Scandând "Taxaţi bogaţii, faceţi-i să plătească", protestarii au mărşăluit prin Londra fluturând steaguri pe care scria "Oamenii înaintea profitului", într-o manifestaţie care reflectă creşterea nemulţumirii publice faţă de salariile bancherilor şi faţă de rolul lor în criza economică.
Liderii principalelor 20 de economii din lume se reunesc joi la Londra, pentru a discuta despre înăsprirea reglementărilor pieţelor financiare, despre planurile de stimulare a economiei, în valoare de miliarde de dolari, şi despre liniile de credit pentru comerţul internaţional. Ei vor analiza măsurile care pot ajuta economia să îşi revină din cea mai gravă criză după anii '30.
În Marea Britanie, sindicatele, organizaţiile caritabile, grupurile religioase şi asociaţiile ecologiste s-au alăturat în cadrul unei manifestaţii prin care au cerut adoptarea reformelor necesare pentru ca economia mondială să fie echitabilă. Potrivit poliţiei, circa 35.000 de persoane au participat la marş şi s-au reunit apoi în Hyde Park.
Proteste similare celui din Marea Britanie au avut loc şi în alte ţări europene. Circa 15.000 de persoane au mărşăluit în Berlin. Mai muţi manifestanţi îmbrăcaţi în negru au aruncat cu pietre şi sticle în poliţie, au lansat artificii şi au spart geamul unei maşini de poliţie. Potrivit autorităţilor, mai multe persoane au fost arestate.
La Frankfurt, capitala financiară a Germaniei, circa 14.000 de persoane s-au reunit pentru a protesta.
Aproximativ 6.000 de manifestanţi, majoritatea studenţi şi sindicalişti, au mărşăluit şi la Roma pentru a protesta faţă de reuniunea miniştrilor muncii din ţările membre G8, care a avut loc sâmbătă în capitala italiană.
La Viena, poliţia a anunţat că circa 6.500 de persoane au protestat, scandând "Faceţi-i pe bogaţi să plătească" şi "Capitalismul ucide". Nu s-au înregistrat violenţe.
Ş în centrul Parisului au protestat câteva sute de persoane.