Victorii pe linie pentru voleibalistele de la Sport Plus | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victorii pe linie pentru voleibalistele de la Sport Plus

“panteruţele” brăilene au avut evoluţii foarte bune la turneul al doilea al Campionatului Naţional de minivolei • competiţia s-a desfăşurat la Brăila şi a fost finanţată de Primăria Brăila

 

“Panteruţele” brăilene au obţinut victorii pe linie la turneul de minivolei care a avut loc în weekend-ul trecut, la Brăila. Echipa pregătită de Elena Ivan şi Constantin Baciu a deschis seria succeselor cu buzoiencele de la BP Haşdeu. Cu un joc precis pentru acest nivel de vârstă, sub 12 ani, voleibalistele brăilene s-au impus în mai puţin de o oră, în minimum de seturi, în faţa adversarelor lor. În reuniunea de sâmbătă dimineaţă, care a avut loc în sala de la LPS Brăila, CSS Focşani a trecut tot în trei seturi de CSM Ploieşti.

Seara au fost programate derby-urile. CSS Buzău a trecut fără probleme de echipa din Ploieşti şi şi-a consolidat poziţia a treia din grupă. Meciul zile s-a desfăşurat între Sport Plus şi CSS Focşani. După ce pierduseră la limtă, 2-3, în primul turneu, “panteruţele” au trăit intens şi în aceat joc. S-au mobilizat exemplar în primele două seturi pe care le-au câştigat fără emoţii, fiind superioare partenerelor de competiţie în cele mai multe momente. Pentru că regulamentul obligă formaţiile la modificări în loturile lor, noua formulă a Focşaniului a redus din diferenţă. Eşecul dureros din primul turneu a revenit în memoria brăilencelor, care s-au văzut depăşite de o echipă cu moralul refăcut. Jucătoarele echipei gazdă au primit doza de încurajări de pe bancă şi de la frenetica galerie care a venit să le susţină şi au fost stăpânele terenului din punct de vedere emoţional, iar tabela de marcaj a reliefat acest lucru: Sport Plus a condus în setul al patrulea cu 6-1, 8-3, 11-6 şi 15-9. Iar lacrimile amare de la Focşani s-au transformat în lacrimi de bucurie la hora campioanelor.

Ultimele jocuri de duminică au adus rezultatele scontate: Brăila - Ploieşti 3-1; Buzău – Focşani 0-3.

După turneul al doilea CSS Focşani şi Sport Plus conduc grupa cu câte 15 puncte. Acestea sunt urmate de CSS Buzău cu 6 puncte şi CSM Ploieşti cu 0 puncte.

“Am depăşit încă un prag important în munca noastră, atât din punct de vedere tehnic, cât şi psihologic. Mă bucur că fetele noastre au dovedit că au fost cele mai bune la acest turneu. Ne dorim să fim pe primul loc la capătul celor patru turnee”, a declarat Constantin Baciu, preşedintele clubului Sport Plus.

“Muncim cu seriozitate şi implicare. La acest club se văd toţi factorii puşi în slujba performanţei. Suntem abia la un început de drum şi ne dorim ca acesta să fie lung şi la fel de frumos ca în acest weekend”, a punctat Elena Ivan.

Următorul turneu va avea loc la Buzău la sfârşitul lunii ianuarie. Până atunci Sport Plus va avea două stagii de pregătire, la Bucureşti, sub îndrumarea cunoscutului antrenor Felix Văraru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro