Mergi la conţinutul principal

Whitney Houston şi-a cheltuit toată averea de peste 100 de milioane de dolari

"Ar fi trebuit să fie bogată ca Mariah Carey, însă nu mai are niciun ban", spun surse din industria muzicală.
Anul trecut, presa a relatat că Houston vrea să revină în prim-plan cu un rol în filmul "Sparkle", după ce tentativa de întoarcere în lumea muzicii, marcată de numeroase critici după concerte, a fost considerată un eşec aproape total. Pelicula cu pricina, la fel ca proiectul unui nou album, este însă departe de a o repune pe linia de plutire, din punct de vedere financiar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro