Vladimir Putin si George Bush vor merge la Beijing pentru a participa la ceremonia de deschidere a celei de-a 29-a editii a Jocurilor Olimpice de vara, la 8 august.
"Contactul va fi destul de scurt si va dura doar citeva minute. Intilnirea va avea loc la 8 august inainte de receptia organizata de Guvernul chinez in onoarea invitatilor", a precizat o sursa guvernamentala.
"Cred ca Vladimir Putin se va interesa in legatura cu desfasurarea campaniei prezidentiale din Statele Unite si George Bush isi va spune parerea. Este probabil ca politicienii sa abordeze situatia din Georgia si amplasarea sistemului de aparare antiracheta (ABM) in Cehia si Polonia, (probleme, n. red. ) care sint foarte actuale", a adaugat sursa.
Statele Unite intentioneaza sa amplaseze zece interceptoare de racheta in Polonia si un radar in Cehia, cu scopul de a contracara o posibila amenintare balistica din partea Iranului. Rusia considera ca sistemul american ameninta securitatea sa nationala.
Situatia din zona de conflict oseto-georgiana a degenerat brusc la sfirsitul saptaminii trecute, in urma unui conflict mai vechi si a tensiunilor. In noaptea de 1 spre 2 august, schimbul de focuri a provocat moartea a sase persoane si ranirea altor 15 din tabara oseta si noua raniti din rindul georgienilor. Autoritatile din Osetia de Sud au anuntat evacuarea femeilor si copiilor din regiune.