Victimă a unei agresiuni, găsită în scara unui bloc de pe Dorobanţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victimă a unei agresiuni, găsită în scara unui bloc de pe Dorobanţi

Un bărbat în vârstă de de 31 de ani, din Brăila, a ajuns joi noaptea la spital, în stare gravă, după ce a fost victima unei agresiuni. Nicuşor Şenchiu a fost găsit în scara blocului A11, de pe B-dul Dorobanţilor, în jurul orei 2, de către un grup de tineri care treceau prin zonă şi l-au auzit văitându-se. Victima era grav lovită în zona capului, având arcada spartă, iar martorii spun că sângera abundent. Imediat, unul dintre tineri a sunat la numărul unic de urgenţe 112 solicitând o ambulanţă, după ce a explicat că bărbatul găsit în scara blocului pierdea foarte mult sânge din rana de la cap, presupunând că a fost lovit cu o rangă. După circa 5 minute, la faţa locului a sosit un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila (SAJ) care i-au acordat primul ajutor şi îngrijiri medicale. "Victima prezenta în zona arcadei o plagă de 10 cm şi o plagă hemitorace stâng. Solicitarea a fost primită la ora 2.00, iar Ambulanţa a ajuns la faţa locului la ora 2.05. Pacientul a fost transportat la UPU", ne-a precizat Silviu Radu, managerul SAJ Brăila.
Victima a ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Brăila la ora 2.30, unde a fost supusă unor investigaţii amănunţite, inclusiv tomografie computerizată, în urma cărora medicii au decis să fie internată la Terapie Intensivă, prin Neurochirurgie. "Pacientul a fost internat cu diagnosticul de traumatism cranio cerebral acut prin agresiune, prezenta plăgi contuze în regiunea arcadelor sprâncenare, plăgi parietale stânga şi dreapta, plăgi escoriate torace posterior, contuzie cot drept", ne-a precizat dr. Marian Baciu, purtător de cuvânt al UPU.
Până ieri, în jurul orei 14.00, Poliţia nu fusese sesizată în legătură cu acest caz de agresiune, după cum ne-a precizat insp. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro