VIDEO: Ruinele fostei PAL, decorul perfect pentru un exerciţiu ISU | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Ruinele fostei PAL, decorul perfect pentru un exerciţiu ISU

• scenariul exerciţiului a fost axat pe intervenţiile la prăbuşirea de construcţii, iar fostele hale unde pe vremuri se produceau plăci aglomerate din lemn s-au dovedit a fi foarte utile pentru genul acesta de acţiuni

 

Exerciţiul desfăşurat, ieri, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, în incinta fostei PAL SA Brăila, a avut ca temă mai puţin intervenţia la incendii, fiind axat în principal pe gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de prăbuşiri de construcţii. În decorul ideal reprezentat de ruinele halelor fostei fabrici brăilene de plăci aglomerate din lemn, pompierii, paramedicii SMURD şi voluntarii Crucii Roşii şi-au exersat tehnicile de intervenţie, în trei situaţii tactice. Prima dintre acestea a avut ca scenariu  prăbuşirea unui perete şi a planşeului peste lucrătorii care executau lucrări de demolare într-o clădire dezafectată şi surprinderea a 11 persoane sub dărmături. A doua s-a axat pe  evacuarea unor persoane, aflate în stare de inconştienţă, de la etajul superior al clădirii afectate, prin mijloace specifice, având în vedere că scările de acces la etajul clădirii s-au prăbuşit. În fine, după ce aplicaţia din incinta fostei fabrici s-a terminat, s-a mai pus în scenă un incident ce necesita intervenţia forţelor specializate. Este vorba despre producerea unui accident rutier în apropierea obiectivului, în care au fost implicate un camion ce transporta diverse substanţe folosite în activitatea agricolă şi un autoturism. Pentru ca intervenţia să se deruleze în parametri cât mai dificili, s-a luat în calcul faptul că, din recipientele transportate de camion, se scurgeau substanţe cu miros înţepător, iar două persoane din autoturism au rămas încarcerate.

Structurile implicate în derularea exerciţiului au fost: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi Filiala de Cruce Roşie Brăila.

Potrivit Biroului de Presă al ISU “Dunărea” Brăila, principalele obiective avute în vedere pe timpul desfăşurării exerciţiului au vizat: perfecţionarea managementului integrat privind organizarea, desfăşurarea şi coordonarea acţiunilor de intervenţie şi a celor de căutare, deblocare-salvare şi evacuare a persoanelor surprinse/imobilizate în spaţii înguste sau medii ostile vieţii;  dezvoltarea deprinderilor pentru coordonarea unitară, armonizarea pregătirii personalului structurilor de intervenţie şi organizarea în teren a cooperării cu instituţiile care asigură funcţiile de sprijin în situaţii de urgenţă; verificarea modului de realizare a fluxului informaţional-decizional la nivelul structurilor antrenate şi menţinerea cooperării între componentele sistemului integrat. S-a mai avut în vedere, de asemenea, pregătirea psihologică a efectivelor proprii şi a personalului din obiectivele afectate pentru cunoaşterea modului de comportare pe timpul acţiunilor de intervenţie şi salvare conform situaţilor specifice create. Nu în ultimul rând, exerciţiul a fost un bun prilej pentru verificarea viabilităţii documentelor operative, a procedurilor operaţionale,  planurilor de intervenţie, acţiune şi răspuns între forţele participante la exerciţiu şi stabilirea căilor de perfecţionare a acestei activităţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro