Cei trei tineri care, la sfârşitul lunii iulie, au violat o minoră de 13 ani, din comuna Tufeşti, îşi vor petrece şi următoarele zile după gratii. La propunerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, instanţa a dispus prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale. Inculpaţii Neculai Barac (20 de ani) şi Adrian Epuraş (18 ani) au primit încă 25 de zile de arest, iar lui Moise Ceoceanu (17 ani) i-a fost prelungită arestarea pe o perioadă de 20 de zile. Tinerii sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal.
Cei trei tineri au violat-o pe minora de 13 ani în seara zilei de 21 iulie, însă fata i-a povestit tatălui său prin ce a trecut abia după două săptămâni. În urma reclamaţiei primite, poliţiştii au demarat cercetările şi au stabilit că, în seara respectivă, la ora 22.00, victima s-a întâlnit cu prietenul ei, Moise Ceoceanu, din aceeaşi localitate. Profitând că au ajuns într-o zonă marginaşă, tânărul a ameninţat-o pe fată cu acte de violenţă şi a întreţinut raport sexual cu ea. Mai mult, tot sub ameninţare, minora a fost obligată să întreţină raport sexual şi cu Adrian Epuraş şi Neculai Barac, localnici. Cei trei suspecţi au ajuns în faţa instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, "în noaptea de 21 iulie, cei trei au întreţinut raporturi sexuale normale cu partea vătămată, prin constrângere fizică şi psihică. De asemenea, învinuitul Moise Ceoceanu a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe minoră, în vederea realizării activităţii infracţionale fiind însoţit de ceilalţi doi învinuiţi". Procurorii au precizat că lăsarea în libertate a celor trei tineri prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ţinând cont de modul în care au fost comise infracţiunile, iar instanţa de judecată le-a dat dreptate. În data de 9 august, pe numele minorului Moise Ceoceanu a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 19 zile, iar Adrian Epuraş şi Neculai Barac au fost arestaţi pentru 29 de zile. În faţa anchetatorilor, tinerii şi-au recunoscut faptele.