De la amenda, la inchisoare
Prin OUG 26/2008 au fost aduse unele modificari legislatiei initiale, astfel ca persoanele care poarta sau utilizeaza fara drept o arma neletala pot ajunge dupa gratii. In Legea 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor se preciza ca detinerea, portul, folosirea sau utilizarea fara drept a unei astfel de arme constituia contraventie. Astfel, pentru cei gasiti in neregula, exista masura complementara a confiscarii armei, pe linga masura principala a aplicarii unei amenzi de pina la 2.000 lei. Prin OUG 26/2008, aceste contraventii s-au transformat in infractiuni, astfel detinerea, portul fara drept a unei arme neletale supuse autorizarii se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an, iar uzul de arma neletala fara drept, cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
De asemenea, s-au adus unele modificari si legat de actele necesare pentru achizitionarea unei arme neletale, care se facea anterior doar in baza solicitarii si a unei copii de pe buletin. "Avind in vedere ceea ce s-a mai intimplat prin tara si faptul ca unele persoane au considerat ca pot folosi aceste arme cind vor, s-a inasprit si modalitatea de a fi eliberate certificate de detinator pentru o persoana care solicita o arma neletala, practic se face un dosar ca la un detinator de arma letala. Elementele de noutate sint ca se cere un aviz de la un psiholog autorizat sa emita o decizie pentru port arma, ma refer la faptul ca acesta trebuie sa detina un certificat eliberat de Comisia de Ordine si Siguranta Nationala a Romaniei si sa aiba o parafa specializata numai pentru permise de arma", a mai spus scms. Silviu Jirlaianu.
O situatie exacta cu numarul brailenilor care detin arme neletale dar nu s-au prezentat pentru autorizare, se va intocmi dupa o verificare punctuala. Asta deoarece in cele 6 luni cit a durat punerea in legalitate, au venit multi care au solicitat avizare, plus cei care au vrut sa scape de acele arme prin casare, radiere sau vinzare, astfel ca numarul posesorilor s-a modificat.
Incep verificarile in rindul posesorilor de arme letale
Dupa ce timpul destinat autorizarii detinatorilor de arme neletale a expirat, acum a venit rindul posesorilor de arme letale sa se prezinte la Politie. Astfel, in perioada 15 septembrie - 31 decembrie, politistii de la Biroul AEST vor desfasura actiunea nationala de vizare a permiselor de arma si a atestatelor de colectionar. Avind in vedere faptul ca avizarea se face o data la 5 ani, actiunea se adreseaza doar celor care au primit permise de arma in 2003. Este vorba despre 895 de posesori, persoane fizice autorizate din municipiul si judetul Braila, care detin 1.070 arme de vinatoare, 25 arme de tir si 6 arme de aparare cu glont.
Actiunea urmareste atit verificarea indeplinirii conditiilor prevazute de legislatia in vigoare, cit si identificarea cazurilor in care este necesara suspendarea, revocarea sau anularea dreptului de autorizare si constatarea eventualelor incalcari ale legii si aplicarea masurilor legale ce se impun. Pentru a se evita producerea unor incidente neplacute, cum ar fi pierderea sau sustragerea armelor, oamenii legii au stabilit mai multe locatii si anumite perioade in care posesorii se pot prezenta pentru reavizare. Astfel, intre 13 si 24 octombrie, la sediul "Fazaneriei" din localitatea Lacu-Sarat sint asteptati detinatorii domiciliati in comunele Vadeni, Maxineni, Romanu, Rimnicelu, Silistea, Movila Miresii, Traian, Tudor Vladimirescu, Gropeni, Chiscani, Tichilesti, Unirea, Scortaru Nou, Gemenele, Cazasu, Salcia Tudor, Marasu si Frecatei. In aceeasi locatie trebuie sa se prezinte, in perioada 27 octombrie - 28 noiembrie, detinatorii din municipiul Braila. Intre 22 - 26 septembrie, la sediul Politiei orasului Ianca sint asteptati cei din oras si din comunele Sutesti, Gradistea, Racovita, Bordei Verde si Mircea Voda. De asemenea, in intervalul 22 septembrie - 3 octombrie, la sediul Politiei orasului Insuratei se vor prezenta detinatorii domiciliati in oras si in comunele Viziru, Zavoaia, Victoria, Ciocile, Rosiori, Stancuta, Baraganu, Bertesti si Tufesti, iar intre 6 si 10 octombrie, la sediul Politiei orasului Faurei, cei din oras si din comunele Surdila Greci, Ulmu, Dudesti, Jirlau, Galbenu, Visani, Surdila Gaiseanca si Ciresu.
Pentru a fi avizati, brailenii care detin arme letale trebuie sa aiba asupra lor permisele de arma si armele inscrise in acestea, actul de identitate, permisul de vinatoare si carnetul de membru vinator vizat pe anul 2007, cererea tip, o fotografie color, adeverinta care sa ateste calitatea ce a determinat acordarea autorizarii pentru a detine arma de aparare si paza, documentele de predare-primire (contract de inchiriere) a armelor de aparare si paza, adeverinta care sa ateste calitatea de antrenor sau sportiv categoria I pentru persoanele care detin arme de tir si nu sint vinatori autorizati, certificatul medical si certificat de cazier judiciar. Este scutita de prezentarea certificatului medical persoana care este dotata cu arma de serviciu letala si poate face dovada indeplinirii conditiilor referitoare la starea de sanatate prin prezentarea unei adeverinte eliberate de angajator.
Arme neletale confiscate de politisti
Pentru ca detineau fara drept arme neletale, doi barbati din
municipiul Braila au fost "recompensati" cu dosare penale, in urma
unei actiuni desfasurate la data de 17 septembrie, de lucratori ai
Biroului Arme, Explozivi si Substante Toxice. Astfel, au fost
identificati Gheorghe N., de 59 de ani si Ion N., de 50 de ani, la
domiciliul carora s-au gasit o arma cu aer comprimat model "B4",
calibrul 4,5 mm, respectiv, o pusca cu aer comprimat, model "B3"
calibrul 5,5 mm, o arma cu aer comprimat, marca "Hunter-Real",
calibrul 6,35 mm, un pistol cu aer comprimat model "P23", calibrul
4,5 mm si un numar de 855 de alice de diferite marimi si calibre.
La sfirsitul lunii august, alti doi barbati din comuna Racovita au fost
depistati in neregula de politistii de la Biroului Arme, Explozivi si
Substante Toxice. Vasile C., de 36 de ani, din satul Custura si
Costel T., de 47 de ani, din comuna Racovita, detineau arme cu
aer comprimat model "Umarex", de calibru 4,5 mm, respectiv,
"Norconia", de calibru 5,5 mm, ambele fara serie.
Brailenii isi achizitionasera armele de la diferite magazine
specializate, dar nu s-au prezentat cu acestea la Politie pentru
inregistrare si luare in evidenta.