* obiectul, de o greutate considerabilă, a trecut prin acoperișul balconului aflat la parterul unui bloc din Obor * locatarii apartamentului au tras o sperietură zdravănă dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit * Poliția cercetează cazul
O piesă din metal masiv, cu greutatea de aproximativ 30 de kilograme, s-a prăvălit, ieri, din senin, peste balconul unui apartament situat la parterul blocului N1 din cartierul Obor. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 11.30. Proprietara apartamentului, o brăileancă în vârstă de 38 de ani, ne-a povestit că a auzit un zgomot foarte puternic care i-a lăsat impresia că s-a produs o explozie la instalația de gaze. ”Eram în casă, cu copilul și cu mama mea, iar la un moment dat a bubuit ceva foarte tare. Am crezut că e vreo explozie de gaze sau așa ceva în interiorul blocului. Pe urmă am văzut pe fereastră bucăți de polistiren zburând prin aer și mi-am dat seama că afară s-a întâmplat ceva, nu înăuntru. Când am ieșit, am observat gaura din acoperișul balconului și din peretele exterior, apoi am văzut acel obiect metalic, căzut la câțiva metri distanță”, ne-a povestit femeia. Speriată, aceasta a sunat la numărul de urgențe 112, iar la scurt timp la fața locului a sosit un echipaj al Poliției.
”În urma unei sesizări primite la 112 de la brăileancă în vârstă de 38 de ani, un echipaj s-a deplasat la un bloc din cartierul Obor, unde a constatat că un obiect metalic căzut de la înălțime a provocat distrugerea acoperișului unui balcon. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru distrugere, iar cercetările continuă”, ne-a informat Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila.
Cel mai probabil, piesa metalică provine de la un aparat de zbor - avion sau elicopter. La cât este de grea, dacă ar fi căzut peste o persoană nu i-ar fi lăsat nicio șansă de supraviețuire. Până la această ora, autoritățile nu au ridicat obiectul suspect de la fața locului.