Ei bine, în acea poză domnul Viorel Mortu stătea aşa sictirit, cu degetul la gură. Şi se uita pierdut către actualul preşedinte al CJ, Ionel Epureanu. De fapt, aş putea să jur că se uita prin Ionel Epureanu, gândurile sale fiind cu totul în altă parte. Şi atunci mi-am dat seama că Viorel Mortu nu avea ce să caute la prezidiu. Pur şi simplu el părea din alt film. Pe vremea când era preşedinte, da, Viorel Mortu avea rolul lui în piesă. Avea luări de poziţie decente, reuşea cumva să pună în armonie taberele de talibani din PSD şi PNL, era în meci, cum se zice în fotbal. Dar acum, ce să caute Mortu la prezidiu?, în umbra unui insipid ca Epureanu, care cred că încă mai sare peste linia de tramvai, de teamă să nu se curenteze.
Această întrebare cred că are un răspuns. Şi încă unul extrem de limpede. Domnul profesor Viorel Mortu a acceptat să fie a 5-a roată la căruţă, un soi de roată de rezervă la Logan pentru că a început să îi placă ciolanul. Da, Mortu s-a obişnuit cu aerul rarefiat de la înălţimea prezidiului şi nu mai vrea să coboare de acolo nici cu poliţia. Ciolanul, sfântul ciolan care le ia minţile politicienilor l-au tulburat şi pe dl. profesor Mortu. Altfel nu se explică de ce a acceptat un post de vicepreşedinte, de subaltern al lui Epureanu, când dumnealui are atâtea de făcut în civilie. Priviţi-l pe Mortu cum stă sictirit, necoplanat cu dezbaterile din CJ Brăila, aşteptând probabil să prindă din nou loc pe lista de consilieri ai PSD Brăila, să prindă încă o dată loc la masă, la masa unde se serveşte ciolanul.