"Intenţionez să vizitez Tirapolul pe 24 august pentru a participa la ceremonie. Îmi dau seama că va fi dificil să ajung acolo, din cauză că mă aştept să fiu înscris curând pe lista de sancţuni a Ucrainei. Este imposibil să zbor până acolo prin Ucraina, unde avionul ar putea fi obligat să aterizeze", a declarat vicepremierul rus pentru Izvestia.
"Nici să ocolesc prin Bulgaria şi România nu este uşor. Am să găsesc eu o cale", a adăugat Rogozin.
"Am primit o propunere din partea (celuilalt) copreşedinte al CIG Rusia-Republica Moldova să ne întâlnim şi să discutăm despre relaţiile comerciale din perspectiva sancţiunilor (occidentale)", a spus Rogozin.
Vicepremierul rus este reprezentantul special al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru regiunea separatistă moldoveană Transnistria.
Rogozin a efectuat o vizită în regiunea separatistă moldoveană, unde a asistat la ceremoniile organizate pe 9 mai pentru marcarea sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial.