Victoria, comuna unde elevii şi şcoala sunt la loc de cinste | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victoria, comuna unde elevii şi şcoala sunt la loc de cinste

Doar câţiva paşi şi liniştea se transformă într-o zumzăială de stup de albine. E ora prânzului şi lângă şcoală vine microbuzul. Strada se umple de glasurile vesele ale copiilor care au mai terminat o zi de învăţătură. Încă vreo doi paşi şi zumzăiala sporeşte. Chiar lângă primărie, meşterii ridică un corp de clădire. Întrebăm curioşi ce va funcţiona acolo. O şcoală, aflăm cu surprinderea oamenilor care tot au auzit că, în România, în mediul rural, şcolile se închid, nu se construiesc.
La Victoria, judeţul Brăila, lucrurile par să stea altfel. Pentru cei 600 de elevi din comună, grădiniţele şi şcolile au devenit neîncăpătoare. Primarul Stăvărel Dorobanţu spune că una dintre priorităţile sale au fost instituţiile de învăţământ din cele două sate ale comunei, Victoria şi Mihai Bravu. La Victoria, şcoala gimnazială a fost renovată şi instalaţia de încălzire înlocuită, a fost construit un teren de sport în incintă, şcoala şi grădiniţa sunt dotate cu sistem de supraveghere video. Pentru cadrele didactice navetiste, primăria a reabilitat spaţii de cazare, apartamente şi garsoniere, dotate cu mobilier şi toate accesoriile necesare unui trai modern.
Investiţiile au fost repetate şi la Mihai Bravu: şcoală şi grădiniţă reabilitate, sistem de supraveghere video, teren de sport modern în incinta şcolii gimnaziale. Învăţătorii şi profesorii navetişti au posibilitatea să locuiască în comună, în spaţiile special amenajate din incinta Casei şcolilor, care au acum un aspect primitor.
La iniţiativa primarului Stăvărel Dorobanţu, consiliul local a alocat în fiecare an contravaloarea burselor de merit şi sociale, pentru elevii din ambele sate. Acum, anual se acordă 40 de burse, la nivelul întregii comune, iar cei mai merituoşi au primit tablete sau calculatoare, în semn de încurajare şi respect din partea comunităţii. Nici Moş Crăciun nu i-a uitat pe copiii din Victoria, care au primit în fiecare iarnă daruri. Primarul Dorobanţu spune că una dintre realizări o reprezintă cele patru microbuze şcolare, două intrate în posesesia comunităţii prin programul guvernamental şi alte două achiziţionate de primărie. Cu microbuzele, elevii din comună au plecat în excursii gratuite, au vizitat Parlamentul României sau Vulcanii noroioşi. Aceleaşi microbuze sunt folosite şi pentru a asigura naveta elevilor din liceu, plecaţi din comună. În fiecare vineri, ei sunt aduşi acasă de la liceele din Brăila sau Însurăţei, unde se întorc duminica după-amiază. "Am făcut un calcul şi, cu un efort minim din partea bugetului local, putem ajuta aceşti tineri care doresc să-şi croiască un viitor. În loc ca familiile să plătească lunar 300 de lei pe navetă, contravaloarea navetei lunare nu depăşeşte 145 de lei, bani care asigură combustibilul. Iar primele efecte au început să apară: avem elevi din comună care merg la facultate", explică primarul Stăvărel Dorobanţu, care este sigur că, indiferent de piedicile pe care le va întâlni, noul local al şcolii din Victoria va fi funcţional, cu toate dotările necesare, în primăvara anului viitor.

Străzi, trotuare, parcuri

Centrul civic din Victoria e o oază de linişte, de o curăţenie desăvârşită. Centrul civic are trotuare, parcare, şanţuri betonate, punţi pietonale, staţii de autobuz. Un teren aflat în paragină, pe care păşteau vite până acum câţiva ani, s-a transformat în parc, cu flori, bănci şi plante ornamentale. În jur, străzile sunt asfaltate, prin fonduri europene, iar 12 kilometri de străzi pietruite au fost reabilitate. Acelaşi aspect dichisit este şi la Mihai Bravu, unde mâna de gospodar a primarului a făcut ca centrul civic să arate altfel, zece kilometri de drum comunal să fie reabilitaţi, iar trotuarele să fie prezente în tot satul.
Grija faţă de oameni rămâne, însă, una dintre principalele preocupări: dispensarul medical a fost refăcut, în Victoria a fost amenajat un cabinet stomatologic prevăzut cu toate dotările necesare şi o farmacie şi-a deschis porţile. Şi tot la capitolul griji faţă de oameni, primarul Dorobanţu ne vorbeşte despre siguranţa cetăţeanului: "Când am preluat mandatul, erau mari probleme legate de ordine, şi în primărie, şi în comună. Erau furturi şi acte de violenţă. Am montat camere de supraveghere şi lucrurile s-au liniştit în comună. Apoi, m-am implicat în orice problemă, personal, indiferent de la cine a venit şi oamenii au înţeles că vreau să le fiu aproape, să îi ajut şi să fac treabă", spune Stăvărel Dorobanţu.
La Victoria, aproape niciun aspect nu este lăsat la voia întâmplării. Căminul cultural este dotat cu tot mobilierul necesar pentru orice fel de evenimente, ziua comunei se organizează în fiecare an, motiv de bucurie pentru localnici să se oprească un pic din munca zilnică, să se întâlnească şi să se bucure împreună. Şi tot împreună se bucură că biserica din Victoria, dar şi cea din Mihai Bravu, au fost reabilitate, că iluminatul public stradal a fost extins din stâlp în stâlp în toată comuna, ceea ce a mărit confortul, dar a redus şi cheltuielile cu consumul de energie electrică.

Reducerea preţurilor la utilităţi, marea victorie

Stăvărel Dorobanţu spune că una dintre marile bătălii pe care le-a dus în timpul celor patru ani de mandat a fost cea legată de furnizorii de servicii şi de utilităţi. Când a venit la primărie, costul facturii lunare de salubritate trecea de 2.500 de lei lunar şi nici mare lucru nu se vedea în urma prestatorului. Aşa că primarul a preluat problema şi a reuşit să rezilieze contractul, dar şi să scadă valoarea prestaţiei cu 1.000 de lei lunar. Ceea ce pentru orice comunitate contează! O economie la buget din care se poate acoperi naveta liceenilor.
Când a ajuns primar, Dorobanţu a constatat că doar 30% dintre gospodării erau racordate la apă, deşi conducta de aducţiune era în toată comuna. "Când am analizat, am văzut că un branşament costa 11 milioane de lei vechi, un preţ enorm. Furau din buzunarul oamenilor! Am început demersuri la ADI Dunărea, am făcut adrese, m-am întâlnit de mai multe ori cu ei. Am cerut documente pe Legea 544, a liberului acces la informaţii publice, pentru că nu vroiau să-mi pună nimic la dispoziţie. Un an ne-am certat. Într-un final, au admis că preţurile sunt mult prea mari. Am schimbat firma care făcea lucrări şi preţul a scăzut de la 11 la 5 milioane de lei vechi, pentru un branşament. Asta nu era hoţie?", se întreabă primarul din Victoria. După scăderea preţului, în câteva luni, gradul de racordare a populaţiei din Victoria la reţeaua de apă a crescut de la 30 la 80%.

Nemulţumit de colaborarea cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Brăila

Primarul liberal din Victoria spune că a simţit pe propria piele cum banii publici sunt alocaţi diferit, în funcţie de culoarea carnetului de partid al primarului, nu de nevoile oamenilor. Un proiect pentru o sală de sport, depus din 2013, nu a primit niciodată sprijin de la Consiliul Judeţean Brăila. "Am fost la Consiliul Judeţean de nenumărate ori. Am încercat să le explic de necesitatea acestei investiţii. Nimeni nu a vrut să înţeleagă că şi copiii din Victoria au dreptul să beneficieze de o sală de sport modernă, de condiţii în acord cu secolul în care trăim. Copiii fac în continuare orele de sport, în perioada rece, în clase, exact ca pe vremea lui Ceauşescu. În general, de la consiliul judeţean, am primit 2-300.000 de lei, adică mai nimic faţă de nevoile comunităţii", spune cu amărăciune Stăvărel Dorobanţu.
El întâmpină aceleaşi probleme şi la investiţia de la şcoala din Victoria, demarată deja, investiţie în valoare de 13 miliarde de lei vechi, care ar fi trebuit să se realizeze în parteneriat cu Consiliul Judeţean Brăila, lucru care nu se mai întâmplă. "Ne-am apucat în primăvară de treabă şi în ianuarie 2017 totul trebuie să fie gata. Mă judec cu cei de la Consiliul Judeţean, care nu vor să îmi dea două miliarde de lei, deşi avem un contract de asociere pentru construcţia şcolii. Refuză, pur şi simplu, din motive politice să respecte acest contract. Asta, în timp ce acelaşi consiliu alocă bani pentru întreţinerea unor clădiri, în care au fost şcoli, astăzi închise, sau pentru şcoli în care mai există doar câţiva copii. Aştept să treacă alegerile şi poate va veni la Consiliul Judeţean cineva care să înţeleagă nevoile comunităţii, cineva care să respecte legile şi contractele", este speranţa lui Stăvărel Dorobanţu.

Certificate de producător ieftine la Victoria

Spre deosebire de alţi primari din judeţ, care speră că vor aduce investitori în comună, Stăvărel Dorobanţu vrea în primul rând să susţină economia locală, deloc de neglijat. Oamenii gospodari din comună, aşa cum îi caracterizează, trebuie susţinuţi şi, cum principala activitate este agricultura, primarul din Victoria a avut drept iniţiativă reducerea la jumătate a taxei de eliberare a carnetelor de producător, de la 50 de lei, la 25 de lei. Un ajutor tipic liberal, spune primarul, care a decis, alături de consiliul local, şi reducerea la jumătate a impozitelor pe utilajele agricole. În aceeaşi categorie a sprijinului pentru agricultori se pot încadra şi lucrările de salubrizare a islazului ce aparţine domeniului public al comunei Victoria, fertilizarea acestuia, amenajarea unui ţarc pentru vaci şi furnizarea gratuită a apei pentru animale.
Asta, aşa, ca o mică lecţie pentru primarii care susţin că nu au pârghii să susţină mediul de afaceri!

Proiecte iunie 2016 - mai 2020

Satul Victoria
- Modernizarea şi asfaltarea a 4 km de străzi rurale din Victoria, cu fonduri guvernamentale;
- Finalizarea extinderii şcolii gimnaziale din Victoria, cu şase săli noi de clasă;
- Modernizarea şi asfaltarea a 5 km de străzi, cu fonduri europene
- Organizarea anuală a Zilei comunei Victoria;
- Reabilitarea grădiniţei din satul Victoria;
- Reabilitarea şi dotarea bibliotecii din satul Victoria;
- Finanţarea bisericilor locale;
- Construirea unui mini-stadion de fotbal;
- Amenajarea unui corp nou pentru bibliotecă;
- Construcţia unei hale pentru piaţa agro-alimentară;
- Amenajarea de trotuare pe toate străzile localităţii.

Satul Mihai-Bravu
- Implementarea proiectului de modernizare şi asfaltare a 5 km de străzi, finanţat din fonduri europene;
- Amenajarea unei pieţe ţărăneşti pentru comercializarea produselor din gospodăriile agricole, inclusiv a pepenilor;
- Sărbătorirea anuală a Zilei satului Mihai Bravu, prin organizarea de evenimente cultural-artistice.
- Construirea unei noi grădiniţe în satul Mihai Bravu;
- Amenajarea unui cimitir nou, împrejmuit cu gard de fier forjat şi prevăzut cu alei betonate şi iluminat public;
- Construirea unui mini-stadion de fotbal;
- Construcţia unei hale agro-alimentare;
- Amenajarea de trotuare pe toate strãzile localităţii.

Marea realizare: Toate investiţiile din comună s-au făcut cu multă muncă şi cu fonduri europene
Marele eşec: Colaborarea cu Consiliul Judeţean, în special refuzul de a finanţa construirea sălii de sport şi a şcolii din Victoria
Marele pariu: Să finalizeze proiectele demarate şi să dezvolte în continuare comuna

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro