Vicepresedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Chiru, a fost chemat la Politie, sa dea cu subsemnatul, dupa ce un cetatean l-a reclamat ca ar fi intrat abuziv in curtea sa si ar fi facut presiuni, pentru plata unor reparatii. Chiru sustine ca a fost pus intr-o situatie de-a dreptul penibila, mai ales ca nici nu-l cunostea pe individul care l-a reclamat, si ca si mai jenant a fost faptul ca presedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, a fost cel care a trimis acea reclamatie spre rezolvare, la politie, fara macar sa-l intrebe daca este ceva adevarat, in toata afacerea asta. Vicepresedintele admite ca, initial, nu a vrut sa dea nici o declaratie, dar spune ca mai apoi a inteles ca politistii nu-si faceau decit datoria si a colaborat: "Am fost chemat la Politie, la comandantul municipiului, pentru ca avea o plingere impotriva mea: un domn care a fost militian inainte si care a scris enervant de bine o declaratie, prin care eram acuzat ca am intrat abuziv intr-o curte, cu nevasta mea, care ar fi procuror, si l-am luat pe ala la intrebari si l-am obligat sa-mi consolideze nu stiu ce casa, care picase pentru ca toate precipitatiile se scursesera nu stiu unde. Nu stiu unde este casa respectiva, nu-l cunosc pe acest om, dar pentru a nu-l pune intr-o pozitie proasta pe comandantul politiei municipale, am dat declaratie. Interesant este insa cum a ajuns plingerea respectiva acolo: acest domn care, de altfel, nu a avut mari pretentii, dar care reclama ca a venit unul peste el si s-a dat drept vicepresedintele CJ, a facut o hirtie catre CJ, catre Stancu, si acesta a dat-o spre solutionare politiei. Ce a mai facut el: a infiintat o comisie, condusa de doamna Moisescu, sa verifice situatia la locul respectiv, s-au deplasat acolo etc. pe mine nu m-a intrebat insa nimic, in legatura cu toate aceste acuzatii". Mai nou, Chiru se simte urmarit de un om pus de Stancu. El spune ca, de vreo doua zile, unul dintre soferii CJ este permanent pe urmele sale: "A mai pus si-un papagal care ma urmareste de citeva zile, daca ma duc undeva, vine cu masina. Altfel nu pot sa-i spun, decit papagal. E soferul lui, de fapt, soferul doamnei Moisescu, si-l vad pe-ala tot timpul dupa mine, si-l avertizez si pe Stancu si pe el, sa stea cuminte, ca au depasit deja limita bunului simt si daca au inceput si cu chestii de-astea, sint chiar culmea! Chiar sa te pretezi la asemenea inscenari, sa trimiti vicepresedintele CJ la politie, sa dea declaratii..."