• marţi, 28 de februarie, animalele nu au fost hrănite deloc, iar ieri abia dacă s-a reuşit asigurarea unei jumătaţi din raţia normală • conducerea Complexului de Porci spune că situaţia este critică, în contextul în care magaziile de furaje sunt complet goale • blocajul în care a ajuns crescătoria de porci patronată de Gheorghe Caruz ar fi fost generat de faptul că APIA a tăiat subvenţiile pentru această unitate în urmă cu un an de zile • există un proces pe rol, pe acest litigiu, însă Justiţia nu a dat nicio rezoluţie, prelungind nepermis de mult incertitudinea în care se găseşte acum Complexul de Porci, se plânge şeful unităţii
Situaţie critică la Complexul de Porci de la Tichileşti al omului de afaceri Gheorghe Caruz. Angajaţii unităţii anunţau, ieri, că stocurile de furaje s-au epuizat complet, iar animalele nu mai pot fi hrănite. “De marţi, 28 februarie, nu mai avem furaje în magazii, iar situaţia este deja critică. Dacă nu asigurăm raţiile corespunzătoare nici azi şi nici mâine, o să ne confruntăm cu o mortalitate foarte mare”, ne-a declarat, ieri, în jurul orei 12.00, şeful de complex Marcel Gârbă. Potrivit acestuia, patronatul unităţii şi-ar fi exprimat neputinţa de a mai asigura finanţarea necesară achiziţionării de furaje. “Domnul Caruz e plecat la Bucureşti, face memorii pe la Ministerul Agriculturii, pe la APIA. Încearcă să rezolve problema, dar din câte am înţeles situaţia este foarte dificilă”, ne-a spus Marcel Gârbă, precizând că blocajul cu care se confruntă acum unitatea a fost generat de o decizie prin care APIA a blocat, în urmă cu un an, alocarea de subvenţii pentru crescătoria de porci de la Tichileşti, solicitând totodată returnarea subvenţiilor primite deja, în sumă de peste 10 milioane de lei noi.
“Este vorba, mai exact, de compensaţiile băneşti pe care unitatea noastră avea dreptul să le primească, deoarece a luat măsuri privind asigurarea condiţiilor de bunăstare pentru animale. Printre altele, trebuia să respectăm o anumită greutate pe metru pătrat, atunci când încărcam porcii în Tir-uri, pentru transport. Noi avem livrări de mii de tone, iar la una dintre aceste livrări s-a depăşit cu 13 kilograme greutatea admisă. Pentru acest lucru, s-a aplicat cea mai severă măsură, dispunându-se returnarea subvenţiilor primite în primii doi ani, în valoare de 11,5 milioane de lei, avansul pe care l-am primit în anul III, în valoare de 3 milioane de lei, şi excluderea de la plata aferentă anului IV, adică vreo 6 milioane de lei. Concret, trebuie să returnăm 14,5 milioane, iar alte 6 milioane nu le-am primit din start. Evident că am contestat această decizie, însă procesul durează deja de un an fără să se dea nicio sentinţă. E mutat de la Judecătoria Brăila la Curtea de Apel Galaţi şi înapoi la Judecătoria Brăila, fără să se dea o rezoluţie, să se ştie ce se întâmplă cu complexul ăsta, dacă ne mai continuăm activitatea sau nu. De când suntem în situaţia asta, furnizorii de furaje nu prea mai vor să colaboreze cu noi, decât cu plata la livrare, ceea ce e foarte greu. Avem deja un an de când nu mai asigurăm raţiile corespunzătoare de hrană, iar din cauza asta nu mai reuşim să aducem porcii până la greutatea de 105 - 110 kilograme, fiind nevoiţi să facem livrări de exemplare de 80 - 90 kg, ceea ce duce la mai puţini bani încasaţi”, ne-a explicat şeful de complex Marcel Gârbă.
Ieri, în jurul orei 13.00, patronatul a reuşit, totuşi, să aducă un Tir încărcat cu 40 tone de porumb, însă chiar şi aşa angajaţii complexului spuneau că problema este departe de a fi rezolvată. “Cu astea 40 de tone abia dacă asigurăm jumătate din raţia normală a animalelor. Şi este vorba doar de porumb, nu de furaj complex, aşa cum ar trebui. Altă dată, intrau pe poarta unităţii 90 de tone de furaje zilnic şi magaziile erau în permanenţă pline cu stocuri. Acum am primit astea 40 de tone, după câteva zile în care n-a mai venit nimic, iar magaziile sunt complet goale”, ne-a spus un angajat.
În momentul de faţă, în halele Complexului de la Tichileşti sunt 39.600 de porci. Unitatea are 120 de angajaţi, iar luna trecută nu s-au plătit salariile la timp. Deja s-a ajuns la o săptămână de întârziere, iar conducerea Complexului nu ştie cum şi când va fi asigurată plata angajaţilor.
Angajaţii au protestat anul trecut, în februarie, împotriva deciziei APIA de a tăia subvenţiile, iar în prezent se pare că se pregătesc din nou să picheteze Prefectura, pentru a solicita rezolvarea situaţiei în care a ajuns complexul. Deja au fost pregătite câteva pancarte pentru protest.