Mergi la conţinutul principal

Viol cu tandrete, la Dudesti

Agresata sexual timp de circa trei ore. Este incercarea prin care a trecut o femeie de 58 de ani din localitatea braileana Dudesti, care a fost atacata, in miez de noapte, de un recidivist inrait, de-abia iesit din inchisoare. Constanta M., care locuieste singura, povesteste ca a fost trezita din somn de citeva batai in usa, insa nu a deschis, de frica. Musafirul nepoftit nu s-a lasat insa pagubas si a izbit de doua ori cu umarul in usa subreda, iar aceasta s-a deschis, femeia raminind fara aparare in fata barbatului de 35 de ani, cu pofte pacatoase. Ea a declarat politistilor ca in ciuda rugamintilor si a tipetelor sale, agresorul, care era Costica L., un consatean pe care il cunostea ca avind la activ citeva condamnari pentru viol, s-a aruncat asupra ei, a violat-o si a supus-o la perversiuni sexuale, timp de citeva ore. In plus, ea a declarat ca individul a lovit-o cu pumnii si a amenintat-o ca o omoara, daca sufla o vorba. Constanta M. a mai povestit oamenilor legii ca abia dimineata a reusit sa se smulga de linga barbat si a iesit, dezbracata, pe ulita, oprindu-se la o vecina unde a cerut ajutor, a primit citeva haine si a putut sa se duca la politie sa reclame agresiunea.
Femeia a povestit cu lux de amanunte prin ce a trecut si reporterilor Obiectiv, carora le-a explicat tot ce a fost pusa sa faca.

"Era in pielea goala, si mi-a spus ca a violat-o unul din sat"

In ciuda suferintei pe care spune ca i le-au pricinuit partidele de sex repetate ore in sir, femeia ne-a mai marturisit ca, si in timp ce era agresata, ea nu il lovea, mai mult, il mingiia cu miinile, "pentru ca-i era mila de el". In final, spre dimineata, de mila, de sila, dupa ce, ramasa in costumul Evei, l-a servit cu gogosi pe agresorul aflat in costumul lui Adam, a prins un moment de neatentie a acestuia, si a zbughit-o pe usa, in ulita. Potrivit Constantei M, individul a iesit si el, tot gol-pusca, in drum, insa n-a mai apucat sa o prinda, pentru ca ea deja intrase in curtea unei vecine, si striga dupa ajutor, asa ca acesta a revenit in casa unde-i ramasesera hainele, s-a imbracat si s-a dus acasa.
"Cind a venit la mine, era dupa ora 7.00, m-am si speriat. Era in pielea goala, si mi-a spus ca a violat-o unul din sat. Eu nu-l cunosc, am inteles ca este de aici, dar nu-i de pe ulita noastra. Cind am iesit in drum, nu l-am mai vazut, plecase deja. Ei i-am dat eu o rochie, un pulover pe ea, o pereche de papuci si a plecat la politie, sa faca reclamatie", ne-a declarat vecina respectiva.
"Asta-i poama rea, abia a iesit din inchisoare, e vai de capul lui. Mai mult dupa gratii a stat, decit in libertate. A mai facut inchisoare de multe ori, a mai violat femei. Chiar si pe sora-sa a violat-o. E un om periculos", ne-a spus un alt vecin.
Dincolo de trecutul intunecat al "armasarului" care i-a calcat pragul femeii, aceasta nu pare sa fie foarte afectata de ceea ce i s-a intimplat, motiv pentru care unii dintre sateni o iau peste picior, cind se intilnesc cu ea, pe ulita. "Am intrebat-o daca i-a placut, atitea ore, ca n-a mai vazut ea asa ceva, de cind este", ne-a spus un satean. "Cum de ce nu ti-am sarit in ajutor, cind ai strigat in ulita? Pai, mie ce-mi iesea, daca te ajutam? Daca ramineai cu mine, nu ti se mai intimpla asta, atitea ore!", i-a spus femeii fostul sot al acesteia, care locuieste si el in zona.
Politistii au luat insa foarte in serios cazul, si au demarat cercetarile, pentru stabilirea exacta a imprejurarilor in care s-a produs fapta
"Politistii l-au identificat pe autor si l-au prezentat in fata instantei, cu propunere de arestare preventiva. Judecatoria Faurei a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventiva pentru violare de domiciliu, viol si lipsire de libertate", ne-a declarat subinspector Jenel Sogor, purtator de cuvint al IPJ Braila.
Satenii spera ca individul sa ramina inchis cit mai mult timp, ca sa scape de o asemenea pacoste.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro