In fiecare vineri, ziarul nostru gazduieste aceasta rubrica in care toti
iubitorii de teatru vor putea afla amanunte despre productiile
teatrale sustinute la sfirsit de saptamina, oferite chiar de actori sau
regizori. Primul spectator care va cumpara un bilet la piesa in care
joaca actorul sau actrita prezentata, va obtine o fotografie a
acestuia cu autograf.
Weekend-ul incepe cu spectacolul "Marina", de Valeria Moretti, regia Radu Nichifor, care se va juca in sala "Studio" de la ora 19.00.
Simbata, in sala Mare se va juca spectacolul asteptat si dorit de multi tineri care urmaresc creatia regizorului Radu Afrim, "Inimi cicatrizate", de Max Blecher, montat la Teatrul National Constanta, Compania "Ovidius". Dramatizarea, coloana sonora, foto si filmari ii apartin tot lui Radu Afrim, scenografia este semnata de Alina Herescu, iar video artist este Florina Titz. In acest spectacol va putea fi vazut si tinarul actor brailean Emilian Oprea, alaturi de actorii teatrului constantean: Marian Adochitei, Lana Moscaliuc, Nicoleta Lefter, Mihai Smarandache, Diana Lupan, Georgiana Mazilescu, Dan Zorila, Bogdan Bucataru, Cristina Oprean, Diana Cheregi, Alexandru Mereuta, Turchian Guzin Nasurla, Remus Archip, Loredana Luca, Ionut Tunescu, Sorina Urzica.
Duminica, de la ora 18.00, tot in sala Mare se va juca "Sosesc deseara", o comedie de Tudor Musatescu, pusa in scena de Mihai Bisericanu.
"Am luat in distributie si un actor-fetis de la Braila: Emilian Oprea care face un rol impecabil"
Regizorul spectacolului a declarat redactorilor nostri ca "Inimi cicatrizate" e cel mai bun spectacol pe care l-a facut in aceasta stagiune. "Nu pot fi modest vorbind despre el. Imi place sa cred ca in timpul lucrului l-am avut pe Blecher mereu cu mine si o parte din trupa de actori care a lucrat nopti intregi cu mine in teatrul din Constanta. Ziua fotografiam marea si actorii, actiunea se petrece la ocean, iar noaptea lucram. Am luat in distributie si un actor-fetis de la Braila: Emilian Oprea care face un rol impecabil. Dar nu e singurul actor foarte tare din show. Sper sa ajung si eu la Braila sa revad inimile cicatrizate", a declarat regizorul Radu Afrim.
Spectacolul este inspirat dupa romanul cu acelasi nume, scris de romancierul roman de origine evreiasca, Marcel (Max) Blecher. Reprezentatia va aduce in fata publicului viata bolnavilor internati in sanatoriu, dar mai ales pe cea a scriitorului, deoarece romanul - si implicit, piesa - este autobiografic. Chiar daca publicul de teatru din ziua de astazi prefera comediile, care il face sa uite, pentru citeva momente, de problemele cotidiene, Radu Afrim este convins ca drama pe care el o va pune in scena il va trezi la realitate si il va face sa isi dea seama ca de fapt, cu totii, sintem prizonierii unor colivii, in care ne-am inchis de bunavoie. Regizorul a spus ca in aceasta montare vorbeste despre o alta problema a omenirii - singuratatea, ca vrea sa aduca in prim-plan dorinta si nevoia de comunicare a oamenilor, care nu poarta dialoguri, ci doar discuta.
"Ati avut vreodata o parte a corpului in ghips? Ce nu puteati sa vreti?"
Criticul Mihaela Michailov a scris despre acest spectacol in "Suplimentul de Cultura" din noiembrie 2006, apreciindu-l ca fiind cel mai senzorial spectacol al lui Afrim, cel mai violent visceral, cel mai dramatic erotic. "Incercati sa patrundeti in imaginarul tulburator al unei lumi bolnave. Al unei lumi care nu poate sa se miste. Sau daca se misca, o face convulsiv, trepidant, ca si cum ar fi pe arcuri. Toate gesturile sint disperant de senzuale. Sint gesturile unor infirmi care iubesc exploziv si care isi devora pina la os neputintele, sfidind orice handicap. Acesti schilozi cu abces cicatrizat pe inima fura vietii clipe de intimitate, trisindu-si boala. Si viseaza ca intr-o zi vor dansa, asa cum tetraplegicul din Mar adentro iese pe fereastra in imaginatie. Cu "Inimi cicatrizate", Afrim face cel mai vizual-corporal spectacol din Romania.
Imaginati-va deci o scena plina de paturi pe care bolnavi de tuberculoza osoasa traiesc ca intr-o placenta. Corpuri in ghips, la orizontala, tinjesc sa se atinga si petrec pina dimineata intr-un sanatoriu din Berck sur Mer, orasul in care timpul sufera de accese de ploaie si umezeala. In acest sanatoriu in care se insinueaza dependenta de boala ca o sursa de speranta in viata, Emanuel (Marian Adochitei are o vulnerabilitate bine controlata, care nu frizeaza patetismul) descopera angoasa din carcasa solida a ghipsului si iubirea pentru Solange. In "Inimi cicatrizate", afinitatea vizuala a lui Afrim pentru fragilitatea furibunzilor, vizibila in "Plastilina" atinge punctul maxim. Oamenii targilor mobile sint cinici, violenti si emotionanti prin neputinta canceroasa. Sint ca niste plante agatatoare infasurate in fisii de ghips. Risul isteric al lui Quintonce (cu picioarele aruncate printre cirje si zimbet pervers atunci cind vorbeste de scenele de sex, Mihai Smarandache il personalizeaza pe schilodul fragil care rabufneste violent cind simte ca moare) e zgomotul cel mai percutant dramatic din spectacol. Risul-tais sparge linistea mortii. Risetele bolnavilor si risetele sanatosilor se suprapun intr-un hohot care are mereu ceva din sfisierea plinsului. Dramatizarea conceputa de Afrim pastreaza in doze excelent echilibrate poeticul din prozele lui Blecher, atmosfera maladiv erotizata si actiunile cu un miez comic detensionant. In rolul Evei, ingrijitoarea sanatoriului, Lana Moscaliuc, e de o intensitate gestuala uluitoare si de o forta magnetica ce vine din detalii infinitezimale. Sa poti sa creezi un personaj din degete inclestate semiparalizant, din ticuri faciale - pleoape strinse, grimase si muschi contorsionati - si dintr-un horcait care nu are nimic respingator, dimpotriva, suna la un moment dat ca un sughit de copil, inseamna sa-ti transformi trupul intr-un corp-rol. Desprinsa parca din tablourile viermuitoare ale lui Bosch, Eva este spiritul unui loc care expira interdictii si dorinte. Este batrina care plinge pentru fiecare bolnav in parte. Batrina obsedata de gramofoane, cu inocenta copiilor cu gitul in ghips, scoate din sort minuscule gramafoane din ghips si ride ca o fetita fericita cind isi vede jucariile. Copila imbatrinita printre corpuri incorsetate in suferinta optimista danseaza ca o divinitate primitiva, unduindu-si corpul lasciv. Lana Moscaliuc merita, indiscutabil, o nominalizare la premiile UNITER pentru rol feminin secundar. Proiectiile create de Florina Titz si scenografia Alinei Herescu compun doua tipuri de suprafete complementare. Pe de o parte spatiul exterior care curge ca un calup de secvente temporale (schimbarea anotimpurilor, drumul la Berk), iar pe de alta parte sanatoriul cu paturile-targi care au atasate oglinjoare, cu vesela si pomul de Craciun.
Spectacolul lui Afrim are puterea de a transfigura emotiile morbide intr-o relatie fulminata de corpuri dramatice sub soc aproape continuu, trupuri care se adulmeca, se provoaca si se resping. Sfisietoare scena in care Ernest (vitalitatea debordanta a lui Emilian Oprea e punctata de o tandrete protectoare) ii spala corpul impietrit in ghips al lui Emanuel.
Ghipsul-mormint e prelungirea corpului pasional. E celula in care zabrelele sint un material alb. Iar corpul dinauntru vibreaza ca un muschi dezmortit. Corpul se zbate, geme, tipa. Afrim te face sa-l auzi, pentru ca dincolo de cuvinte, semiotica atingerilor corporale e perfect organica. Inimi cicatrizate este cel mai senzorial spectacol al lui Afrim, cel mai violent visceral, cel mai dramatic erotic.
Ati avut vreodata o parte a corpului in ghips? Ce nu puteati sa vreti?".
iubitorii de teatru vor putea afla amanunte despre productiile
teatrale sustinute la sfirsit de saptamina, oferite chiar de actori sau
regizori. Primul spectator care va cumpara un bilet la piesa in care
joaca actorul sau actrita prezentata, va obtine o fotografie a
acestuia cu autograf.
Weekend-ul incepe cu spectacolul "Marina", de Valeria Moretti, regia Radu Nichifor, care se va juca in sala "Studio" de la ora 19.00.
Simbata, in sala Mare se va juca spectacolul asteptat si dorit de multi tineri care urmaresc creatia regizorului Radu Afrim, "Inimi cicatrizate", de Max Blecher, montat la Teatrul National Constanta, Compania "Ovidius". Dramatizarea, coloana sonora, foto si filmari ii apartin tot lui Radu Afrim, scenografia este semnata de Alina Herescu, iar video artist este Florina Titz. In acest spectacol va putea fi vazut si tinarul actor brailean Emilian Oprea, alaturi de actorii teatrului constantean: Marian Adochitei, Lana Moscaliuc, Nicoleta Lefter, Mihai Smarandache, Diana Lupan, Georgiana Mazilescu, Dan Zorila, Bogdan Bucataru, Cristina Oprean, Diana Cheregi, Alexandru Mereuta, Turchian Guzin Nasurla, Remus Archip, Loredana Luca, Ionut Tunescu, Sorina Urzica.
Duminica, de la ora 18.00, tot in sala Mare se va juca "Sosesc deseara", o comedie de Tudor Musatescu, pusa in scena de Mihai Bisericanu.
"Am luat in distributie si un actor-fetis de la Braila: Emilian Oprea care face un rol impecabil"
Regizorul spectacolului a declarat redactorilor nostri ca "Inimi cicatrizate" e cel mai bun spectacol pe care l-a facut in aceasta stagiune. "Nu pot fi modest vorbind despre el. Imi place sa cred ca in timpul lucrului l-am avut pe Blecher mereu cu mine si o parte din trupa de actori care a lucrat nopti intregi cu mine in teatrul din Constanta. Ziua fotografiam marea si actorii, actiunea se petrece la ocean, iar noaptea lucram. Am luat in distributie si un actor-fetis de la Braila: Emilian Oprea care face un rol impecabil. Dar nu e singurul actor foarte tare din show. Sper sa ajung si eu la Braila sa revad inimile cicatrizate", a declarat regizorul Radu Afrim.
Spectacolul este inspirat dupa romanul cu acelasi nume, scris de romancierul roman de origine evreiasca, Marcel (Max) Blecher. Reprezentatia va aduce in fata publicului viata bolnavilor internati in sanatoriu, dar mai ales pe cea a scriitorului, deoarece romanul - si implicit, piesa - este autobiografic. Chiar daca publicul de teatru din ziua de astazi prefera comediile, care il face sa uite, pentru citeva momente, de problemele cotidiene, Radu Afrim este convins ca drama pe care el o va pune in scena il va trezi la realitate si il va face sa isi dea seama ca de fapt, cu totii, sintem prizonierii unor colivii, in care ne-am inchis de bunavoie. Regizorul a spus ca in aceasta montare vorbeste despre o alta problema a omenirii - singuratatea, ca vrea sa aduca in prim-plan dorinta si nevoia de comunicare a oamenilor, care nu poarta dialoguri, ci doar discuta.
"Ati avut vreodata o parte a corpului in ghips? Ce nu puteati sa vreti?"
Criticul Mihaela Michailov a scris despre acest spectacol in "Suplimentul de Cultura" din noiembrie 2006, apreciindu-l ca fiind cel mai senzorial spectacol al lui Afrim, cel mai violent visceral, cel mai dramatic erotic. "Incercati sa patrundeti in imaginarul tulburator al unei lumi bolnave. Al unei lumi care nu poate sa se miste. Sau daca se misca, o face convulsiv, trepidant, ca si cum ar fi pe arcuri. Toate gesturile sint disperant de senzuale. Sint gesturile unor infirmi care iubesc exploziv si care isi devora pina la os neputintele, sfidind orice handicap. Acesti schilozi cu abces cicatrizat pe inima fura vietii clipe de intimitate, trisindu-si boala. Si viseaza ca intr-o zi vor dansa, asa cum tetraplegicul din Mar adentro iese pe fereastra in imaginatie. Cu "Inimi cicatrizate", Afrim face cel mai vizual-corporal spectacol din Romania.
Imaginati-va deci o scena plina de paturi pe care bolnavi de tuberculoza osoasa traiesc ca intr-o placenta. Corpuri in ghips, la orizontala, tinjesc sa se atinga si petrec pina dimineata intr-un sanatoriu din Berck sur Mer, orasul in care timpul sufera de accese de ploaie si umezeala. In acest sanatoriu in care se insinueaza dependenta de boala ca o sursa de speranta in viata, Emanuel (Marian Adochitei are o vulnerabilitate bine controlata, care nu frizeaza patetismul) descopera angoasa din carcasa solida a ghipsului si iubirea pentru Solange. In "Inimi cicatrizate", afinitatea vizuala a lui Afrim pentru fragilitatea furibunzilor, vizibila in "Plastilina" atinge punctul maxim. Oamenii targilor mobile sint cinici, violenti si emotionanti prin neputinta canceroasa. Sint ca niste plante agatatoare infasurate in fisii de ghips. Risul isteric al lui Quintonce (cu picioarele aruncate printre cirje si zimbet pervers atunci cind vorbeste de scenele de sex, Mihai Smarandache il personalizeaza pe schilodul fragil care rabufneste violent cind simte ca moare) e zgomotul cel mai percutant dramatic din spectacol. Risul-tais sparge linistea mortii. Risetele bolnavilor si risetele sanatosilor se suprapun intr-un hohot care are mereu ceva din sfisierea plinsului. Dramatizarea conceputa de Afrim pastreaza in doze excelent echilibrate poeticul din prozele lui Blecher, atmosfera maladiv erotizata si actiunile cu un miez comic detensionant. In rolul Evei, ingrijitoarea sanatoriului, Lana Moscaliuc, e de o intensitate gestuala uluitoare si de o forta magnetica ce vine din detalii infinitezimale. Sa poti sa creezi un personaj din degete inclestate semiparalizant, din ticuri faciale - pleoape strinse, grimase si muschi contorsionati - si dintr-un horcait care nu are nimic respingator, dimpotriva, suna la un moment dat ca un sughit de copil, inseamna sa-ti transformi trupul intr-un corp-rol. Desprinsa parca din tablourile viermuitoare ale lui Bosch, Eva este spiritul unui loc care expira interdictii si dorinte. Este batrina care plinge pentru fiecare bolnav in parte. Batrina obsedata de gramofoane, cu inocenta copiilor cu gitul in ghips, scoate din sort minuscule gramafoane din ghips si ride ca o fetita fericita cind isi vede jucariile. Copila imbatrinita printre corpuri incorsetate in suferinta optimista danseaza ca o divinitate primitiva, unduindu-si corpul lasciv. Lana Moscaliuc merita, indiscutabil, o nominalizare la premiile UNITER pentru rol feminin secundar. Proiectiile create de Florina Titz si scenografia Alinei Herescu compun doua tipuri de suprafete complementare. Pe de o parte spatiul exterior care curge ca un calup de secvente temporale (schimbarea anotimpurilor, drumul la Berk), iar pe de alta parte sanatoriul cu paturile-targi care au atasate oglinjoare, cu vesela si pomul de Craciun.
Spectacolul lui Afrim are puterea de a transfigura emotiile morbide intr-o relatie fulminata de corpuri dramatice sub soc aproape continuu, trupuri care se adulmeca, se provoaca si se resping. Sfisietoare scena in care Ernest (vitalitatea debordanta a lui Emilian Oprea e punctata de o tandrete protectoare) ii spala corpul impietrit in ghips al lui Emanuel.
Ghipsul-mormint e prelungirea corpului pasional. E celula in care zabrelele sint un material alb. Iar corpul dinauntru vibreaza ca un muschi dezmortit. Corpul se zbate, geme, tipa. Afrim te face sa-l auzi, pentru ca dincolo de cuvinte, semiotica atingerilor corporale e perfect organica. Inimi cicatrizate este cel mai senzorial spectacol al lui Afrim, cel mai violent visceral, cel mai dramatic erotic.
Ati avut vreodata o parte a corpului in ghips? Ce nu puteati sa vreti?".
