VIDEO: Brăila, o lume minunată pentru Bogdi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Ne-am jucat, ne-am distrat şi am donat peste 15.500 lei

VIDEO: Brăila, o lume minunată pentru Bogdi

• ziua de 1 Iunie a fost una încărcată de distracţie pentru cei mici şi de emoţie pentru adulţi, atât în Parcul Monument (parcarea Kiselef), cât şi la Grădina Zoologică • în timp ce copiii se jucau şi se distrau, părinţii au făcut donaţii pentru Bogdi, micuţul nostru erou care se luptă cu “buba-monstruleţ” • în cadrul celor două evenimente caritabile s-au strâns peste 14.000 lei, la care adăugăm şi donaţia IPA Regiunea Brăila făcută direct în conturile părinţilor, în valoare de 1.500 lei  • copiii s-au jucat de-a detectivii, au desenat pe asfalt, s-au plimbat cu maşina de Poliţie, s-au dat în tiroliană, s-au pictat pe faţă, au colorat, confecţionat zmeie şi flori în tehnica quilling, dar au şi dansat împreună cu personajele de basm până i-a doborât oboseala • o zi plină, pentru care mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături în Parcul Monument şi la Zoo

 

Brăila a dat, din nou, dovadă că este un oraş unit. Pe 1 Iunie, atât Parcul Monument, cât şi Grădina Zoologică a fost luate cu asalt de sute de copii şi părinţi. Sau poate mii, căci la un moment dat le-am pierdut numărul, când am văzut câţi au ales să ofere, din puţinul lor, o fărâmă de cer pentru Bogdi. Oraşul a prins viaţă, dar şi speranţă cu astfel de oameni minunaţi. Iar Cineva acolo Sus îl iubeşte pe micul nostrum erou, pentru că greva angajaţilor Braicar a luat sfârşit fix joi seară, iar vineri brăilenii au reuşit să le ofere copiilor o zi de neuitat! Cele două evenimente de strângere de fonduri pentru Bogdi, organizate de cotidianul “Obiectiv – Vocea Brăilei” în parteneriat cu instituţii importante din Brăila, şi-au atins scopul propus: 14.573 lei donaţii de la cei prezenţi în Monument şi la Zoo!, la care se adaugă donaţia sindicatului poliţiştilor IPA, în valoare de 1.500 lei. În total  circa 3.400 euro, bani care înseamnă viaţă şi sănătate pentru copilaşul de numai 3 ani care se luptă cu “buba-monstruleţ”. Bogdi ne-a urmărit toată ziua şi a rămas impresionat de câţi oameni cu suflet mare i-au sărit în ajutor! Ne-a transmis că ne iubeşte pe toţi şi că ne îmbrăţişează. Dar cel mai mult l-a impresionat un filmuleţ cu un grup de copii care i-au urat “La mulţi ani” de Ziua Copilului.

 

Parcul Monument, parc de aventură pentru copii

Parcarea Kiselef din Parcul Monument a devenit un adevărat parc de aventură, vineri, iar copiii au aflat că poliţiştii şi jandarmii ştiu să se şi joace, nu doar să-i prindă pe oamenii răi. Sportivii de la “Urban Warrior Gym” au fost foarte solicitaţi pentru a-i învăţa pe curioşi câteva tehnici de autoapărare, iar foarte mulţi copii s-au îndulcit la standul Asociaţiei Sportive “Prietenii lui Flipper”, promiţând că vor veni să înveţe să înoate, căci tot se apropie vara. Georgiana, o mămică foarte talentată care i-a bucurat pe cei mici cu face painting, a fost, de asemenea, extrem de solicitată.

Pregătirile au început încă de la ora 9.00, iar la 10.00, mini-parcul de aventuri deja prinsese viaţă. Programul a început cu un mic exerciţiu demonstrativ de kickboxing al celor de la Club Sportiv “Urban Warrior Gym” Brăila. Astfel, copiii au aflat că acest sport poate fi practicat atât pentru performanţă, cât şi pentru autoapărare, sănătate şi dezvoltarea armonioasă a corpului. Cei de pe margine abia aşteptau ca exerciţiul să ia final, pentru a încerca şi ei câteva mişcări de kickboxing. Teo Mardar, campionul naţional al clubului, a fost atracţia celor mici, mai ales după ce au aflat că sportivul va participa în toamnă la Campionatele Europene de Kickboxing K1 din Italia. De la standul clubului, copiii au plecat cu diplome şi fluiere.

Apoi, “Eba”, jandarmeriţa patrupedă le-a arătat celor din public cât de bine se pricepe ea la prinsul infractorilor. Copiii au fost fascinaţi de blana ei neagră şi strălucitoare, dar şi de rapiditatea cu care a reuşit să-l prindă de cel care tulbura liniştea în parc. Nici colega poliţistă a lui “Eba” nu s-a lăsat mai prejos. “Vara” a prins, la rându-i, un “om rău” care voia să perturbe activitatea din Monument. Bineînţeles, vorbim doar de scenarii puse la cale de IPJ şi IJJ Brăila, iar “oamenii răi” erau prietenii celor două patrupede, cu care se antrenează zi de zi.

După aceste două momente, s-a dat startul jocurilor. La “Micul detectiv”, jandarmii i-au încântat pe copii cu traseele prin pădurice, la finalul cărora găseau premii simbolice. Bineînţeles că au existat şi mici capcane pe drum. Concurenţii au fost nevoiţi să răspundă la întrebări şi ghicitori pentru a putea ajunge la premiu. Au avut însă varianta de rezervă de a-i ajuta un prieten în uniformă. La un moment dat, premiile s-au terminat, însă copiii cereau să parcurgă traseul doar de dragul ghicitorilor. O mână însemnată de ajutor au dat şi voluntarii de la Forumul Tinerilor, fără de care jocul nu s-ar fi desfăşurat fără cusur.

Poliţiştii de la Rutieră au fost extrem de solicitaţi. “Covoraşul Rutier” i-a atras, în special, pe copiii mai mici de vârstă, pentru că au dorit să înveţe să fie pietoni model. Iar autospeciala a făcut continuu curse cu micuţii, şi nu exagerăm deloc când spunem că maşina nu s-a “odihnit” deloc, căci toţi au vrut să fie poliţişti pentru o zi.

 

Aproape 6.400 lei strânşi în urnele din parc

Tiroliana şi traseul sportiv gândite de Serviciul de Acţiuni Speciale au făcut valuri. Sub atenta supraveghere şi implicare a lucrătorilor de la SAS, copiii au “zburat” deasupra parcării Kiselef. După ce coborau din tiroliană, traseul continua cu Şotronul, tumbe pe saltea, jaloane, mers pe bancă, aruncarea mingei la coş şi aruncarea unei mingi de tenis la ţintă. La finalul traseului, jucătorii au fost hidrataţi cu apă şi energizaţi cu bomboane. Numai că, surpriză, cei mici parcurgeau traseul de mai multe ori, având o sursă de energie infinită şi o poftă mare de aventură.

Aglomeraţie şi la standul Asociaţiei Sportive “Prietenii lui Flipper”. Atât părinţii, cât şi copilaşii erau interesaţi de cursurile de înot, mai ales că 1 iunie a fost prima zi calendaristică de vară, iar vacanţele la mare se apropie. După ce au făcut donaţii, au primit la schimb din partea asociaţiei pixuri, brelocuri, baloane şi bomboane. Iar, la final, oamenii minunaţi ai asociaţiei au donat pentru Bogdi 1.000 lei, reprezentând contravaloarea a 5 abonamente la cursurile de înot.

Cât despre Georgiana, mămica foarte talentată la face-painting, putem spune că abia a reuşit să-şi tragă sufletul. Copiii făceau coadă la pictat pe faţă. Din mâna mămicii au ieşit cei mai frumoşi “pisoi”, “piraţi”, “zâne”, “fluturaşi”, personaje din desene animate şi nu numai, căci cererile din partea micilor clienţi au fost diverse. La final, niciun copil care a avut răbdarea de a-şi aştepta rândul nu a rămas nepictat pe faţă.

După ce participau la activităţile din parc, cei mici au fost recompensaţi cu diplome de copii minunaţi. Şi cum modelul diplomelor era unul universal, poliţiştii de la Criminalistică i-au ajutat pe micuţi să o personalizeze cum nu se putea mai bine: cu amprentele proprii.

Trebuie amintit că, la iniţiativa Simonei (IPJ Brăila), un grup de copii s-a filmat în timp ce-i ura lui Bogdi “La mulţi ani!”.

Au existat patru urne în care s-au putut face donaţii, urne de care au avut mare grijă mămicile voluntare din grupul “Bogdi învinge tumora!”. După încheierea evenimentului, am tras linie şi am socotit aproape 6.400 lei fără 1,5 lei! La aceştia, se adaugă şi donaţia Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea Brăila, în valoare de 1.500 lei, bani care au fost deja depuşi în conturile părinţilor. Mulţumim, adulţi şi copii cu suflet minunat! Asta înseamnă că v-aţi distrat, v-aţi jucat şi aţi donat, deci scopul activităţii a fost atins cu succes!

 

Grădina fermecată de la Zoo

Ziua de 1 Iunie petrecută la Zoo a fost într-adevăr una de poveste. Aşa cum au promis organizatorii, distracţia a început de la primele ore ale dimineţii şi s-a încheiat la plecarea ultimilor vizitatori, adică după ce afară se întunecase deja. Încă de la deschiderea porţilor, parcul a fost “invadat” de prichindeii dornici să le cunoască pe vedetele Grădinii Zoologice (leul Petrică, ursul Stelică, tigrul Alf şi toate celelalte), dar şi să participe la atelierele şi concursurile pregătite special pentru ei. Însă până să ajungă efectiv să vadă animăluţele, princhideii s-au oprit pentru câteva momente la intrarea în parc, pentru a se juca sub ploaia de baloane de săpun. Abia apoi s-au îndreptat spre atelierele de construit zmeie, iar în scurt timp grădina s-a umplut de mici obiecte zburătoare. Atelierul de desen a fost şi el unul dintre preferatele copiilor. În foişorul special amenajat pentru această activitate cei mici au dat dovadă de răbdare şi pricepere, dovadă fiind frumoasele fişe realizate.

În paralel cu toate aceste activităţi, copiii au putut participa la trei concursuri cu premii. Primul a fost un concurs de desene pe asfalt, desfăşurat la intrarea în parc. Al doilea a avut loc la Zoo School, acolo unde micuţii au fost captivaţi de filmuleţul “Regele Junglei”. La final ei au plecat nu doar cu premii, ci şi cu multe informaţii interesante despre lei. Cel de-a treilea concurs s-a numit “Găseşte comoara!”, iar participanţii trebuia să găsească indiciile ascunse în cele două locuri de joacă din parc pentru a fi desemnaţi câştigători.

Cu siguranţă, atracţia zilei a fost Cabina “Foto Smiley”, care a scos pe bandă rulantă pozele la minut făcute de copii, părinţi şi bunici, fiecare având grijă să se accesorizeze cu obiecte cât mai haioase, de la pălării şi ochelari, la săbii şi coifuri de cavaler.

Puţin după ora 13.00, la Grădina Zoologică şi-au făcut apariţia personajele de basm, în frunte cu Albă că Zăpadă şi Prinţul, iar pe chipul copiilor puteai zări numai zâmbete când alaiul trecea pe lângă ei. Chiar dacă cei 7 pitici din poveste au lipsit de 1 Iunie, aceştia muncind de zor la mina de diamante, Albă că Zăpadă a fost în permanenţă înconjurată de mulţimea de pitici venită să petreacă Ziua Copilului la Zoo. Toţi au primit din partea ei mere gustoase şi sănătoase. Alături de personajele din poveşti, senzaţie au făcut şi membrii Trupei “Zgubi”, o gaşcă de elevi frumoşi şi voioşi, care i-au animat pe cei mici cu jocuri, muzică şi dans, aceştia având grijă ca piticii să se distreze pe cinste şi să râdă cu gură până la urechi.

