Orice-ar spune unii, ca Venetia este mai frumoasa decit Parisul sau ca Garrone e mai bun decit Licquer-ul, eu in finala Campionatului Mondial am tinut cu Franta. Nu stiu bai, italienii astia ne-au batut cam de fiecare data pe noi, romanii, cind ne-am intilnit pe un teren de fotbal cu picioarele. Voiam sa ia bataie si ei acum, sa plinga si mama lui Materazzi asa cum a bocit mama lui Zinedine Zidane. Nu s-a putut, poate si din cauza faptului ca punctul cu var de la 11 metri a fost mai aproape de linia portii, atunci cind macaronarii au executat penaltiurile alea. Las acum rezultatul si desfasurarea tactica a finalei in grija analistului Cornel Dinu, ca sa ma refer la mult mediatizatul gest al lui Zidane, care a lovit magistral cu capul pieptul fundasului Materazzi. Deci sint absolut de acord cu gestul lui Zidane. La vasta lui experienta, omu' stia ca Franta nu are nici o sansa sa cistige titlul la 11 m, asa ca si-o fi zis in sinea lui ca daca tot este sa iasa din teren macar sa iasa cistigator. Ceea ce s-a si intimplat. Am revazut de sute de ori reluarea la faza care i-a cauzat eliminarea capitanului Frantei si vreau sa va zic ca de multa vreme nu am mai vizionat o executie atit de perfecta. Ma mir si in ziua de azi ca arbitrul nu a acordat gol valabil Frantei. Fratilor, sa lovesti atit de bine cu capul intr-un moment extrem de dificil, cum a fost cel din prelungirile partidei, iar istoria sa te condamne pentru ca n-ai acceptat sa fii injurat copios de mama & sora, mi se pare cel mai josnic lucru intimplat vreodata in fotbal. Stiti ce i-as face eu arbitrului care a scos cartonasul ala rosu? I-as zice sa se dea mai aproape de mine, ca amicul Zidane vrea sa-i ia scama aia de pe buzunarul de la piept al sacoului.
