Joi, 15 ianuarie, de la ora 11,00 la sediul Muzeului Brăilei vor avea loc mai multe manifestări dedicate poetului Mihai Eminescu şi Zilei Culturii Naţionale.
Programul debutează cu vernisajul expoziţiei "Ediţii Eminescu" a Muzeului Literaturii Române Iaşi, prezentat de Anca Maria Buzea şi continuă cu o prezentare de carte: Mite Kremnitz, "Amintiri fugare despre Mihai Eminescu", Editura Muzeelor Literare Iaşi şi "Jurnalul Junimii", Editura Istros a Muzeului Brăilei. Prezintă conf. univ. dr. Zamfir Balan.
La finalul manifestării va avea loc premierea câştigătorilor Concursului Naţional de Creaţie Literară şi Reviste Şcolare "Mihai Eminescu", ediţia a XVIII-a, organizat de Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu" Brăila.
Organizatorii acestui eveniment sunt Muzeul Brăilei "Carol I", Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu" Brăila, iar moderator este prof. univ. dr. Ionel Cândea.