Iar pentru că atelierele şi concursurile au fost pe placul copiilor în prima parte a zilei, acestea au continuat şi după-amiază. Cei de la “Quilling by Monica” le-au arătat celor mici ce înseamnă artă rulării hartiei, iar copiii de la atelierul de desen au colorat pe ritmuri muzicale. Concursurile “Găseşte comoara” şi filmuleţul “Regele Junglei” s-au încheiat şi de această dată cu premii şi dulciuri.

Am lăsat la final atelierul de face-painting care a fost practic “vânat” de fetiţe şi băieţei. Atât dimineaţă, cât şi după-amiază, pensulele voluntarilor noştri nu au stat o secundă, aceştia pictand de zor pentru a-i transforma pe copii în prinţese, animăluţe şi superoi. Dacă aţi vizitat de 1 Iunie Parcul Zoo, cu siguranţă aţi putut zări sutele de baloane din mâinile copiilor, voluntarii noştri muncind fără oprire pentru a le oferi copiilor această mică bucurie. Tot voluntarii de la baloane au asigurat şi perimetrul în care, pentru a le oferi o surpriză de zile mari picilor, angajaţii grădinii au adus câţiva pelicani şi i-au hrănit.

Asadar, putem spune fără să exagerăm că prichindeii au petrecut o zi magică la Zoo, mulţi insistând în faţa părinţilor să nu plece, să-i mai lase să se distreze. Iar distracţia a ţinut până după lăsarea serii, cu mini-discoteca promisă, la care, la un moment dat, inclusiv părinţii şi complicii noştri de Zoo s-au alăturat. Muzica s-a oprit doar atunci când şi ultimul micuţ a cedat de oboseală, adica aproape de ora 22.00.

 

Minunea de la Zoo

În dimineaţa zilei de 1 Iunie, când pregătirile erau în toi, o căprioară devenea mămică. Există deja o tradiţie ca puiuţii care se nasc la Zoo Brăila să fie botezaţi de copii, aşa că, seara, puiul de căprioară abia născut a fost adus în mijlocul prichindeilor, care fără nicio înţelegere prealabilă şi fără să stea pe gânduri l-au botezat: Bogdi.

Trebuie menţionat că pe tot parcursul zilei s-au făcut donaţii în urnele destinate pentru băieţelul de numai 3 anişori care se lupta cu tumoră la ficat. Ba chiar, aşa cum ne-au spus administratorii grădinii, Bogdi a impresionat prin povestea să nu doar brailenii, ci şi oameni cu suflet mare din alte judeţe, locuitori din Galaţi sau Ialomiţa venind special la Zoo Brăila pentru acest eveniment.  La finalul zilei s-au strâns peste 7.675 lei, sumă ce îi va fi de mare folos micului nostru erou.

 

Mulţumim!

Cotidianul “Obiectiv – Vocea Brăilei”, iniţiatorul campaniei umanitare “Hai la joacă pentru Bogdi”, a primit nu doar o mână de ajutor, ci o infinitate! Începem lista mulţumirilor cu colaboratorii în cadrul celor două evenimente caritabile. Mulţumim Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, Clubului Sportiv “Urban Warrior Gym” Brăila, Asociaţiei Sportive “Prietenii lui Flipper” Brăila, Primăriei Municipiului Brăila, Administraţia Pieţelor şi Târgurilor SA Brăila, dar şi lui Mari, mătuşa lui Bogdi, care a fost în permanenţă la datorie. Mulţumim sponsorilor Nautilus, Bursumania, Haka Print, Plotter Design, Cabina Foto “Smiley”, MTM Prod, Librăriile Express, Spectrum, atelierului de închiriat costume Lumea Basmelor, Selgros, Pizza Arena, SC Costa Sor SRL şi reprezentantului Avon Brăila pentru minunata surpriză: o cutie de caleidoscoape, efectiv vânate de căutătorii de comori. Doar pentru ele am reluat concursul de vreo patru ori. Mulţumim voluntarilor de la Forumul Tinerilor care au fost prezenţi atât în Parcul Monument, cât şi la Grădina Zoologică: Ion Gabriel Florinel, Orzanu Ştefania, Taflan Maria, Buţea Cristina Aura Maria, Botoşineanu Teodor Ioan, Istrate Vlad Alexandru, Toreanu Silvia Cătălina, Bobocea Iulia, Necula Bogdan, Frâncu Leonard Andrei, Neagu Tiberiu Marian, Pisică Adelina şi Dobre Cătălina Andreea! Mulţumim adolescenţilor voluntari care au întreţinut atmosfera la Zoo: Delia Mihaela Vasile, Renata Teodora Şişu, Alexandru Gheorghiu, Andreea Maria Tudose, Nicole Andreea Zăvoi, Corina Preda, Crina Gabriela Pasculescu, Mădălina Georgiana Dumitrache, Cornel Bărbatu, Florentina Bătrânu, Dorian Ionuţ Neagu, Ionela Grigore, Ionuţ Bogdan, Laurenţiu Florentin Boboc şi Izabela Cuibuş!

Lista mulţumirilor continuă cu tinerii frumoşi de la Face Painting: Georgiana (mămica din Parcul Monument), Lăcrămioara Lupu, Andra Ioanides, Roberta Giuglea, Andreea Radu, Ileana Toma, Adriana Cristea, Livia Abronov, Corina Mihai, Cătălina Maidan, Iulia Stoian, Andreea Sârbu, Andreea Danciu şi Bianca Nicuţ, în frunte cu prof. Marilena Ioanid, din cadrul Liceului de Arte “Hariclea Darclee” din municipiu. Au umflat de zor baloane Alexandru Fusu, Ionuţ Adrian Tabarcea, Robert Daniel Georgescu şi Alexandru Laurenţiu Marin.

Nu în ultimul rând, mulţumim mămicilor din cadrul grupului “Bogdi învinge tumora!” pentru tot! Mulţumim şi vouă, celor care aţi ales să petreceţi ziua de 1 Iunie alături noi şi aţi donat bani pentru Bogdi!

 

Asociaţia «Salvează o inimă» se alătură campaniei pentru Bogdi

O veste minunată a venit, sâmbătă seara, din partea reprezentanţilor Asociaţiei “Salvează o inimă!”. Impresionaţi de mobilizarea brăilenilor, cei de la asociaţie au decis să dea şi ei o mână de ajutor în lupta micuţului Bogdi, cu “buba-monstruleţ”. Conturile în care puteţi face donaţii sunt cele afişate pe pagina “Salvează o inimă”, şi anume:

Denumire entitate:  Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de înregistrare fiscală:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoşani

Atenţie! Cei care aleg să doneze prin intermediul asociaţiei, trebuie să specifice numele de familie al copilului pentru care se face donaţia, în cazul nostru, Popa.

Totodată, părinţii lui Bogdi au reuşit să creeze o altă pagină de donaţii pe Facebook! Pagina se numeşte “BOGDI învinge tumora 2” şi poate fi accesată la link-ul următor: https://www.facebook.com/donate/163235281196882/1574708999304423/

 

Alte donaţii

Brăilenii minunaţi au donat nu numai în cadrul celor două evenimente de vineri, 1 Iunie, ci şi cu alte ocazii. La sfârşitul săptămânii, la baschet, s-au strâns 2.000 lei, iar la meciul de fotbal dintre “Dacia Unirea” Brăila şi Pandurii Târgu-Jiu, s-au strâns 900 lei. De asemnea, La Festivalul de Tango “Danubito Braila 650” s-au adunat în urne 700 lei: 400 lei, joi seară, la atelierul de dans în stradă, de la Fântâna Cinetică, şi 300 lei, sâmbătă seară, la evenimentul organizat la Teatrul “Maria Filotti”.

Mulţumim tuturor, oameni minunaţi! #impreuna pentru Bogdi!

 

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro