* atenţionarea tip cod galben intră în vigoare astăzi la ora 20.00
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod portocaliu şi cod galben de ploi şi vijelii, începând din această seară, de la ora 20.00, până luni la ora 23.00. Cantităţile de apă pot ajunge la 90 l/mp.
În noaptea de duminică spre luni (2/3 iulie) şi pe parcursul zilei de luni, în judeţele Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman şi zona de munte a judeţelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna şi Buzău instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.
Meteorologii au emis cod portocaliu pentru aceste judeţe şi anunţă că în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 50...70 l/mp şi pe arii restrânse 80...90 l/mp.
Totodată, de duminică seara şi până luni seara va fi în vigoare un cod galben de ploi şi vijelii care va viza sudul Banatului, jumătatea estică a Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei şi local Transilvania.
De asemenea, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis avertizări cod galben de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice din ţară, valabil de duminică seara până marţi. Atenţionarea tip cod galben intră în vigoare duminică la ora 20.00, fiind valabilă până marţi, la 18.00.
O atenţionare cod portocaliu va intra în vigoare luni dimineaţa.
Bazinele hidrografice afectate sunt : Mureş, Timiş, Cerna, Drîncea, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Trotuş, Putna, Rm. Sărat, Bârlad.
Sâmbătă, în plin cod roșu, patru brăileni au leșinat în stradă
* și totuși, specialiștii apreciază că am trecut cu bine peste acest episod sever de caniculă, numărul solicitărilor la ambulanță fiind scăzut * semn că brăilenii au respectat recomandările medicilor și nu s-au aventurat pe străzi
Primul val de caniculă a trecut, iar brăilenii pare că au ascultat sfaturile medicilor și autorităților locale de a nu ieși din casă la orele amiezii, sub razele arzătoare ale soarelui puternic. Dovadă stau apelurile la dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Brăila, care au fost mult mai puține decât în alte perioade cu temperaturi extreme. Ba chiar în ziua de sâmbătă, când termometrele au indicat peste 40 de grade Celsius, la Ambulanță s-au înregistrat doar 147 de solicitări. ~n restul zilelor caniculare, cu temperature puțin peste 35 de grade Celsius, numărul de urgență a fost apelat în medie de 180 de brăileni.
Cazuri de lipotimii (leșin –n.r.) s-au înregistrat doar sâmbătă, patru la număr.