015 a fost declarat "Anul Veteranilor de Război", pe 8 aprilie s-a desfăşurat Concursul de Istorie cu tema "Eroii Brăilei", organizat de Inspectoratul Şcolar, sub conducerea prof. Alina Vlad. Au participat echipe de elevi din toate şcolile şi liceele brăilene. Concursul s-a desfăşurat în sălile Muzeului Carol I, din oraş. Sandu Temistocle, preşedintele ANVR Brăila, a premiat echipa câştigătoare de la şcoala din Scorţaru Nou, pregătită de prof. Claudiu Sechelariu, cu Medalia "Crucea Comemorativă a Celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1945", pe care a primit-o la rândul său pentru calitatea de veteran.
Activităţile au loc în Brăila şi în localităţile Făurei, Ianca, Însurăţei, Suţeşti, Tudor Vladimirescu şi Tufeşti, cu implicarea primarilor şi a comandamentului Brigăzii 10 Geniu. Pe viitor, evenimentele vor avea loc doar în municipiu, din cauza numărului tot mai mic de veterani din judeţ.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro