Dupa ce ne-a asigurat, in 2005, ca schimbarea administrarii portului este spre binele Brailei, mai nou, parlamentarul declara in 2006 ca este o pacoste, ca portul trebuie recuperat si ca il doare inima pentru ceea ce s-a intimplat. In 2005 il durea-n fundul curtii, si nici acolo, ba chiar era indignat ca ziaristii nu inteleg subtilitatea manevrei prin care noi ii vom pacali pe vecini, sa bage bani in infrastructura portului Braila, dupa care o sa li-l luam inapoi, cind le va fi lumea mai draga. Si uite asa ne spune Vasioiu in 2006 ca i se rupe ceva din suflet, ori de cite ori ni se mai ia vreo institutie sau vreo bucata de teren, si se da altui judet, in vreme ce acum un an i s-a rupt in paispe ca administrarea portului a fost preluata de catre galateni...
In aceste conditii, nu mai avem curaj sa-l intrebam pe democrat ce crede despre situatia din cartierul Siret, ca, la consecventa de care da dovada, parca vad ca o sa se arate entuziasmat de faptul ca i-am pacalit pe galateni sa bage miliarde si miliarde in judetul Braila, sa ridice blocuri si sa realizeze infrastructura, si sa ne povesteasca ce-o sa le traga el clapa, cind va vorbi cu ministrul Blaga si ne va da inapoi mia de hectare, cu constructiile respective si cu galatenii din ele, cu tot.