Cei doi medici brăileni infectați cu noul coronavirus s-au vindecat și au fost externați din Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean Brăila. După cum v-am mai informat, cei doi medici lucrează la Galați și au fost confirmați pozitiv recent. Din fericire, tratamentul de care au beneficiat la spitalul din Brăila a dat roade, iar în ultimele 24 de ore au avut două teste negative, astfel că își pot petrece sărbătorile pascale cu familiile. În momentul de față, din 19 brăileni confirmați pozitiv, numărul celor vindecați a ajuns la 12.
Prefectul Cătălin Boboc ne-a mai dat o veste bună astăzi: un medic de la Secția ATI și soția acestuia, care erau contacți ai asistentei ATI confirmate pozitiv în urmă cu câteva zile, au primit rezultate negative la teste.