Cu prilejul „ZILEI PORȚILOR DESCHISE”, notarii publici din judeţele: Galaţi, Brăila şi Vrancea oferă cetățenilor consultații notariale pro bono pe teme de larg interes, în locații desemnate sau prin telefon, email și online.
Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Camerele Notarilor Publici din toată țara, organizează, pe 25 octombrie a.c., „Ziua porților deschise”- eveniment devenit tradiție, dedicat consolidării relației de încredere între cei cărora le revine misiunea înfăptuirii justiției preventive: notarii publici și beneficiarii acesteia.
La propunerea Consiliului Notariatelor din Uniunea Europeană, tema principală a „Zilei Porților Deschise” din acest an este protecția persoanelor vulnerabile. Publicul interesat va beneficia de consultații juridice notariale gratuite, atât în acest domeniu, cât și privind aspecte referitoare la procedura succesorală notarială, procedura divorțului, redactarea înscrisurilor cu conținut juridic, autentificarea înscrisurilor, legalizarea copiilor de pe înscrisuri, efectuarea și legalizarea traducerilor, eliberarea de duplicate de pe acte, numirea custodelui sau a curatorului special, primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți, precum și a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral.
Intervalul orar rezervat consultațiilor notariale gratuite este 9.00 -13.00
În semn de recunoaștere și apreciere a utilității acestei inițiative a notariatului român în direcția educării și informării cetățenilor cu privire la serviciile notariale, în anul 2016 Consiliul Notariatelor din Uniunea Europeană (CNUE) a integrat „Ziua porților deschise” în rândul acțiunilor dedicate „Zilei Europene a Justiției Civile”, sărbătorită anual pe data de 25 octombrie.
Exemplul CNUE a fost ulterior urmat și de Uniunea Internațională a Notariatului. Începând din 2021, UINL recomandă notariatelor membre organizarea unor evenimente similare în beneficiul cetățenilor, în fiecare an, pe 2 octombrie, cu prilejul „Zilei Internaționale a Notariatului”.
Camera Notarilor Publici Galaţi organiza sesiunile de consultații gratuite la sediile principale după cum urmează: Sediul principal al Camerei din Galați, str. Eroilor nr. 19, județul Galați, Sediul secundar al Camerei din Brăila, str. Grădinii Publice nr. 8, județul Brăila, Sediul secundar al Camerei din Focșani, str. Vasile Pârvan nr. 13, județul Vrancea.
Vă aşteptăm cu drag!