Mai mulţi indivizi din comuna brăileană Vişani au fost săltaţi, ieri dimineaţă, din paturi, de către poliţişti şi duşi la sediul IPJ Brăila pentru cercetări. Este vorba de 15 bărbaţi care în noaptea de Revelion, s-au încăierat la un cafe - bar din localitate. Conform informaţiilor oferite de Biroul de Presă al IPJ Brăila, pe 1 ianuarie 2012, la orele 4.20, poliţiştii Secţiei 3 de Poliţie Rurală Surdila-Găiseanca au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, de către o localnică din comuna Vişani, cu privire la faptul că în localitate a avut loc un conflict între mai multe persoane.
La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, care au desfăşurat primele cercetări şi au stabilit că în jurul orelor 1.00 şi apoi la orele 4.00, un tânăr de 25 de ani din localitate s-a deplasat împreună cu alte trei persoane, la un cafe-bar din zonă, unde un grup de tineri petrecea noaptea de Revelion.
Sub pretextul că doresc să cumpere ţigări, cei patru bărbaţi au încercat să intre în local, având intenţia să-l bată A. R., cu care avuseseră un conflict mai vechi. Tinerii care se aflau în local au solicitat telefonic ajutorul altor persoane, care petreceau la discoteca din apropiere. Astfel, în ajutorul celor din bar au sărit S.B., T.L. şi I.S., care l-au bătut pe cel care iniţiase conflictul, chiar în faţa discotecii. Tânărul de 25 de ani s-a ales cu buza spartă în urma corecţiei. Povestea nu s-a oprit însă aici, pentru că unul dintre prietenii săi i-a alertat rudele de acasă. Prin urmare, mai mulţi indivizi puşi pe fapte mari au plecat spre discotecă, cu scopul de a se răzbuna, în drumul lor rupând scânduri din gardurile mai multor imobile şi înarmându-se cu obiecte contondente. Cei care petreceau în local au părăsit incinta, vrând să evite un conflict direct, însă, în faţa barului, între cele două grupuri s-a creat o altercaţie, în timpul căreia trei bărbaţi au suferit leziuni corporale uşoare.
La momentul respectiv, poliţiştii şi jandarmii care au ajuns imediat la faţa locului au dispersat grupurile şi au luat măsuri de asigurare a ordinii şi liniştii publice. În dimineaţa zilei de ieri, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Judecătoria Făurei, efective sporite de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Poliţia oraşului Făurei şi Secţia 3 de Poliţie Rurală Surdila Găiseanca, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă, au descins concomitent în 9 imobile din comuna Vişani, ocazie cu care au fost depistate 15 persoane suspectate că au participat la scandal.
În plus, au fost găsite şi ridicate în vederea cercetărilor mai multe obiecte contondente folosite la săvârşirea faptelor (topoare, beţe, cuţite). Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe, port fără drept de armă albă în locuri publice şi ameninţare. Şase dintre suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru infracţiunile menţionate, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, cu propunere de arestare preventivă.