Varga anunță că fermierii brăileni vor beneficia de apă gratuită în acest an | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Varga anunță că fermierii brăileni vor beneficia de apă gratuită în acest an

* deputatul PNL Brăila, Vasile Varga, a emis un comunicat de presă pentru a sublinia că fermierii din județul nostru, care exploatează peste 230.000 de hectare,vor beneficia de apă gratuită pentru irigații în 2020 * potrivit parlamentarului, este vorba despre o modificare la Legea apelor, decisă astăzi, în Camera Deputaților

 

Deputatul liberal Vasile Varga a venit cu o veste bună pentru fermierii brăileni. Potrivit acestuia, cele 120 de Organizații ale Utilizatorilor de Apă (OUAI) din județul Brăila, care totalizează exploatații de peste 233.000 de hectare, vor primi în acest an apă gratuit. Asta, ca urmare a unei modificări la Legea apelor, decisă astăzi, în Camera Deputaților. Potrivit lui Varga, toată apa provenită din surse de suprafață și din subteran va putea fi utilizată pentru irigații, fără plata contribuției de gospodărire a apelor, pentru întreaga perioadă a stării de urgență și încă șase luni după ridicarea acesteia.

”Potrivit cifrelor oficiale, în județul Brăila există suprafețe agricole lucrate ce însumează 260.000 de hectare, dintre care 233.000 sunt irigate. În 2019, consumul de apă pentru irigații s-a ridicat la aproximativ 200 de milioane de metri cubi, ceea ce înseamnă că scutirea de la plata apei reprezintă un sprijin însemnat pentru agricultorii brăileni, afectați de seceta existentă în acest an”, a declarat deputatul PNL.

Tot în urma modificării legislative de astăzi, avizele pentru lucrările de investiții în infrastructura de irigații se vor elibera gratuit și într-un termen redus la jumătate față de cel existent până acum, prevederi ce vor fi aplicate tot șase luni după ridicarea stării de urgență și pe durata acesteia, a mai dorit să precizeze Varga. Acesta a mai adăugat că în județul Brăila există în acest moment mai multe investiții în extinderea sau înființarea de sisteme de irigații, realizate atât de mediul privat, prin intermediul AFIR, cât și pe canalele de aducțiune aflate în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).

”Măsura vine să susțină agricultorii și activitatea acestora, în condițiile secetei pedologice semnalate de specialiști, dar reprezintă și o investiție pe termen lung. De altfel, și Ministerul Agriculturii a alocat de curând 40 de milioane de euro din fonduri europene, pentru a subvenționa contractele de asigurare a fermierilor împotriva secetei, în condițiile în care se estimează pierderi de peste 50% la culturile de cereale, pentru acest an”, a conchis Varga.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro