* azi-dimineață, un brăilean aflat în zona trecerii de cale ferată spre Lacu Dulce, băut mangă, nu a putut să își țină echilibrul * a avut, totuși, norocul de a nu fi lovit de tren, ajungând în cele din urmă la spital, după ce s-a dat alarma prin 112
Băutura peste măsură l-a adus la un pas de moarte pe un bărbat de 47 de ani, din satul Vărsătura. Azi dimineață, acesta s-a prăbușit la pământ, chiar între liniile de cale ferată, în zona barierei spre Lacu Dulce. Cum nu mai era capabil să se ridice singur în picioare, a fost nevoie să fie preluat de o Ambulanță, care l-a dus la spital. Norocul individului a fost că nu a trecut niciun tren în timpul celor câteva minute în care a stat lungit între linii.
Potrivit polițiștilor, la ora 7.50, s-a făcut o sesizare prin numărul de urgență, de către un gălățean de 38 de ani, cu privire la faptul că un bărbat s-a dezechilibrat în zona Barierei CFR și a căzut din picioare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, l-au identificat pe cel în cauză și au constatat că nu este nimic suspect, ci doar o autoaccidentare. Bărbatul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Unitatea de Primire Urgențe. Personalul medical din cadrul Serviciului de Ambulanță l-a diagnosticat pe bărbat cu traumatism cranian și etilism acut, el fiind dus la spital.