Viol ratat din pricina unor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Viol ratat din pricina unor

Un bărbat pripăşit în cartierul Viziru III a ajuns de râsul anchetatorilor, după ce a atacat o femeie pe stradă, însă n-a mai fost în stare să-şi ducă la bun sfârşit dorinţele carnale din pricina problemelor erectile.
Originar din Perieni, judeţul Vaslui şi stabilit într-un bloc din cartierul Viziru, Nicu Miroslav "bântuia" pe strada Dorului, în dimineaţa zilei de 20 iunie 2012, către ora 4.30, când a dat cu ochii de Cătălina Olga C. Femeia, care se deplasa cu noaptea-n cap către serviciu, vorbea la telefon cu iubitul ei.
Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, Nicu Miroslav a acostat-o pe brăileancă din spate, împingând-o cu brutalitate şi poruncindu-i să facă sex cu el. Luată prin surprindere, Cătălina a căzut la pământ, iar atacatorul a început să o lovească cu pumnii în cap.
"Inculpatul i-a solicitat apoi să se ridice şi, ţinând-o de mână şi ameninţând-o cu bătaia, a dus-o într-un canton CFR dezafectat, aflat în apropiere. Aici, i-a solicitat victimei să se dezbrace de pantaloni şi de chiloţi, iar aceasta s-a conformat. Inculpatul s-a dezbrăcat şi el şi a încercat să întreţină un raport sexual cu victima, împotriva voinţei acesteia, dar nu a reuşit din cauza imposibilităţii fiziologice de moment", precizează magistratul care a supravegheat ancheta penală.
În tot acest timp, Cătălina i-a solicitat violatorului să o lase să plece la serviciu, dar acesta a refuzat, continuând să o ameninţe.
Într-un final, văzând că nu reuşeşte să facă sex cu biata femeie, Nicu i-a cerut acesteia bani, începând să-i cotrobăie prin poşetă. Ca să fie lăsată în pace, spun anchetatorii, Cătălina i-a dat agresorului 20 de lei, mulţumindu-se că a scăpat numai cu atât.
Femeia s-a dus direct la serviciu, unde le-a povestit colegelor ce i s-a întâmplat. În aceeaşi zi, ea a sesizat poliţia. Victima a fost examinată de medicii legişti, având nevoie de 7 zile de îngrijiri medicale.
Identificat şi adus în faţa instanţei de judecată, Nicu Miroslav le-a declarat oamenilor legii că "nu-şi aminteşte în totalitate cele întâmplate datorită stării de ebrietate în care se afla în acel moment". Consumase doi litri de vin.
Pe 21 iunie, agresorul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, pe motiv că a sechestrat-o pe brăileanca Olga Cătălina C., a tâlhărit-o şi a poftit-o... doar atât.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro