Mergi la conţinutul principal

Violatorul din curtea scolii a fost arestat

Danut Puscasu, 26 de ani, individul prins joi dimineata in timp ce agresa sexual o tinara de 20 de ani, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, vineri, sub aspectul savirsirii infractiunii de viol. Reamintim ca Puscasu a fost surprins, joia trecuta, in jurul orei 7.00, in curtea Scolii Generale nr. 20, din municipiu, de catre jandarmi, in timp ce abuza fizic si sexual de Gicuta M., 20 de ani, originara din Dumbraveni- judetul Galati, domiciliata fara forme legale in Braila. In momentul interventiei jandarmilor, tinara avea nasul spart si multiple leziuni provocate de Puscasu. "Lucratorii din cadrul Biroului Cercetari Penale au definitivat cercetarile pe 23 septembrie a.c., au înaintat dosarul penal la Parchet cu propunerea de arestare preventiva. Judecatoria Braila a dispus arestarea preventiva a lui P.Danut, pentru primele 29 de zile, sub aspectul savirsirii infractiunii de viol. Autorul a fost încarcerat în Arestul Inspectoratului de Politie al Judetului Braila", informeaza Biroul de Presa al Politiei brailene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro