• în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Brăila de la finele lunii trecute a fost aprobată prelungirea transmiterii în folosință gratuită a unor birouri din Vila Lăcrămioara, pe o perioadă de 10 ani, către Asociația de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Stațiunii Lacu Sărat Brăila • în suprafața de 39,78 mp va continua să funcționeze sediul social al Asociației • imobilul situat în Stațiunea Lacu Sărat, Comuna Chiscani, este proprietate publică a Județului Brăila
Vila Lăcrămioara va continua să găzduiască activitatea Asociației de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Stațiunii (ACPLDS) Lacu Sărat Brăila în următorii 10 ani. Consilierii județeni au aprobat, recent, un proiect în acest sens, prin care au prelungit termenul de transmitere în folosință gratuită către Asociația care se ocupă de stațiune. Este vorba despre o suprafață de 39,78 mp din Vila Lăcrămioara.
Potrivit referatului de specialitate, ACPLDS Lacu Sărat a transmis o adresă către Consiliul Județean Brăila pe 6 noiembrie, prin care a solicitat prelungirea termenului de transmitere în folosință gratuită a trei birouri din Vila Lăcrămioara (în suprafață totală de 39,78 mp), pe o perioadă de 10 ani, în vederea utilizării acestora ca sediu.
”Asociația, constituită în temeiul OGR nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările ulterioare, având ca scop dezvoltarea în vederea finanțării a unor acțiuni, lucrări de investiții și realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal și regional, este persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, fără scop patrimonial”, se precizează în cadrul referatului.
Regulile pentru folosirea imobilului
Așa cum se știe, imobilul Vila Lăcrămioara, situat în Stațiunea Lacu Sărat, Comuna Chiscani, este proprietatea publică a Județului Brăila. Potrivit hotărârii aprobate de consilierii județeni, Asociația de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Stațiunii Lacu Sărat Brăila poate utiliza Vila Lăcrămioara ca sediu social, însă are obligația de a prezenta anual un raport privind activitatea de utilitate publică desfășurată, precum și prognoze și strategii pentru perioada următoare și nu i se permite să modifice bunul, în parte ori în integralitatea lui. Totodată, cheltuielile de funcționare, respectiv contravaloarea prestărilor de servicii (energie electrică, termică, apă, canal, gaze etc.) și reparațiile de orice fel, care nu sunt în sarcina proprietarului, vor fi suportate de către Asociație. Tot acesteia îi revine în mod expres răspunderea în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor, conform art. 9 din Legea nr. 307/12.07.2006, actualizată, privind apărarea împotriva incendiilor. De asemenea, folosința dobândită nu poate fi transmisă, nici oneros și nici cu titlu gratuit unei alte persoane. La încetarea folosinței gratuite Asociația trebuie să restituie bunul în starea în care l-a primit, ”în afara de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii” și liber de orice sarcini. Valoarea de inventar a spațiului în cauză (Corp C3) se ridică la 287.600 lei, după cum reiese din documentația aflată la mapa consilierilor.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi în ședința ordinară a CJ Brăila din luna noiembrie.