Candidatul la alegerile prezidenţiale susţinut de Alianţa PSD - UNPR - PC, Victor Ponta, este aşteptat astăzi într-o vizită electorală la Brăila. Potrivit reprezentanţilor organizaţiei locale a PSD, premierul va participa întâi la o întâlnire în Galaţi, după care se va opri şi în judeţul nostru. Concret, dacă totul decurge conform planului, la ora 15:00 acesta va vizita blocurile ANL realizate în cartierul Brăiliţa. După aceea, la ora 15:30 va fi prezent în faţa Casei Tineretului pentru a participa la o întâlnire cu membrii de partid. Potrivit surselor noastre social democrate, întâlnirea nu a putut fi organizată în sală, deoarece, în paralel, are loc un simpozion al medicilor de familie. Potrivit programului întocmit de PSD-işti, la ora 18:00, Ponta va face o deplasare în oraşul Ianca şi în funcţie de timpul disponibil, ar putea avea şi o întâlnire cu primarii din judeţ.
Marele absent la întâlnirea electorală cu Ponta va fi, după toate probabilităţile, chiar şeful PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila fiind inculpat într-un proces de corupţie. La momentul eliberării din arestul la domiciliu, instanţa i-a interzis să participe la orice fel de adunări publice.