VIDEO A acroșat un biciclist și a fugit. Șofer arestat pentru părăsirea locului accidentului și conducerea sub influența alcoolului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

VIDEO A acroșat un biciclist și a fugit. Șofer arestat pentru părăsirea locului accidentului și conducerea sub influența alcoolului

* duminică, polițiștii din Ianca au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore un bărbat de 39 de ani, din oraș, iar acesta a fost arestat de Judecătoria Făurei * șoferul a condus un autoturism pe o stradă din orașul Ianca, a acroșat un biciclist și apoi a efectuat manevra de mers cu spatele până la domiciliu * polițiștii au stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că l-au luat și l-au dus la arest

 

 

 

Bărbat din Ianca dus la arest, după ce a lovit un biciclist cu mașina și apoi a plecat liniștit acasă. Acesta era sub influența alcoolului.
La data de 21 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un bărbat de 39 de ani, din orașul Ianca, pentru săvârșirea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului, vătămare corporală din culpă și conducerea sub influența alcoolului. ”
La data de 21 aprilie, la ora 10:25, bărbatul de 39 de ani conducea un autoturism pe strada Sărățeni din orașul Ianca și ar fi acroșat un biciclist ce se deplasa în aceeași direcție. După impact, șoferul autoturismului a efectuat manevra de mers cu spatele până la domiciliu, a parcat autovehiculul și a intrat în curtea imobilului. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, un bărbat de 59 de ani, din orașul Ianca, fiind transportat la spital”, au precizat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Polițiștii l-au identificat la domiciliu pe șoferul în cauză, iar în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a indicat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. A fost testat și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind negativ.
În urma testării biciclistului cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 22 aprilie, Judecătoria Făurei a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului în cauză. Acesta fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brăila. ”
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei. Dispune arestarea preventivă a inculpatului R. M. Iulian, pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” şi „părăsirea locului accidentului” pentru pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.04.2024 până la data de 21.05.2024, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Cu drept de contestaţie”, este soluția Judecătoriei Făurei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro