Victorie la scor în primul amical | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victorie la scor în primul amical

Vineri după-amiază, CF Brăila a câştigat la scor, 6-1, pe stadionul Municipal, amicalul cu Aerostar Bacău, acesta fiind primul test susţinut de elevii lui Daniel Timofte în cadrul campaniei de pregătire din această vară.
La primul contraatac periculos al întâlnirii, oaspeţii au deschis scorul prin Munteanu (min. 5), însă a fost doar un foc de paie, pentru că jocul a fost apoi la discreţia gazdelor. Conduşi cu 1-0, brăilenii au alergat după egalare şi au dominat autoritar la toate capitolele, cu toate că, până la pauză, tabela a rămas nemodificată.
Cele mai mari situaţii de gol au fost irosite în această parte a amicalului de Pânzaru (min. 31), Ioviţă (min. 33), Nelu Bucă (min. 34, 38, 44).
Dominarea echipei CF Brăila s-a concretizat pentru prima dată la zece minute de la reluare, atunci când Nelu Bucă a întors mingea pentru Pânzaru, iar mijlocaşul brăilean a şutat cu sete la colţul lung fără speranţe pentru Iacobuţă. Apoi, în minutul 58, Sorin Bucă a şutat înşelător de la 17 m şi a adus-o pe CF Brăila în avantaj.
Brăilenii au asaltat imediat poarta lui Iacobuţă, iar ocaziile de gol s-au succedat cu repeziciune. Nelu Bucă a trimis mingea spre vinclul porţii adverse, însă goal keeper-ul echipei Aerostar a amânat majorarea scorului, numai că portarul lui Aerostar nu a mai avut replică la şutul lui Henry (min. 67), după o acţiune iniţiată de Nelu Bucă, urmată de o centrare a lui Ioviţă.
Unul dintre jucătorii care s-au remarcat în partea secundă a amicalului, Marius Oprea, a marcat în minutul 68, după o acţiune personală şi a urcat scorul la 4-1. Brăilenii au beneficiat de o lovitură liberă în minutul 75, Ioviţă a centrat în careul advers, iar Gurguiatu s-a înălţat peste toţi apărătorii oaspeţilor şi a trimis mingea, cu capul, în vinclul porţii adverse.
Finalul partidei a găsit-o pe CF Brăila în jumătatea adversă de teren, însă tabela nu s-a mai modificat decât o singură dată, cu opt minute înainte de finalul întâlnirii, când Stăncioiu a trimis o torpilă de la 35 m şi mingea a poposit în vinclul porţii apărate de Cernat.

CF Brăila: Anton - Bosoi, S. Bucă, Gurguiatu, Ioviţă - Bonciulescu, Teodorescu, Pânzaru, M. Gheorghe - N. Bucă, Băd.
Au mai evoluat: Mendez, Bona, Costache, Oprea, Stăncioiu, Olenic, Henry, Moldoveanu, Şerban.

Timofte încântat de atitudinea spectatorilor brăileni

După perioada de tatonare, CF Brăila a făcut legea în teren şi s-a impus, la scor, jucătorii au creat multe faze spectaculoase în careul advers, iar la finalul meciului antrenorul Daniel Timofte s-a declarat mulţumit de evoluţa jucătorilor săi, dar a menţionat faptul că până la începerea turului sunt posibile şi alte achiziţii.
"Până acum am pus accent doar pe pregătirea fizică, de aceea relaţiile de joc au suferit în prima parte a acestui test de verificare. Au venit o serie de jucători noi şi, probabil, că vor mai apărea şi alţii, pentru că Liga a II-a este una mult mai puternică decât cea în care am evoluat noi sezonul trecut. În perioada 1-6 august mergem la Poiana Braşov, unde ne vom continua pregătirea şi unde vom susţine mai multe partide de verificare, printre adversarele noastre figurând şi Viitorul Constanţa. Eu spun că suntem pe un drum bun în privinţa lotului", a fost prima reacţie a antrenorului Daniel Timofte la finalul partidei.

Tehnicianul brăilean s-a declarat încântat de atitudinea spectatorilor brăileni

"Ceea ce m-a impresionat la acest amical a fost atitudinea suporterilor care au răsplătit cu aplauze toate reuşitele noastre. Brăilenii sunt cunoscători ai fenomenului fotbalistic şi sper sa vină în număr cât mai mare la partidele noastre, iar noi, sper, să-i răsplătim cu cât mai multe partide bune".

Trei argentinieni în lotul echipei brăilene

Înaintea testului de verificare cu Aerostar au apărut şi primele certitudini în privinţa jucătorilor care vor reprezenta CF Brăila în sezonul următor.
Din lotul pe care antrenorul Daniel Timofte va miza la partidele din Liga a II-a vor face parte trei argentinieni - portarul Carlos Mendez Ignacio şi atacantul Bona Dante Augustin, fotbalişti care, de altfel, au şi evoluat vineri pentru formaţia brăileană, precum şi Oviedo Gomez Damian -, Sorin Bonciulescu, un fotbalist de doar 20 de ani care s-a format în curtea Rapidului, fundaşul stânga Valentin Ioviţă, fotbalist născut în anul 1984 la Galaţi şi care a evoluat la Dunărea Galaţi, Sportul Studenţesc, Gloria Buzău şi Oţelul Galaţi, precum şi fundaşul central Sorin Bucă, fratele golgeterului Nelu Bucă, care a evoluat în 15 partide şi în Divizia A, la Petrolul Ploieşti, în perioada 2003-2004, apoi la Dunărea Călăraşi şi Dunărea Giurgiu, precum şi Dragoş Teodorescu.
În amicalul cu Aerostar, la CF Brăila a mai evoluat şi atacantul Flavius Băd, însă el nu a fost păstrat în lotul echipei brăilene aşa cum, de altfel, se pare că se va renunţa şi la mijlocaşul Mihăiţă Gheorghe.
CF Brăila a renunţat deja la o serie de jucători în această vară. Portarul Mitrea şi fundaşul Viorel Nicolae au plecat la Dunărea Călăraşi, George Drăguş la Avântul Cireşu, în Liga a IV-a brăileană, urmând ca în următoarea perioadă formaţia brăileană să se despartă şi de Viorel Gheorghe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro