Zi de sărbătoare la Mănăstirea "Sf. Pantelimon" Lacu Sărat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zi de sărbătoare la Mănăstirea "Sf. Pantelimon" Lacu Sărat

* la slujba de hram de la "Sf. Pantelimon" au fost rostite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile lui Dumnezeu, revărsate asupra slujitorilor, monahiilor și credincioșilor în cei 26 de ani care s-au împlinit de la sfințirea mănăstirii * totodată, au fost rostite rugăciuni pentru ca Bunul Dumnezeu să reverse asupra pământului ploaie binecuvântată, aducătoare de rod bun * Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian al Dunării de Jos și de Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii 

 

Zi de hram și de binecuvântări la Mănăstirea "Sf. Mare Mucenic Pantelimon" din Stațiunea Lacu Sărat, cu participarea unei mulțimi de credincioși sosiți din tot județul, a monahilor și monahiilor din așezământele Dunării de Jos, a bolnavilor și a bătrânilor aflați la tratament.  

"Așezământul monahal aflat sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon este locul unde monahiile închinoviate aici slujesc lui Dumnezeu și semenilor, contribuind la alinarea suferințelor trupești pentru bolnavii aflați la tratament în stațiune. În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii și un sobor de preoți și diaconi", a precizat purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, părintele Rareș Bucur, prezent la hram.

Alături de pelerini, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, de miercuri, au fost prezenți tineri de la Centrul de Detenție de la Tichilești, care au primit daruri din partea ierarhului Dunării de Jos. Nu puțini au fost cei care, bolnavi fiind, unii chiar în scaune pentru persoane cu handicap, au venit să ceară ajutor și vindecare de la Dumnezeu.

Potrivit părintelui Rareș Bucur, la slujba de hram de la "Sf. Pantelimon" au fost rostite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile lui Dumnezeu revărsate asupra slujitorilor, monahiilor și credincioșilor în cei 26 de ani care s-au împlinit de la sfințirea și inaugurarea acestei binecuvântate mănăstiri, precum și rugăciuni pentru ca Bunul Dumnezeu să reverse asupra pământului ploaie binecuvântată, aducătoare de rod bun.

"După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Visarion a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre iubirea curată care trebuie să se manifeste între semeni și despre suferințele îndurate pentru vestirea Evangheliei Domnului Hristos în lumea secularizată. Ierarhul a făcut, totodată, o paralelă între seceta sufletească și seceta pământului, arătând că seceta, în planul sufletesc, este generată de către necredință, iar cea a ogoarelor de perpetuarea păcatului, iar orice faptă își primește răsplata sa", a precizat pr. Rareș Bucur.

La momentul liturgic cuvenit, mulți copii, suferinzi și credincioși primeniți sufletește și trupește au fost împărtășiți cu Sfintele Taine, de către ierarhul Dunării de Jos.

Iar după Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian le-a vorbit celor prezenți despre viața Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și despre rolul Bisericii de a fi un "spital obștesc al sufletelor și al trupurilor noastre" și un loc al dragostei lui Dumnezeu față de noi, oamenii. Ierarhul i-a mulțumit Preasfințitului Visarion pentru bucuria slujirii împreună la hramul Mănăstirii Lacu Sărat, precum și tuturor credincioșilor care au venit "cu dragoste și evlavie" să se roage acestui mare sfânt tămăduitor.

"În semn de prețuire și cinstire pentru devotamentul, jertfelnicia și dragostea cu care își slujește patria, contraamiralul de flotilă Cornel Rogozan a primit din partea ierarhului Dunării de Jos distincția eparhială "Vrednicia Andreiană". La final, Părintele Arhiepiscop a binecuvântat prinoasele aduse ca mulțumire lui Dumnezeu și pe credincioșii prezenți la hramul acestei vetre monahale", a mai precizat purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos. 

În apropierea lăcașului de cult închinat "Sf. Pantelimon" se află noul corp de chilii care are și rol de centru social și filantropic dar și cultural, întrucât acesta adăpostește un muzeu etnografic cu o impresionantă colecție de obiecte vechi tradiționale. Totodată, Mănăstirea "Sf. M. M. Pantelimon" este inclusă în programul de tabere pentru copii organizat pe tot parcursul vacanței de vară de Arhiepiscopia Dunării de Jos. Timp de două luni, copiii, însoțiți de preoții de la parohii, vizitează biserica mănăstirii și muzeul din incinta ansamblului mănăstiresc, ce cuprinde o inedită colecție de obiecte autentice populare românești, mobilier, ceramică, obiecte de uz casnic, țesături de interior, costume tradiționale, meșteșuguri, dar și accesorii școlare din istoria învățământului românesc.

Nu în ultimul rând, copiii se bucură de ospitalitatea harnicelor monahii la agapa oferită cu dragoste și pricepere din produsele tradiționale pregătite la Mănăstirea Lacu Sărat - oază de liniște și de credință.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro