Viitorul Însurăţei a câştigat cu 2-1 returul cu Triumf Cerna | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Viitorul Însurăţei a câştigat cu 2-1 returul cu Triumf Cerna

După ce a remizat, 3-3, cu Triumf, joia trecută pe teren propriu, echipa pregătită de Nicuşor Anghel, Viitorul Însurăţei, a reuşit să câştige cu 2-1, returul de la Cerna. Aceasta în condiţiile în care Viitorul a evoluat un sfert de oră în inferioritate numerică, Pahonie fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene.
Echipa din Însurăţei a trecut de etapa interjudeţeană iar acum aşteaptă să afle care îi vor fi adversarele de la etapa de zonă a Campionatului naţional de fotbal rezervat juniorior A1.
Meciul nu a început însă sub cele mai bune auspicii pentru Viitorul pentru că, în minutul 5, Radu Tatian a gafat iar gazdele au deschis scorul. Oaspeţii nu au acuzat şocul primirii golului, au preluat iniţiativa şi, în minutul 30, au reuşit să restabilească egalitatea. Viitorul a beneficiat de o lovitură liberă, Ababei a şutat puternic pe spaţiul porţii, Iana a scăpat mingea din mână iar Mariniuc a îndeplinit o simplă formalitate pentru a egala, 1-1. Au urmat două parade ale portarului Ionuţ Basarab, la şuturile lui Şerban şi Rusu. Cu câteva minute înainte de finalul primei reprize, Viitorul putea trece în avantaj însă mingea şutată de Ababei a lovit transversala porţii gazdelor.
Partea a doua a întâlnirii a fost la discreţia oaspeţilor. Viitorul Însurăţei a controlat ostilităţile în teren şi a reuşit să treacă în avantaj graţie reuşitei lui Cosmin Mariniuc. Jucătorul din Însurăţei a profitat de o nesincronizare a fundaşilor adverşi şi a marcat golul calificării echipei din Însurăţei în următoarea fază a competiţiei.
"De data aceasta, jucătorii au lăsat emoţiile la cabine, au respectat sarcinile tactice şi au obţinut ceea ce meritau, calificarea la etapa de zonă. Este o reuşită nu numai pentru noi ci şi pentru fotbalul juvenil de la acest nivel, din Brăila. Acum aşteptăm să ne aflăm adversarele de la etapa de zonă unde sper să facem o figură frumoasă", a declarat imediat după meci, antrenorul Nicuşor Anghel.

Viitorul Însurăţei: Basarab - Ivan, Priceputu, Radu, Oprea - D. Gheorghe, Zaharia, Ababei - Pahonie, Stroe - Mariniuc.
Au mai evoluat, Baciu, Munteanu, I. Dobrotă, S. Dobrotă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro