Ziua Şcolii "Nikos Kazantzakis" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ziua Şcolii "Nikos Kazantzakis"

La "botezul" instituţiei, chiar de Sf. Nicolae, au venit reprezentanţi ai Comunităţii Elene, ai Muzeului Brăilei şi ai Prefecturii. Preşedintele Comunităţii Elene, Haralambie Caravia, a vorbit despre semnificaţia alegerii acestui nume de referinţă pentru literatura universală. Catherine Sofianou, o importantă membră a Comunităţii Elene din România, care trăieşte aici de 20 de ani şi reprezintă grupul de companii "SoftMedica", şi-a amintit de anii săi de şcoală, când a învăţat tot în afara Greciei într-o şcoală cu învăţământ în limba greacă, iar Veronica Macri, subprefect şi membră a Comunităţii Elene din Brăila, a transmis mesajul autorităţilor şi a promis că va căuta soluţii pentru reabilitarea clădirii. Directorul adjunct al Muzeului Brăilei, prof. univ. dr. Zamfir Bălan, a amintit de prietenia dintre Panait Istrati şi Nikos Kazantzakis şi a citit câteva rânduri de felicitare adresate şcolii dintr-o scrisoare pe care i-a trimis-o zilele trecute chiar nepoata scriitorului Nikos Kazatzakis, care a fost foarte încântată când a auzit că o şcoală din Brăila va purta acest nume. Directorul unităţii de învăţământ, prof. Emelina Moraru, a trasat un scurt istoric al instituţiei înfiinţate în 1902 de Comunitatea Elenă. Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic susţinut de grupul "Parnassos" al Comunităţii Elene, care a dansat celebrul Zorba, şi de elevii şcolii gazdă care au cântat, au recitat şi au dansat în faţa invitaţilor, colegilor, părinţilor şi prietenilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro