Mergi la conţinutul principal

Victorie de moral

Cu toate ca a fost doar o partida de verificare, intilnirea dintre CF Braila si Onix s-a disputat intr-un ritm si cu o ambitie ca de campionat. Pentru ca fiecare dintre cele doua combatante si-a dorit atit victoria dar si o evolutie cit mai buna, au fost chiar si multe momente in care jucatorii au avut interventii la limita regulamentului.
Brailenii au fost primii care au pus in pericol poarta adversa. In minutul 12, Neta si-a depasit adversarul direct, i-a pasat lui Zagan si fundasul dreapta al gazdelor a sutat pe linga poarta de la marginea careului mare.
Dupa numai un minut s-a derulat prima mare ocazie de gol a meciului. Marius Pusca a pornit intr-o actiune personala, i-a pasat lui Perca, iar fostul mijlocas al Petrolului Braila a incercat un lob peste Botas, numai ca portarul brailean a reusit sa agate mingea, iar Calin a avut timp sa revina si sa inlature definitiv pericolul. La cornerul rezultat, M. Nicolae a centrat in fata portii, iar M. Pusca a sutat, de la trei metri pe linga poarta. Onix a pasat mai mult in jumatatea adversa, dar nu a reusit sa-i dea batai de cap lui Botas.
In minutul 23, CF Braila a mai lansat un contraatac rapid in urma caruia a obtinut o lovitura libera de la 25 de metri, iar Nicolae Rotaru a trimis mingea razant cu bara din stinga a portarului oaspetilor. Gazdele au mai ratat o imensa ocazie de gol in minutul 30, cind Neta a trimis o pasa inspirata spre Lupu, atacantul a patruns in careu, dar in loc sa-i paseze lui Rotaru, care era demarcat in stinga, a preferat sa suteze din alergare si portarul Leu a retinut mingea fara nici o dificultate.
Oaspetii si-au reluat asediul asupra careului advers, numai ca actiunile lor au fost previzibile pentru o aparare impecabil coordonata de Iulian Calin.
Soarta partidei s-a decis cu trei minute inainte de finalul primei reprize. Rotaru a sarjat pe partea stinga, a centrat in fata portii, iar Plesa a a trimis mingea cu capul, in coltul opus celui in care s-a indreptat portarul.

Repriza a doua a fost dominata teritorial de Onix, insa scorul a ramas acelasi pina la fluierul final.
La doua minute de la reluare Mitrea a boxat mingea din fata lui Pinzaru, iar citeva minute mai tirziu portarul brailean a reusit sa scoata de la vinclu balonul sutat din lovitura libera de la 20 de metri, de acelasi jucator. Onix s-a masat cu intreg efectivul in jumatatea adversa pentru a incerca sa egaleze, insa noua formula defensiva incercata de Vasile Darie, cu Stanciulescu fundas central si Necoara pe banda stinga a apararii a dat roade. Oaspetii au incercat sa-l surprida pe Mitrea cu suturi de la distanta, dar si portarul brailean a fost la inaltime. Ultima ocazie notabila a meciului a apartinut tot echipei pregatite de Mihai Ciobanu, insa egalitatea nu s-a restabilit deoarece Mitrea a avut din nou o interventie inspirata la sutul lui Cristofan.
CF Braila a reusit sa cistige ultimul meci amical, un succes de moral inaintea partidei inaugurale a returului in care brailenii vor intilni pe teren propriu pe Pambac Bacau.

Vasile Darie era multumit la finalul meciului

Daca dupa alte jocuri parasea terenul ingindurat, la finalul acestui ultim test al formatiei sale, antrenorul brailean era bine dispus si optimist in perspectiva primului meci oficial din 2008.
"In mare parte sint multumit. Am reusit un joc organizat si ceea ce am pregatit la antrenamente am reusit sa aplicam in teren. De aceea am ales un astfel de adversar pentru ultimul test inaintea partidei inaugurale a returului. In repriza intii am avut prospetime in joc, iar in partea a doua schimbarile din defensiva au fost benefice echipei. Oricum, s-a vazut ca jucatorii cu experienta pot decide soarta unui joc, iar aici pot sa-i remarc pe Rotaru si Plesa. Sper ca ei sa ne ajute si in retur", a declarat Vasile Darie.

"Jucatorii experimentati ai gazdelor ne-au taxat", a fost replica lui Mihai Ciobanu

Antrenorul oaspetilor a considerat ca Onix a evoluat bine pe toata perioada meciului, insa a gresit o singura data si atunci decisiv.
"Am avut o evolutie buna in prima repriza, dar am gresit o singura data in aparare si jucatorii experimentati ai gazdelor ne-au taxat. In partea a doua am dominat, insa nu am avut forta si inspiratia de a marca si a restabili egalitatea. Cred ca o remiza parea mult mai echitabila. Returul va fi un examen pentru toti componentii lotului nostru, iar la vara vom trage linie si cei care nu vor corespunde, vor pleca", a declarat Mihai Ciobanu.

CF Braila: Botas - Zagan, Calin, Necoara, Stanciulescu - Pascu, Plesa, Dima, Rotaru - Neta, Lupu.
In repriza a doua au mai evoluat portarul Mitrea si jucatorii de cimp, Bratu, V. Nicolae, Costache, Mindroasa si Harabagiu.
Onix: Leu - Cristofan, M. Nicolae, Banu, Tirla - Bordea, M. Pusca, Perca, Rentea - Pinzaru, Lautaru.
In partea a doua a intilnirii, la oaspeti au mai intrat Badiu, C. Pusca, Marculescu, Chiriac, Ghilic si Pauna.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro