După mai bine de două luni de anchetă, procurorul Ciprian Butnaru, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, a finalizat dosarul violului petrecut în luna ianuarie, în comuna Gropeni, autorii - trei la număr - riscând ani grei de puşcărie, pentru că au batjocorit o minoră de numai 13 ani. Fata de clasa a VII-a, speriată, a sesizat poliţia abia după ce colega ei era să păţească la fel, în luna aprilie. Principalul autor este Dănuţ Neagu, 22 de ani, absolvent a zece clase, arestat preventiv imediat după incidentul din aprilie. Ceilalţi inculpaţi - Ionuţ Bobici, 23 de ani, sudor, Ionel Grugu, 18 ani, şi Ionuţ Florentin Stoenescu, 19 ani, absolvent a 6 clase primare - vor fi judecaţi pentru viol cu un minor (primii doi) respectiv conducere fără permis cel de al treilea. Neagu a fost dat pe mâna instanţei pentru viol cu un minor ce nu a împlinit 14 ani, violare de domiciliu, lipsire de libertate şi încredinţarea autoturismului unei persoane ce nu posedă permis. Trebuie precizat faptul că pentru viol asupra unui minor cu vârsta sub 14 ani, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani.
I-a dat în batjocură o ciocolată Africana
Potrivit procurorului Butnaru, în seara zilei de 8 ianuarie 2009, ora 19.00, minora Luminiţa P. se afla împreună cu nişte prieteni (Anişoara C., Gheorghe B., Bianca A., Mirela C., Romeo C. şi Tudorel C.) în faţa casei, în Gropeni. La un moment dat, şi-a făcut apariţia Dănuţ Neagu, care conducea autoturismul Dacia Nova cu număr de înmatriculare BR-06-SEA. Respectivul i-a propus Luminiţei "să o plimbe cu maşina", însă aceasta a refuzat, mai ales că individul se "dăduse la ea" şi altă dată, ba chiar îi propusese să facă sex (în toamna lui 2008). Una din prietene, Bianca, a intervenit în apărarea colegei, dar agresorul i-a spus "să-şi vadă de treaba ei", fiind chiar îmbrâncită. Până la urmă, rugată insistent de o altă fată, Anişoara, şi de prietenul acesteia, Gheorghe, victima a urcat în maşină, însă doar însoţită de aceştia. Ajunşi pe uliţa a II-a, inculpatul le-a cerut celor doi să coboare. Ştiind ce avea să urmeze, Luminiţa a început să plângă, ba chiar a şi încercat să deschidă portiera, însă, în final, a fost dusă spre ieşirea din sat, către Unirea, în zona viilor. Acolo, agresorul a lovit-o, a dezbrăcat-o de geacă şi a rabatat scaunele din faţă. Când fata de 13 ani i-a spus plângând să o lase să se ducă acasă, Neagu i-a zis să tacă, altfel o va lovi din nou. El a violat-o pe minoră şi a supus-o şi la perversiuni sexuale, după care s-au întors în sat cu maşina. Pe uliţa a IV-a, inculpatul s-a întâlnit cu Ionuţ Bobici, care conducea Loganul BR-99-NUT. În maşină se afla şi Ionel Gurgu, zis "Dudău". Neagu l-a invitat pe Gurgu în maşina sa, apoi l-a lăsat singur cu minora violată. Sub ameninţare, "Dudău" a întreţinut şi el raport sexual normal şi oral cu victima şi, în aceeaşi noapte, şi Ionuţ Bobici. Când a scăpat, Luminiţa a fost dusă acasă de către Dănuţ Neagu, care i-a dat, în batjocură, o ciocolată Africana de 1,2 lei. De frică, Luminiţa n-a spus nimic acasă, în schimb le-a povestit prietenelor şi colegelor ce i s-a-ntâmplat.
A scăpat încercând să se arunce din maşină
Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Pe data de 5 aprilie 2009, precizează acuzarea, în jurul orei 21.00, Bianca A., prietena şi colega de clasă a Luminiţei, de 14 ani, se afla împreună cu prietena ei Simona, când a fost acostată de către acelaşi Dănuţ Neagu. Individul sosise cu maşina în care se mai afla numitul Ionuţ Stoenescu. După obicei, inculpatul i-a propus "să o ducă acasă cu maşina", însă Bianca a refuzat, intrând în curtea Simonei. Deşi nu avea acceptul, Neagu a intrat după ele. În aceste condiţii, Bianca a fugit în uliţă, iar agresorul a prins-o de braţe, strigând către Stoenescu să deschidă portiera. Agresorul a luat-o pe minoră cu forţa, la volan trecând amicul său (care nu posedă permis). Acesta a demarat în trombă şi a dat volumul muzicii mai tare, să acopere ţipetele victimei. În timp ce se zbătea, Bianca a apucat să deschidă portiera, însă derbedeul a apucat-o de păr, ca s-o tragă înăuntru. Întrucât fata era pe punctul de a cădea din maşină, Stoenescu a oprit maşina, iar Neagu a împins-o pe victimă, aceasta ieşind din maşină şi plecând speriată către casă. Cel puţin doi martori au declarat că au văzut maşina şi că au auzit ţipetele fetei. Imediat fata a sesizat poliţia, încurajând-o însă şi pe prietena şi colega ei, Luminiţa, să-i reclame pe agresori.
Iniţial, Dănuţ Neagu şi Ionuţ Bobici au recunoscut că au făcut sex cu Luminiţa, însă au susţinut că aceasta a fost de acord. Ulterior, toţi inculpaţii au negat că au făcut sex cu ea. Cât despre "incidentul" cu Bianca, inculpatul Neagu a declarat că "a vrut să facă o glumă" şi că aceasta a urcat de bunăvoie în maşină. Mama inculpatului şi sora acestuia vor fi cercetate pentru instigare la mărturie mincinoasă. Motivul? Au încercat să le influenţeze pe rudele celor două victime pentru ca acestea să-şi schimbe declaraţiile. Cazul se află în atenţia judecătorilor de la Tribunalul Brăila. După declanşarea anchetei, şi Nelu Stoian, un martor al acuzării, şi-a schimbat declaraţiile, fiind anchetat acum pentru mărturie mincinoasă.