Mergi la conţinutul principal

Voinţa Plopu a realizat surpriza etapei a 17-a

În etapa a 17-a, echipele care au evoluat pe teren propriu au câştigat trei jocuri şi în tot atâtea s-au impus oaspeţii. Cum era de aşteptat, scorul etapei s-a înregistrat la Chiscani, acolo unde lidera, Sportul, a marcat de zece ori în poarta celor de la Voinţa Vişani. Golgeterul campionatului, Vali Durbacă, a marcat de patru ori, două dintre reuşitele sale fiind de la punctul cu var. Sportul Chiscani a ajuns la a 17-a victorie din acest sezon, din tot atâtea meciuri disputate şi, dacă va câştiga şi celelalte partide care au mai rămas de disputat din acest retur poate stabili un record greu de egalat al Ligii a IV-a. În această etapă s-au înregistrat două mari surprize. Cu un jucător mai puţin din minutul 81, Jalbă fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, Voinţa Plopu a câştigat cu 3-2 partida susţinută în deplasare la Victoria Cazasu. Oaie a reuşit o "dublă" pentru gazde, însă tot el a ratat ocazii clare de gol şi oaspeţii, o echipă omogenă, agresivă în sensul bun al cuvântului, au plecat cu toate punctele de la Cazasu. Cea de-a doua surpriză s-a înregistrat la Şuţeşti, acolo unde ultima clasată, Voinţa Şuţeşti, a reuşit să câştige la scor, 3-1, partida cu Gloria Movila Miresii şi să obţină al doilea succes din această ediţie de campionat. Viitorul Ianca şi-a continuat seria evoluţiilor foarte bune şi s-a impus cu 3-1, în deplasarea de la CS Făurei. Elevii lui Viorel Ciucaşu au controlat jocu cap coadă şi îşi păstrează intacte şansele de a încheia pe podium acest campionat. Duminică, deşi i-a avut în teren pe portarul Mitrea şi pe jucătorii de câmp Gicu Iordache, Istrate, Techiu, Moroianu şi Mucuţă, Dacia Unirea 2 Brăila a pierdut cu 2-0 partida susţinută în deplasare la Victoria Traian. Marius Barbu şi Adrian Postolea au semnat golurile victoriei formaţiei gazdă.
Până se va analiza contestaţia făcută de oaspeţi, rezultatul partidei Pandurii Tudor Vladimirescu - Viitorul Însurăţei, nu a fost omologat. În această situaţie, după 17 etape, podiumul se prezintă astfel: 1 Sportul Chiscani 51 puncte, 2 Victoria Traian 36 puncte, 3 Viitorul Ianca 32 puncte.

Rezultatele şi marcatorii etapei a 17-a:
Victoria Traian - Dacia Unirea 2 Brăila 2-0 (0-0)
Barbu (min. 46), Postolea (min. 88)
Pandurii Tudor Vladimirescu - Viitorul Însurăţei 1-2 (0-0)
Şerbănescu (min. 22) / Moldoveanu (min. 58), Baicu (min. 83)
Victoria Cazasu - Voinţa Plopu 2-3 (1-1)
Oaie (min. 12, 70) / Jalbă (min. 22), M. Roşu (min. 75, 87)
Sportul Chiscani - Voinţa Vişani 10-1 (6-0)
Bogdan (min. 10), L. Boariu (min. 24, 37), Costache (min. 26), Zărnescu (min. 31), V. Durbacă (min. 41, 54, 73, 85), Mirescu (min. 81) / Puiu (min. 59)
CS Făurei - Viitorul Ianca 1-3 (0-1)
Trestianu (min. 60) / Grozea (min. 35), Sterpu (min. 50), Bratosin (min. 84)
Voinţa Şuţeşti - Gloria Movila Miresii 3-1 (1-0)
Şerban (min. 3), I. Dulă (min. 67, 85) / Ştergărel (min. 48)

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro