Verdict ştiinţific: Weekendul trebuie să dureze trei zile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Verdict ştiinţific: Weekendul trebuie să dureze trei zile

Se ştie că luni, la revenirea la serviciu, moralul salariaţilor este la pământ. De ce? Pentru că weekend-ul este prea scurt. În orice caz, acesta este verdictul unor ultime studii pe această temă, scrie NY Mag. Mulţi patroni au înţeles deja că aici este poate cheia productivităţii, relatează agerpres.ro.
Cine simte că zilele libere de la sfârşitul săptămânii sunt prea puţine şi nu vine luni la serviciu cu bateriile complet încărcate percepe în mod intuitiv un fapt demonstrat de oameni de ştiinţă, care au arătat prin cercetări medicale, ale somnului, cognitive şi psihologice validitatea acestui lucru. S-a demonstrat că o săptămână de lucru mai scurtă ar trebui să devină normalitate, nu excepţie.

Mâinile pe tastatură şi ochii pe monitor

Convingerea că săptămâna de lucru de cinci zile nu este benefică nici pentru angajator, nici pentru angajat a devenit atât de generală încât multe firme americane (aproape 43%) propun program de lucru redus unor salariaţi ai lor. Sunt vizaţi îndeosebi cei care stau aproape fără întrerupere cu mâinile pe tastatură şi cu ochii pe monitor.
Se pare că toţi au de câştigat, existând numeroase argumente în favoarea unui weekend de trei zile, toate fiind amplu studiate şi demonstrate. Primul este cel al sănătăţii. Prima victimă a multelor ore de lucru este inima. Nu este o descoperire recentă, ci medicii au semnalat-o de câteva decenii. Luna trecută însă, revista The Lancet a publicat o amplă meta-analiză care prezenta legătura dintre bolile cardiace şi munca în exces la 600.000 de persoane din America, Europa şi Australia. Rezultatul a fost că cei care munceau cele mai multe ore (55 de ore pe săptămână şi mai mult) prezentau un risc cu 33% mai mare să sufere un AVC decât cei care lucrau sub 40 de ore săptămânal. Salariaţii cu cel mai încărcat program riscau şi cu 13% să sufere de o boală cardiacă.
O altă constatare a fost că riscurile unei boli de inimă sunt mai mari în rândul persoanelor cu venituri mai mici. La începutul acestui an s-a demonstrat că diabetul de tip 2 afectează cu 30% mai mult muncitorii şi lucrătorii manuali care au un program lung de lucru decât pe cei care efectuează aceeaşi muncă, dar lucrează mai puţin de 40 de ore pe săptămână.

Probleme cu somnul

Un alt punct important este somnul. Pe scurt, cine munceşte mai puţin doarme mai mult. În plus, persoanele care lucrează până în 40 de ore săptămânal adorm mai repede decât cele care depăşesc 55 de ore de lucru pe săptămână, lucru dovedit de un studiu efectuat în 2009 pe 10.000 de salariaţi. Pe lângă faptul că adorm mai repede şi dorm mai mult, se trezesc mai uşor şi cu mintea mai limpede. „Relaxarea este recunoscută ca un un lucru esenţial în prevenirea insomniei. Orele de lucru mai numeroase necesită o recuperare mai îndelungată după muncă", explică cercetătorii.
Un alt lucru stabilit ştiinţific este că, datorită weekend-urilor de trei zile (sau de două zile cu o zi în cursul săptămânii), salariaţii rezolvă sarcinile de serviciu mai eficient. Cei care petrec prea mult timp la serviciu sunt epuizaţi, dorm pe jumătate cât ceilalţi şi ajung să fie adevărate bombe cu efect întârziat. Lipsiţi de energie, oamenilor le este mai greu să interpreteze emoţiile anturajului lor, aşa încât nu mai ştiu să discearnă dacă un coleg este „mulţumit" sau „supărat", cu toate necazurile care decurg din aceste confuzii. Oboseala poate provoca şi mai multe certuri cu apropiaţii, situaţii neplăcute atât în familie, cât şi în mediul profesional.

Program mai scurt, eficienţă mai mare

Ultimul argument - care a convins până şi angajatorii - este că oamenii sunt mai eficienţi la serviciu dacă lucrează mai puţin. Este paradoxul unei săptămâni mai scurte sau al unui weekend mai lung. Exemplul unei întreprinderi din Boston este semnificativ în acest sens. Conducerea i-a obligat pe unii din consultanţii săi să îşi ia o adevărată zi de concediu - fără contact cu serviciul, e-mail etc. - la mijlocul săptămânii. După cinci luni cu acest program, clienţii firmei au observat îmbunătăţirea serviciilor oferite de echipele participante la experiment faţă de ale celor care continuau să lucreze întreaga săptămână în ritm intens. Prin urmare, ar fi suficient să se insufle salariatului aceeaşi energie pe care o simte la revenirea la serviciu după un concediu odihnitor, energie şi motivaţie în beneficiul tuturor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro