Astazi este Thanksgiving Day (Ziua Recunostintei) in Statele Unite. Cei mai multi dintre noi cred ca e o traditie care isi are originile in prima toamna petrecuta pe tarmurile "noului" continent de catre pelerinii din Massachusetts. Legenda spune ca pelerinii au avut mult de suferit in timpul primei lor ierni aici, pierzind majoritatea membrilor grupului din cauza bolilor, a frigului si a foametei. Anul urmator au plantat cereale cu ajutorul localnicilor (indienii americani), pentru ca toamna sa se bucure de o recolta imbelsugata pe care au sarbatorit-o cu noii lor prieteni aborigeni. Asa s-a nascut Ziua Recunostintei, o zi in care ii celebram pe primii americani si dam multumire pentru toate cu care sintem binecuvintati.
Adevarul e ca Ziua Recunostintei este o sarbatoare inventata, al carei statut ca sarbatoare nationala a fost pecetluit de presedintele Lincoln in 1863. Sigur ca pelerinii chiar au avut o sarbatoare a recoltei, iar celebrarea contemporana evoca mincarurile pe care le-ar fi mincat ei. Cele mai multe dintre aceste mincaruri nu sint (sau nu erau) mincate in restul anului: curcan, umplutura, sos de merisor, cartofi dulci, placinta de dovleac. Oamenii anticipeaza praznicul si munca intensa pe care o necesita cu sentimente care se apropie de pasiune. Curatatul castanelor pentru umplutura curcanului dureaza ore lungi, urmate de altele pentru facutul curcanului la cuptor, totul fiind bogat si decadent. Parte din traditie este mincatul pina iti plezneste cureaua si privitul meciului de fotbal la televizor dupa cina. Si parca nu e Ziua Recunostintei daca nu esti plin pina la refuz cind te ridici de la masa.
Ziua Recunostintei e o sarbatoare minunata, in care ne amintim de radacinile noastre ca popor, ne bucuram de mincaruri care se gasesc numai in Lumea Noua si ne amintim de visul care i-a adus pe atitia in aceasta tara la inceputurile ei. Stau citeodata, insa, si ma gindesc daca nu ar fi mai potrivit ca in loc de umflarea obscena a stomacurilor sa postim.
Intr-o natiune in care peste 50% dintre adulti sint supraponderali (acest numar fiind in continua crestere), nici nu mai e nevoie sa mentionam ca sintem un tarim al abundentei, sau cel putin unul al abundentei in ceea ce priveste mincarea. Producem indeajuns de multa mincare, fara sa includem exporturile, pentru a hrani fiecare persoana din Statele Unite dublul necesarului de calorii pe zi. Pelerinii au sarbatorit recolta dupa o iarna de infometare si inainte de inca una pe care o asteptau sa fie la fel de dificila. Aveau nevoie sa se "rasfete" pentru a putea sa supravietuiasca.
Probabil ca metoda cea mai buna de a ne aminti cit de binecuvintati sintem este sa realizam cum ar fi daca nu am avea cu ce sa sarbatorim. Poate ca de Ziua Recunostintei, ziua de dinainte de Vinerea Neagra - cea mai activa zi de cumparaturi a anului (din pricina apropierii Craciunului) - ar fi bine sa reducem consumul si sa ni-i amintim pe cei care nu sint la fel de binecuvintati din punct de vedere material ca noi.
Sigur ca mincatul este tema preferata a Zilei Recunostintei, mai mult decit a oricarei alte sarbatori. E motivul pentru care Ziua Recunostintei exista. Nu am sa continui pe aceasta tema acum. Sint convinsa de altfel ca unii vor spune ca imi lipseste atitudinea necesara pentru a ma bucura de aceasta sarbatoare. Intreaga perioada a Craciunului este una de rasfat si celebrare. Dar asta se potrivea intr-o lume in care era munca multa si grea sa supravietuiesti. Cind insa te rasfeti si sarbatoresti pe durata intregului an, asa cum pare sa fie cazul in America zilelor noastre, sezonul in sine isi pierde putin din savoare.
Adevarul e ca Ziua Recunostintei este o sarbatoare inventata, al carei statut ca sarbatoare nationala a fost pecetluit de presedintele Lincoln in 1863. Sigur ca pelerinii chiar au avut o sarbatoare a recoltei, iar celebrarea contemporana evoca mincarurile pe care le-ar fi mincat ei. Cele mai multe dintre aceste mincaruri nu sint (sau nu erau) mincate in restul anului: curcan, umplutura, sos de merisor, cartofi dulci, placinta de dovleac. Oamenii anticipeaza praznicul si munca intensa pe care o necesita cu sentimente care se apropie de pasiune. Curatatul castanelor pentru umplutura curcanului dureaza ore lungi, urmate de altele pentru facutul curcanului la cuptor, totul fiind bogat si decadent. Parte din traditie este mincatul pina iti plezneste cureaua si privitul meciului de fotbal la televizor dupa cina. Si parca nu e Ziua Recunostintei daca nu esti plin pina la refuz cind te ridici de la masa.
Ziua Recunostintei e o sarbatoare minunata, in care ne amintim de radacinile noastre ca popor, ne bucuram de mincaruri care se gasesc numai in Lumea Noua si ne amintim de visul care i-a adus pe atitia in aceasta tara la inceputurile ei. Stau citeodata, insa, si ma gindesc daca nu ar fi mai potrivit ca in loc de umflarea obscena a stomacurilor sa postim.
Intr-o natiune in care peste 50% dintre adulti sint supraponderali (acest numar fiind in continua crestere), nici nu mai e nevoie sa mentionam ca sintem un tarim al abundentei, sau cel putin unul al abundentei in ceea ce priveste mincarea. Producem indeajuns de multa mincare, fara sa includem exporturile, pentru a hrani fiecare persoana din Statele Unite dublul necesarului de calorii pe zi. Pelerinii au sarbatorit recolta dupa o iarna de infometare si inainte de inca una pe care o asteptau sa fie la fel de dificila. Aveau nevoie sa se "rasfete" pentru a putea sa supravietuiasca.
Probabil ca metoda cea mai buna de a ne aminti cit de binecuvintati sintem este sa realizam cum ar fi daca nu am avea cu ce sa sarbatorim. Poate ca de Ziua Recunostintei, ziua de dinainte de Vinerea Neagra - cea mai activa zi de cumparaturi a anului (din pricina apropierii Craciunului) - ar fi bine sa reducem consumul si sa ni-i amintim pe cei care nu sint la fel de binecuvintati din punct de vedere material ca noi.
Sigur ca mincatul este tema preferata a Zilei Recunostintei, mai mult decit a oricarei alte sarbatori. E motivul pentru care Ziua Recunostintei exista. Nu am sa continui pe aceasta tema acum. Sint convinsa de altfel ca unii vor spune ca imi lipseste atitudinea necesara pentru a ma bucura de aceasta sarbatoare. Intreaga perioada a Craciunului este una de rasfat si celebrare. Dar asta se potrivea intr-o lume in care era munca multa si grea sa supravietuiesti. Cind insa te rasfeti si sarbatoresti pe durata intregului an, asa cum pare sa fie cazul in America zilelor noastre, sezonul in sine isi pierde putin din savoare.
