Mergi la conţinutul principal

Zece ani de închisoare pentru ucigaşul fermierului din Tufeşti

* în noiembrie anul trecut, bărbatul şi-a omorât în bătaie tovarăşul de pahar, un cioban înstărit din comuna Tufeşti

Ucigaşul fermierului din Tufeşti a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracţiunea de omor. Ionel Bârligea, zis "Milică", va executa în total 11 ani închisoare în urma revocării liberării condiţionate. De asemenea, instanţa îl obligă pe inculpat să plătească 20.000 lei daune morale familiei fermierului şi câte 100 de lei lunar, până la majorat, fiului victimei.
În noiembrie anul trecut, recidivistul Ionel Bârligea, în vârstă de 28 de ani, şi-a omorât în bătaie tovarăşul de pahar, un cioban înstărit din comuna Tufeşti. Ucigaşul era un cunoscut de-al victimei şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, l-a lovit în cap pe fermierul Vasile Cazan (40 de ani) până când acesta s-a prăbuşit la pământ.
Anchetatorii au stabilit că victima s-a luptat cu agresorul, însă a fost lovită cu sălbăticie, cu o bâtă de baseball, astfel că avea faţa năclăită de sânge, iar un glob ocular îi fusese scos din orbită. După comiterea faptei, criminalul şi-a sunat un prieten şi i-a povestit ce s-a întâmplat, acesta sfătuindu-l să scape de arma crimei.
Fermierul a fost găsit fără suflare, în dimineaţa zilei de 6 noiembrie, de către doi localnici din Tufeşti, care se deplasau cu o căruţă pe un drum de pământ ce străbate islazul comunal şi care i-au văzut maşina oprită la câţiva metri de marginea şoselei. Autoturismul avea uşa larg deschisă, motorul fiind oprit, iar cheia lăsată în contact. Pe iarbă, la circa doi metri în faţa maşinii, anchetatorii au găsit o pereche de papuci ce aparţineau victimei, iar pe capotă şi portierele maşinii au fost identificate mai multe urme de sânge.
La marginea drumului, pe iarbă, a fost găsit şi un tricou negru despre care s-a stabilit ulterior că aparţine criminalului.
Principalul suspect al crimei, Ionel Bârligea, a fost prins de poliţiştii brăileni la doar câteva ore după ce a comis fapta, fiind reţinut pe ordonanţă, pentru primele 24 de ore, apoi arestat preventiv.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro