Zeci de suplinitori şi-au depus dosarele degeaba | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zeci de suplinitori şi-au depus dosarele degeaba

Cea mai gravă situaţie este la limba română, unde au rămas încă de la examenul de titularizare din iulie 47 de candidaţi nerepartizaţi, iar acum orele nerepartizate sunt foarte puţine. Acestea vor fi luate de unii dintre cei 47, iar ceilalţi vor fi nevoiţi să-şi găsească altceva de muncă. Suplinitorii necalificaţi nici nu mai pot visa să ia vreo oră. Aceeaşi situaţie este la istorie, unde au rămas nerepartizate din vară 20 persoane, la învăţători - 17, la geografie 12. Şi la discipline tehnice sau chimie este o situaţie similară. Cert este că la acest moment conducerea Inspectoratului a spus că în mod sigur nu se vor organiza concursuri la română, istorie şi geografie, iar pentru alte discipline, unde mai sunt mulţi candidaţi nerepartizaţi din vară, se va hotărî în zilele următoare dacă se va da concurs sau nu, deşi numărul de candidaţi este mare. Inspectorul şcolar general adjunct Viorel Botea a precizat că în funcţie de ce posturi vor mai fi trimise ca libere din şcoli, vor şti sigur câte ore sunt la fiecare disciplină. "Conform metodologiei, testarea suplinitorilor necalificaţi se organizează numai la disciplinele la care se estimează că posturile nu vor fi ocupate cu suplinitori calificaţi şi pentru care nu s-au depus suficiente cereri de solicitare a orelor în regim de cumul sau plata cu ora de către personalul didactic titular şi cadrele didactice pensionare sau asociate. Testarea pentru suplinitorii fără studii corespunzătoare postului constă în interviu şi lucrare scrisă în profilul postului solicitat. Proba orală cuprinde un subiect de specialitate şi un subiect din didactica/metodica disciplinei. Lucrarea scrisă se susţine înaintea interviului. Durata este de trei ore şi are o pondere de două treimi din nota finală. Restul, respectiv o treime, reprezintă rezultatul evaluării în urma desfăşurării interviului. Nota minimă de promovare la toate probele este cinci", a explicat inspectorul şcolar general adjunct Viorel Botea.

Din 26 august încep probele pentru suplinitori

Pe 26 august suplinitorii vor da proba practică la disciplina la care s-au înscris. Cei înscrişi la informatică vor da proba la "Murgoci", cei de la discipline tehnice vor da probele practice la grupurile şcolare, cei de la muzică şi artele plastice vor da proba practică la Liceul de Artă, iar probele sportive se vor susţine la Liceul cu Program Sportiv.
Lucrarea scrisă se va susţine pe 27 august, la Şcoala "Al. I. Cuza". Pe 28 august se vor da probele orale, atât de către suplinitorii calificaţi, cât şi de către cei necalificaţi. Ei vor avea de ales între ceva peste 100 de posturi întregi şi alte 450 fracţiuni de normă.
Pentru orele care se vor da la cumul, la plata cu ora, către cadre didactice asociate sau pensionari, candidaţii nu trebuie să dea testare. Repartizarea orelor se face de către directorul unităţii de învăţământ cu avizul Inspectoratului Şcolar, numai dacă respectivii candidaţi îndeplinesc condiţiile de studii pentru ocuparea acelor posturi.

Suplinitorii necalificaţi intră ultimii la reaprtizare

În perioada 3 - 4 septembrie vor fi rezolvate completările de normă şi detaşările în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate. Tot atunci vor fi repartizaţi şi candidaţii detaşaţi la cerere prin continuitate. După această etapă, va fi din nou reactualizată lista posturilor libere, după care vor intra la repartizări, în ordine, candidaţii titulari care au participat la concursul din 2009 şi au luat cel puţin cinci, care vor fi detaşaţi la cerere şi candidaţii titulari detaşaţi la cerere care au dat concurs în alt an decât 2009. Se reactualizează din nou lista de posturi, după care se vor ocupa posturile de către suplinitori prin continuitate, se completează norma suplinitorilor cu concursuri din 2007 şi 2008, apoi intră la repartizare suplinitorii care au participat la concursul de titularizare din 2009 şi au luat cel puţin cinci. Urmează candidaţii cu note între cinci şi şapte la concursurile de titularizare din 2007 şi 2008. Abia între 7 şi 8 septembrie va veni rândul suplinitorilor calificaţi care au participat la concursul din 28 august, iar între 9 şi 10 septembrie vor fi repartizaţi suplinitorii necalificaţi. Candidaţii repartizaţi prin detaşare la cerere sau suplinire care doresc să renunţe la repartizarea efectuată într-una din etapele anterioare, precum şi candidaţii care nu s-au prezentat la postul repartizat în perioada 1 - 3 septembrie şi care solicită o nouă repartizare, vor fi repartizaţi înainte de suplinitorii necalificaţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro